DOUĂ TRĂDĂRI
Două trădări au făcut ca două străvechi provincii românești – Bucovina și Basarabia - să fie înstrăinate. Povestea acestor trădări este astăzi foarte puțin cunoscută. Tocmai de aceea, cred că un articol publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” merită să fie citit chiar și după ceva mai mult de un secol de la prima lui apariție:
Pentru o tabacheră de aur și 5000 de galbeni
“La 1775, pentru o tabacheră de aur și 5000 de galbeni, generalul rus Rumanzof și-a trădat țara; a retras trupele ce comanda și a lăsat ca Bucovina să fie ocupată de trupele austriace. Trei tratate și ticăloșia unui domn al Moldovei - Grigore Ghica Vodă – au întărit furtișagul Bucovinei, ca fiind vorba numai de ocuparea unei fâșii înguste de pământ, unui drum de comunicație între Ardeal și Pocuția, după cum fuseseră păcăliți sau după cum se lăsaseră a fi păcăliți miniștrii turci. Și astfel istoria a avut să înregistreze smulgerea de către austriaci din pământul țărei românești a unui teritoriu care întrecea în îmbelșugare și valoare toată cealaltă parte a Moldovei, a peste 300 de orașe și sate care mai toate spuneau câte un fapt sfânt din istoria Moldovei lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.”
Trădarea fraților Moruzi
“Cu Ardealul cotropit de mult, cu Bucovina îngenunchiată coroanei habsburgice, României îi mai era păstrată o lovitură. Despre cele ce s'au petrecut peste douăzeci de ani, despre urgia ce s'a revărsat iarăși asupra Moldovei când cu încheierea unui nou tratat de pace între ruși și turci la 1812, de astă dată la București, un istoric povestește precum urmează: Împrejurările în care se încheia tratatul acesta sunt din cele mai ciudate. În adevăr, Rusia find amenințată de Napoleon cel Mare cu un război groaznic, nu mai putea ține oștiri la Dunăre și prin urmare s’ar fi mulțumit să încheie pace cu turcii în orice condițiuni. Napoleon chiar înștiință pe sultan să nu primească pacea cerută de țar, mai puțin încă să încuviințeze vreo pretențiune a lor, căci el a declarat război Rusiei.
Din nenorocire, trebile din afară ale Porții se aflau atunci în mâinile fraților Moruzi, cari, ca toți grecii fanarioți, erau vânduți rușilor. Dragomanul Dimitrie Moruzi fusese însărcinat cu tratările păcii la București și lăsase să-i țină locul fratele său Panaiot. Acesta, cum primi ștafeta lui Napoleon, în loc să o traducă și să o dea Sultanului, o trimite grabnic lui Dimitrie, care numai decât o arată solilor rusești, în loc sa o dea lui Galip-Effendi, împuternicitul Porții. Galip-Effendi, în necunoștință de împrejurări, văzând că solii ruși nu mai cer amândouă principatele și că se mulțumesc cu Basarabia, iscăli pacea. Puțin după aceea trădarea Moruzilor se descoperi și, deși târziu, ei își primesc răsplata binemeritată; amândoi sunt decapitați, iar pe hârca lui Panaiot, lăsată în vileag trei zile, s'a scris:
“Cunoscând toate treburile politice ale guvernului său și unindu-se cu frate-său ca să le descopere vrășmașilor Statutul, trădătorul a plătit această crimă cu capul său”. Și astfel la 16 Maiu 1812, se rupe din pământul Moldovei altă fâșie, ca o fâșie de carne, de astă dată de ceilalți prieteni, de ruși. Istoria a înregistrat faptul așa cum s'a petrecut, în toată ticăloșia lui.”
Istoria își va spune desigur cuvântul
“Au trecut de atunci o sută de ani (notă: articolul citat a fost publicat în anul 1912). Afacerile politicești s'au schimbat și au schimbat mersul lucrurilor, de-au făcut ca ticăloșia să rămână ticăloșie, ba încă să sporească și să se întărească. Istoria își va spune desigur cuvântul asupra acestor afaceri politicești, asupra acestor o sută de ani trecuți și urmașii urmașilor noștri vor ști, vor trebui să știe cel puțin: cum de, vreme de o sută de ani s-au lăsat două milioane de români pradă celei mai barbare desnaționalizări; cum de, peste o sută de ani Rusiei, prietenă a României, îi vine gust să sărbătorească cucerirea Basarabiei; cum de, cu tot patriotismul de care se face atâta caz la noi în Capitala Țării Românești, numai tineretul s'a asociat la doliul ce este, ce trebuie să stea pururi în inimile tuturor românilor după pământul moldovenesc de pe malurile Nistrului, sărutat de ostașii lui Ștefan-cel-Mare și bătătorit acum de cazacii moscoviți. Cel puțin atât va trebui să se știe.”
Sursa: articolul “Cuvântul istoriei” – semnat A.A.D. – publicat în numărul din 21 mai 1912 al revistei „Universul Literar” – citită din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu