***

 TITU MAIORESCU FILAT DE POLIȚIE

În condiţiile declanşării primei conflagraţii mondiale (15 iulie 1914) şi a preconizatei intrări a României în război, suspectat de legături cu Puterile Centrale, în primăvara anului 1915, Titu Maiorescu a fost supus unei veritabile monitorizări a Poliţiei de Siguranţă din cadrul temutei Prefecturi a Poliţiei Capitalei. Faptul poate n-ar fi atât de neobişnuit dacă n-am vorbi de o mare personalitate a românilor, de demnitarul al cărui cabinet demisionase cu nici doi ani în urmă, în ultima zi a lui decembrie 1913.

Contextul supravegherii

Titu Maiorescu fusese preşedinte al Partidului Conservator în perioada 1913-1914. Evident, supravegherea omului politic conservator a avut loc în timpul guvernării liberale. Filajul s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, agenţii executându-şi misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat monitorizarea, preşedinte al Consiliului de Miniştri era marele om de stat liberal Ion I.C. Brătianu, ministru de Interne Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care-i urma „kneazului” Dimitrie Moruzi.

Cel mai probabil, din cauza precarităţii logisticii de care dispuneau agenţii de filaj, aceştia au ţinut sub observaţie în special imobilul de domiciliu al politicianului, au cules informaţii când şi de la cine s-a putut, stabilind ceea ce era esenţial pentru acţiune: întâlnirea dintre Titu Maiorescu şi reprezentanţii Puterilor Centrale. Evident că au existat şi greşeli în activitatea poliţiştilor. Dacă unele informaţii sunt laconice, ori chiar lipsesc, agenţilor nu le-a scăpat din vedere faptul că Titu Maiorescu a cumpărat două portocale de la un oltean sau numărul trăsurii cu care se deplasa prin oraş. De asemenea, frapează regularitatea cu care acesta stingea lumina în fiecare seară, de regulă la ora 22.00.

Scopul iniţierii şi desfăşurării acţiunii a fost realizat. În acest context, expus doar sumar, în care poliţia informativă monitoriza diversele contacte ale foştilor demnitari şi simpatizanţi filogermani, aflat la o vârstă respectabilă (75 de ani), Titu Maiorescu nu avea cum să scape vigilenţei unei instituţii ce a fost adeseori comparată cu un cuţit având două tăişuri: Siguranţa Statului.

Filajul

În cele ce urmează redăm notele ,,Biuroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Bucureşti.

2 martie 1915. „Domnul Titu Maiorescu domiciliază [în] str. General Lahovari no. 7 la familia Madam Bengescu. La ora 10 dimineaţa dl Titu Maiorescu a plecat de acasă cu trăsura no. 464 şi nu s-a  înapoiat nici până la ora 1 ½ p.m.”.

3 martie 1915. „Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6 p.m. comunic: La ora 3 ¼ a eşit în oraş cu trăsura nr. 764 şi s-a înapoiat la ora 4, la ora 4.10 tot cu aceeaşi trăsură a eşit din nou în oraş [iar] până la ora 6 nu s-a înapoiat”.

4 martie 1915. „[Între orele] 9-1 [după amiaza] n-a eşit nicăeri, n-a venit nici o persoană. La ora 5½ p.m. a eşit în oraş pe jos a luat-o pe str. g-ral Lahovari şi în dreptu[l] grădini[i] Leonei găsind o trăsură s-a suit în ea, n’am putut lua numărul fiind prea departe de el”.

5 martie 1915. De dimineaţă, agenţii au stabilit că Titu Maiorescu nu a părăsit domiciliul. „La ora 3.35 [după amiaza] a eşit pe jos a mers pe str. Viilor, Popa Kiţu, Teilor, Batişte, Rotari, General Lahovari şi la ora 4¼ s-a înapoiat acasă. Până la ora 6½ n’a mai eşit şi nici nu a venit nimeni la dsa”.         

6 martie 1915. „La ora 5 a eşit pe jos a mers pe str. Viilor, Păcii, Rotarilor, Salciilor, Teilor, Viitor şi la ora 6 s-a înapoiat acasă, nu l-a vizitat nimeni. La 10 noaptea s-a stins lumina”.

7 martie 1915. „La ora 3 a venit la dsa o doamnă cam în etate cu o trăsură de casă şi l-a luat în oraş şi până la ora 6 nu s-a înapoiat acasă. La 10 s-a stins lumina”.

8 martie 1915. În această zi Titu Maiorescu nu a ieşit de acasă, iar la ora 22 s-a constatat stingerea luminii.

9 martie 1915. „Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 1 p.m. şi până la ora 6½ p.m. comunic: La ora 5 a eşit din casă a luat-o pe str. G-ral Lahovari, Camtoti, Romană şi a intrat la no.147 unde domiciliază dna Lăzărescu pensionară şi rudă cu dsa şi la ora 6.20 s-a înapoiat acasă”.

10 martie 1915. La ora 09.30 Titu Maiorescu fost vizitat de Dimitrie S. Neniţescu, fost ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul P.P.Carp (1910-1912)4 şi în primul guvern Maiorescu (28 martie – 14 octombrie 1912), precum şi de un domn în vârstă, neidentificat de poliţişti. Ambii au plecat după o oră. Interesant este că agentul care efectua supravegherea imobilului îi cunoştea calitatea de fost ministru a lui Neniţescu, ceea ce, în condiţiile mass-mediei de atunci, atestă o anumită pregătire, inclusiv politică. Tot în această zi, Titu Maiorescu a ieşit la orele 16.00, a urcat în trăsura nr. 799, deplasându-se la o adresă necunoscută, iar până la ora 06.00 (a doua zi, 11 martie), agenţii au consemnat că nu s-a mai întors.

11 martie 1915. „La ora 3 (15.00, n.n.) a eşit în oraş pe jos a mers pe str. Viilor, Popa Kiţu, Rotari, Batişte unde a luat o trăsură şi s-a înapoiat acasă cu trăsura no. 607: Întrebând birjarul de unde vine mi-a spus că de la Capşa”.

12 martie 1915. În această zi cel supravegheat a plecat la ora 10, a mers la un tinichigiu de pe str. Icoanei, iar în drumul de întoarcere spre casă, a cumpărat de la un oltean două portocale. A ieşit din noul la 16.35 pentru a merge la cârciuma „Făgădău”, s-a reîntors la 17.20, iar la 22, ca de fiecare dată, s-a stins lumina.

13 martie 1915. „Având în urmărire pe dl Titu Maiorescu de la ora 9 a.m. şi până la ora 8 seara comunic: La ora 10.10 a.m. a eşit în oraş cu trăsura no. 1008 şi după afirmaţiile birjarului a fost în str. Romană 147 de unde a luat o damă au făcut o plimbare până la Cotroceni şi la ora 11.20 la adus acasă. La ora 4.10 a eşit pe jos a mers în str. Romană 147 de unde a eşit după 10 minute însoţit de o doamnă au mers până la Făgădău de unde au luat trăsura no. 958 făcând aceeaşi plimbare ca şi de dimineaţă. La ora 6.40 a venit acasă”.

14 martie 1915. În această zi Titu Maiorescu nu a plecat de acasă.

15 martie 1915. „Pe la ora 4 p.m. cu automobilul no. 170 a venit la dlui Mareşalul Von der Golz însoţit şi de Contele Von dem Buşche. Au stat [de vorbă în locuinţă] cam 30 minute şi au plecat. Aceste două persoane au fost urmărite de cei doi agenţi de la Siguranţa Generală6. La ora 5 dl. Titu Maiorescu a eşit din casă pe jos şi a parcurs străzile Inocenţei, Surorilor, Arcului, Armenească, a eşit în bdul. Carol până la statuia Roseti luând-o pe str. Vasile Lascăr şi s-a înapoiat acasă la ora 6. De la această oră n-a mai eşit nicăeri. La ora 10 s-a stins lumina”.         

16 martie 1915. În această zi cel supravegheat a plecat de acasă la ora 15.30 şi a revenit la 18.00.

Întrucât Titu Maiorescu nu a ieşit din casă (ori nu a fost observat de agenţi) nici în următoarele două zile, la 18 martie 1915 supravegherea a luat sfârşit „din ordin”.

Titu Maiorescu

Printre marile personalităţi ale României de la cumpăna dintre veacurile al XIX-lea şi al XX-lea s-a numărat şi Titu Liviu Maiorescu, născut la 15 februarie 1840 în Cetatea Băniei, dar într-o familie de obârşie transilvăneană. A urmat studii secundare la Braşov şi Viena, şi superioare – în drept şi filosofie – la Berlin şi Paris. Orator desăvârşit, susţinător al învăţământului naţional, este cel ce a scris, printre altele, „Istoria contemporană a României”. A fost un mare om de cultură, profesor universitar şi rector al universităţilor din Iaşi şi Bucureşti, membru marcant al grupării politice conservator-junimiste, un mare sprijinitor al lui Mihai Eminescu şi membru al Academiei Române (din 1867). Personalitate plurivalentă (critic literar, publicist, istoric, diplomat, om politic), este cel care ne-a lăsat celebra sintagmă „Formă fără fond”. Ministru al Justiţiei în cabinetul Petre P. Carp (1900-1901), ministru al Afacerilor Străine (1910-1913), a fost şef al guvernului, în perioada 1912-1913.

Titu Maiorescu a fost un adept al apropierii României de Puterile Centrale, în special de Germania. Din păcate, el nu a mai apucat deznodământul primei conflagraţii mondiale. S-a stins la Bucureşti, la 18 iunie 1917, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.