***

 Pentru oamenii cei singuri pe pământ e cel mai greu,

El- mai singur decât tine și tot singuri ea și eu.

Oameni singuri, oameni singuri, dați-mi voie să vă strig

Că primiți singuratătea ca pe-un ultim val de frig.

Nu e nimeni în odaie , numai lucruri care mor

Și tumultul de afară și uitarea tuturor

Și la masa numai umbra singularului tacâm

Suntem toți atât de singuri că abia ne mai târâm.

Boala grea a-nsingurârii a intrat adânc în toți

La părinți nu vin copiii, la copii nu vin nepoți

Nu e nimeni lângă nimeni, am murit de mult și noi

Oameni singuri puși să piardă zi de zi câte-un război.

În cutiile poștale nu mai cad de mult scrisori

Doar taloanele de pensii și somații uneori

A murit și telefonul și când sună s-a greșit

Oameni singuri umplu puntea dintre pâine și cuțit.

Pentru voi aceste vorbe, pentru voi acest poem

În familia pierdutâ, cu iluzii vă mai chem

Omul singur la om singur se târește pe pământ

Ca un sfânt dintr-o icoană spre icoana altui sfânt.

Și nici moartea care vine peste noi nu mai e grea

Decât e singuratatea care seamănă cu ea.

Oameni singuri, oameni singuri, ce vrei lume să-mi arăți?

Că ai patru miliarde de adânci singurătăți?

            Adrian Păunescu