***

 POET TĂCUT

(p. Resturi de paradis)

autor: Nicu Cismaru

Trăia mortal în tristă lui cetate

Simțind păcatul ce mai toți îl simt

Și schizofren și plin de vanitate

Își conserva iubirea din instinct

Amantul Lunii, stelelor profet 

Și ucigaș în serie, de cuvinte

I-e dat să se usuce-ncet, încet

În cartea care totdeauna minte

Și-a înecat poemele în mări

Când apa-n ușă bate să-i deschidă

Supus la mult prea dese provocări

De paiul neputinței să se prindă

Și prin noroi pornit de mii de ori

Spre iadul unui ger ce încă arde

Poetul plin de vicii și erori

În adâncimea gândului mai cade

Și-a șters conturul său din univers

Prin circumstanța dreptului de-a drege

Și, adâncit în umbra unui vers 

S-a-ncununat al poeziei rege

Dar nu putea furtuna să priceapă

Coroană i-a fost des fatalitatea

Trecând de multe ori prin foc și apă

A siluit cu versul lui și moartea

Și tot așa ca pomul de tăcut 

Împerecheat cu-n ideal năpraznic

El a făcut ce alții n-au făcut

A stat la căpătâiul vieții sale paznic

Orbit de-atâtea lacrimi ce-a vărsat 

La țărmul unor ochi fără sfârșit

El valul bucuriei și-a lăsat

Să scalde ce-a-nvățat și ce-a trăit 

Actor al unor roluri de succes

Poet tăcut în haine de paradă 

A fost supusul unui mare stress 

Când s-a-ntâlnit cu sufletul pe stradă

Atât de provizoriu ca o clipă

Venit dintr-un nedefinit turneu

Cu Dumnezeu el a făcut echipă 

Și a murit și s-a născut mereu.