***

 Fulg

Desfrunzit și prea bătrân,

Tremură de frig gorunul.

Au căzut și-ntâii fulgi

Și l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,

Floarea mică și rotundă

S-a topit și a murit –

O minune de-o secundă.

M-am întors înduioșat

Să scriu trista ei poveste;

Despre-un fulg care-a venit

Timpuriu și nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas

În înaltul bolții tale,

De-ai venit atât de pur

Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniștit,

Răsucindu-te cu ură,

Ți-a mânat către pământ

Prea gingașa ta făptură?

Și de vreme ce sosiși,

Pentru ce-ai dat morții vamă?

Nu puteai să fii de-argint,

Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam

Întrebarea mea nebună,

N-am văzut cum lângă geam

Ninge-ntruna și întruna.

Iar când ochii mi-am-nălțat,

Am văzut cum prin ninsoare

Valea-ntreagă lumina

Minunat scăpărătoare.

Nicolae Labiș