***

 Sunt doar un om, o femeie...

Sunt doar un om, o femeie cu suflet de lut modelat de vise și frământări. În mine se ascund mii de povești, unele neterminate, altele trăite pe jumătate, toate cusute cu fir de lumină și întuneric. Port pe umeri o mantie invizibilă de curaj, dar și o povară de îndoieli ce cântăresc uneori mai mult decât ar trebui.

Privirea mea caută mereu dincolo de ceea ce se vede. Mă pierd în cerul care promite veșnicii, în freamătul vântului ce-mi șoptește că fiecare zi e un început. În inimă, ascund o forță pe care nici eu nu o înțeleg uneori – o dorință de a iubi, de a dărui, de a fi mai mult decât clipa ce trece.

Sunt o femeie care râde, plânge, speră. Uneori, mă clatin sub greutatea vieții, dar mereu mă ridic. Mă sprijin pe amintiri, pe încrederea că mâine va fi mai bine, pe puterea de a mă regăsi, chiar și atunci când totul pare pierdut.

Trăiesc printre oameni, dar mă simt uneori singură în gândurile mele. E ca și cum aș purta un dialog nesfârșit cu lumea, dar și cu mine însămi. Îmi pun întrebări fără răspuns, mă întreb dacă am ales bine, dacă am iubit suficient, dacă am trăit cu adevărat.

Sunt doar un om, o femeie care și-a cusut aripile din vise și le-a reparat de fiecare dată când au fost frânte. Am învățat să iubesc imperfecțiunea, să-mi accept slăbiciunile și să-mi descopăr puterile. Pentru că, în final, nu sunt perfectă – dar sunt.

Și asta, poate, e suficient.