***

 Durerea 

M-am născut în sărăcie, cum era la noi în sat,

În familie numeroasă, cu trei fete și-un băiat.

Am crescut pe prund de gârlă, printre oamenii haini,

Alungată dintre semeni, de părinți și de vecini.

Am cules fructe amare din grădinile din sat,

Eu muream, atunci, de foame, ei spuneau că am furat.

De-ar fi fost decât de sete, găseam două, trei izvoare,

Dară ce te faci cu foamea, că ea te lovește tare.

Aveam rupți pantofii-n talpă. Iar șosetele de lână

Au stat ude, în picioare, și mai mult de-o săptămână.

De sub fesul găurit, îmi ieșise o ureche,

Pierdusem mănușa dreaptă și nu îi găseam pereche.

Mama fugise în lume, cu toți banii de acasă,

Iară tata beat, sărmanul, n-avea ce pune pe masă.

Eu spuneam că îmi e foame, el zicea să tac din gură,

Că, de îmi dă de mâncare, n-are el de băutură.

Mă duceam pe câmp, cu cana, să mulg lapte de la vacă,

Nu conta de era dulce, nu conta de o să-mi placă.

Iarna, plecam singurică, după lemne, în pădure,

Iar vecinii răi strigau: a plecat iarăși să fure!

Aș spune povestea asta, mult și bine, din păcate,

Cum necazul se adună și din față, și din spate.

E povestea unei fete blestemată de destin,

Ce și-a dus pașii prin viață c u puțin… foarte puțin…

Nelson