***

 ANİİ MEİ

Din amintiri, ce-mi răscolesc ființa,

Ce-apar în neguri grele ca un fum,

Zi de zi tot îmi aprind dorința,

Să păşesc din nou pe-acelaşi drum.

Tresar un pic şi îmi privesc odată,

Oglinda vieții ce-n mine s-a trezit.

Simt mai des cum inima îmi bate,

Nu dau uitării destinul cel trăit.

Ca un vapor purtat pe apa mării,

Pe valuri line, chiar şi pe furtună,

Am cunoscut iubire, am avut durere,

Dar sunt fidel de-a neamului cunună!

Azi mai pun o primăvară-n suflet,

Şi chipul în oglindă mi-l privesc...

Încerc să lăcrimez, să râd, să cuget,

De tot ce-am suferit şi este pământesc.

Nu pot să regret nimic din viață,

Poate că-mi doream ceva mai mult.

Ca orice om atârn de-un cap de ață,

Privesc spre viitor cu gânduri la trecut.

65 de ani la uşă me-au bătut...

Au fost buni, frumoşi, puțin şi grei.

Îmi par un vis firesc la început,

În sine mă mândresc - sunt anii mei!

O frunză ruginită de ploae şi de vânt,

Căzu încet alături, şopteşte un cuvânt -

"Nu regreta de loc şi nu te întrista,

Căci vârsta, ce-a venit, e viața ta!"

Ce să vă spun eu, oameni de demult,

Ce să vă zic, cu ce să vă mai mângâi?

Trăit-am mult şi mult am străbătut,

Privesc la cer - am fost păzit de îngeri...

Cu ce să vă uimesc azi de ziua mea?

Din când în când mai scriu o poezie,

Prin versuri simt, că dorul ar mai vrea,

Din tot  ce-a fost, aşa mereu să fie!

Din pomul meu mai cade o gutuie

Şi-al vieții sac se face tot mai greu.

Sacul meu - povara mea dăinuie,

E darul scump lăsat de Dumnezeu!

               Autor:     Sergiu APOSTOL