***

 

THOMAS MANN, MUNTELE MAGIC AL CULTURII

În 12 august 1955 murea la Zürich, în vârstă de 80 de ani, ultimul mare clasic al prozei mondiale moderne: Thomas Mann. Povestea de viață a literatului german este la fel de fascinantă precum opera.

„M-am născut la Lübeck, 6 iunie 1875, ca al doilea fiu al unui comerciant și senator al Orașului Liber, Johann Heinrich Mann, și al soției sale Julia da Silva Bruhns. Tatăl meu, nepot și strănepot al cetățenilor din Lübeck, s-a îndrăgostit de mama, fiica unui proprietar german de plantații din Brazilia născută la Rio de Janeiro și a unei creole braziliană-portugheză. 7 ani avea mama când a fost adusă în Europa, în Germania”, rememora scriitorul Thomas Mann în 1929, anul în care a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură (în special pentru romanul-frescă Casa Buddenbrook.

Fuga de școală

Dar să facem loc poveștii de viață a acestui titan al culturii mondiale, o poveste - ce privilegiu! - spusă chiar de Thomas Mann: „Am fost desemnat să preiau firma de cereale a tatălui meu, afacere al cărei centenar l-am sărbătorit, țin minte, pe când eram doar un copil”. De remarcat că Thomas, implicat devreme în businessul de familie, n-a fost un elev silitor. Dimpotrivă: „Am detestat școala, n-am reușit să mă ridic la nivelul așteptărilor profesorilor mei și asta din cauza unei rezistențe înnăscute, paralizante la orice cerință, temă, solicitare venite din afara mediului meu de confort. Târziu, foarte târziu am reușit să corectez, pe ici, pe colo, această rezistență bizară”.

Liber și autodidact

Și-atunci, cum a crescut Thomas Mann într-una dintre cele mai iscoditoare și sclipitoare minți ale începutului de secol XX? „Orice educație aș avea astăzi - recunoștea franc scriitorul -, am dobândit-o liber și autodidact. Instrucțiunile oficiale nu mi-au oferit decât cele mai rudimentare cunoștințe”. Thomas nu trecuse încă pragul adolescenței când destinul i s-a schimbat decisiv: „Aveam cincisprezece ani când tatăl meu a murit, un bărbat relativ tânăr. Afacerea familiei a fost lichidată, iar la scurt timp mama și ceilalți frați ai mei au părăsit orașul și s-au mutat în sudul Germaniei, la München. Eu am rămas la Lübeck pentru a-mi finaliza studiile, apoi i-am urmat, angajându-mă ca funcționar într-un birou de asigurări. Mi-a întins o mână chiar directorul acelei firme, bun prieten cu tatăl meu”.

La Roma s-a înfiripat (în scris) faima

Tânărul Thomas Mann s-a plictisit însă repede de „asigurări” și a început să se pregătească asiduu pentru o carieră în jurnalism. A audiat, la Universitatea și Politehnica din Bavaria, cursuri de economie, istorie, literatură, artă. A călătorit în Italia, alături de fratele Heinrich (mai mare cu patru ani decât Thomas, scriitor și el). „În acei ani de peregrinări mi-a fost publicată prima culegere de povestiri - Der kleine Herr Friedemann (1898)”. Suficient pentru a-i deschide apetitul și pentru aventuri romanești. „Imediat, la Roma eram, am început să lucrez la Buddenbrooks (n.r. - Casa Buddenbrook), care a apărut în 1901. Dragoste la prima citire pentru germani! Astăzi circulă în peste un milion de exemplare”.

Îndrăgosteală

Thomas părea să-și fi găsit drumul în viață. Scăpat de responsabilitățile sufocante ale unei cariere (tradiționale) de negustor, dar și de grijile financiare prin lichidarea firmei construite de bunicul și tatăl dispărut atât de repede de pe scena vieții, s-a dedicat cu entuziasm scrisului. După succesul răsunător obținut cu primul roman, au urmat texte mai scurte, adunate în volumul Tristan (1903), dar și o dramă sofisticată, puțin prizată de public - Fiorenza (1906). Apoi, firesc, Thomas s-a îndrăgostit…

Un soț harnic: trei fete și trei băieți

„În 1905 - își amintea scriitorul -, m-am căsătorit cu fiica lui Alfred Pringsheim, profesor de matematică la Universitatea din München. Am avut împreună șase copii, trei fete - dintre care cea mai mare a urmat o carieră în teatru - și trei băieți - dintre care cel mai mare s-a dedicat literaturii”. Soț responsabil și tată fericit, Thomas Mann n-a renunțat la pasiunea din care și-a hrănit existența. În 1909 îi apărea romanul Königliche Hoheit (Alteța Regală), iar în 1922, Bekenntnisse des Hochstaplers Felix Krull (Confesiunile lui Felix Krull, un om de încredere). De cel din urmă roman (neterminat), Mann vorbea cu o plăcere imposibil de camuflat: „O scriere ce parodiază elemente de tradiție venerabile, de confesiune goetheană, autostilizantă, autobiografică și aristocratică și le expune în sfera umorului și a criminalului. Romanul a rămas un fragment, dar există cunoscători care consideră secțiunile sale publicate cea mai bună realizare a mea”.

Războiul oprește din creștere „Muntele magic”

Aici, în completare, un secret împărtășit cu larghețe: „Este, poate, cel mai personal roman pe care l-am scris, reprezintă atitudinea mea față de tradiție, care este în același timp iubitoare și distructivă. Această contradicție m-a dominat ca scriitor”. Interesant, nu? Revenim la operă: în 1913 i-a fost publicată nuvela Tod in Venedig (Moarte la Veneția - captivant titlu), care, alături de „Tonio Kroger”, a fost considerată cea mai validă realizare a lui Mann în acest gen. Încă o dezvăluire: „În timp ce scriam la ultimele pagini din Moarte la Veneția, am conturat și cadrul pentru Muntele magic. Lucrul mi-a fost întrerupt însă de începutul războiului”.

O autoanchetă umană și intelectuală

De fapt, nălucirile nazismului aveau să-i dea peste cap întreaga viață: „Deși războiul nu mi-a impus nicio solicitare fizică imediată, cât timp a durat a pus capăt complet activității mele artistice, deoarece m-a forțat la o reevaluare agonizantă a ipotezelor mele fundamentale, o autoanchetă umană și intelectuală care și-a găsit condensarea în Betrachtungen eines Unpolitischen (Reflecțiile unui om nepolitic), publicată în 1918. Am scris despre felul în care înțelegeam eu să fiu german, chestiune politică ce avea să sufere multe revizuiri de-a lungul timpului. Aceste idei de factură socio-morală au fost concretizate în eseuri precum Rede und Antwort (Întrebare și răspuns, 1922), Bemühungen (Eforturi, 1925) și Die Forderung des Tages (1930)”.

Exilul (Elveția, America, Elveția)

Felul în care Thomas Mann înțelegea să fie german n-a fost înțeles, nici agreat de disperații zvasticii. Scriitorul s-a mutat în Elveția în 1933, la scurt timp după ce naziștii au venit la putere și au început o campanie de abuzuri împotriva lui. A fost expatriat oficial în 1936. Un an mai târziu, Universitatea din Bonn l-a privat de doctoratul său onorific (restaurat în 1946), ceea ce l-a determinat pe Mann să formuleze un răspuns faimos și emoționant în care a rezumat situația scriitorului german în exil. Mann, care anticipase și avertizase împotriva ascensiunii fascismului în timpul Republicii de la Weimar (de exemplu, în Mario și magicianul), a continuat să-l combată în multe pamflete și discuții de-a lungul perioadei regimului nazist și a celui de-Al Doilea Război Mondial. A devenit cetățean american în 1940 și, din 1941 până în 1953, a trăit în Santa Monica, California. După război a vizitat frecvent Europa: în 1949 a primit Premiile Goethe de la Weimar (Germania de Est) și Frankfurt (Germania de Vest), dar când s-a întors în cele din urmă în Europa s-a stabilit în Elveția, lângă Zürich, unde a murit în 1955.

Un gânditor asupra demoniei modernității „faustice”

Thomas Mann n-a scăpat revizuirilor istoricului literar Paul Cernat: „Plasată (asumat) în descendența lui Goethe, opera sa a fost o sinteză a domeniilor de excelență ale spiritului german: literatură, filosofie și muzică, într-o arhitectură incomparabilă. Muntele vrăjit și Doktor Faustus o confirmă din plin - fără a uita alte capodopere noninseriabile, precum Iosif și frații săi sau Alesul. Maestru, de la tinerescul, dar cât de maturul Casa Buddenbrook, al romanului monumental (cf. formulei impuse de Ion Ianoși - primul său monograf, la noi...), a fost la același nivel și în povestirile/nuvelele sale (în frunte cu Moartea la Veneția, Tristan sau Tonio Kroger)”.

Marele conflict al modernității culturale europene

Nu în ultimul rând: „Estetul aristocratic, aparent apolinic, dar cu umbre decadente, eventual nietzscheene, a fost și un intelectual democrat de onoare, un umanist curajos - vezi, între altele, opoziția la adresa hitlerismului. S-a ilustrat, la vârf, și în registrul comic (Mărturisirile escrocului Felix Krull). Asemeni lui Dostoievski, Thomas Mann a fost mai mult, de fapt, decât un (mare) scriitor: un gânditor asupra demoniei modernității faustice. Nimeni n-a tematizat la fel de memorabil marele conflict al modernității culturale europene - cel dintre artist și burghez”. Concluzia: „Thomas Omul (Mann): un reper pentru aerul tare al marii literaturi dintotdeauna”.

69 de ani s-au împlinit în 12 august 2024 de la moartea scriitorului Thomas Mann

„Am detestat școala, n-am reușit să mă ridic niciodată la nivelul așteptărilor profesorilor mei”, Thomas Mann

„Deși războiul nu mi-a impus nicio solicitare fizică imediată, cât timp a durat a pus capăt complet activității mele artistice”, Thomas Mann

„Îi datorez lui Thomas Mann, printre altele, conștientizarea unei filosofii personale de viață: când barca se înclină prea tare într-o parte, e bine să te așezi de cealaltă”, Paul Cernat, istoric literar

„Estetul aristocratic, aparent apolinic, dar cu umbre decadente, eventual nietzscheene, a fost și un intelectual democrat de onoare, un umanist curajos - vezi, între altele, opoziția la adresa hitlerismului”, Paul Cernat

„Thomas Omul (Mann): un reper pentru aerul tare al marii literaturi dintotdeauna”, Paul Cernat