***

 Mihai Ciucă, “medicul curant al unui miliard de oameni

Mihai Ciucă s-a născut pe 18 august 1883 în satul Săveni, Dorohoi și a fost fiul unor învăţători, Platon și Eleonora Ciucă. După ce a urmat școala primară condusă de tatăl său, a devenit bursier al prestigiosului Liceul Laurian din Iaşi pe care l-a încheiat ca şef de promoţie, apoi, în 1902, s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Institutul Medico-Militar. Datorită fratelui său, Alexandru, care era cu trei ani mai mare și studia Medicina Veterinară, tânărul a ajuns în anturajul profesorului Ioan Cantacuzino, devenind unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai acestuia la Laboratorul de Medicină Experimentală.

Între 1914 și 1915 doctorul Ciucă a urmat un stagiu la Institutul Pasteur din Paris, dar înainte de plecarea în Franța doctorul Cantacuzino a avut grijă să îl sfătuiască:

“Nu cumva să treci orb pe lângă această lume de minuni care e Parisul. Dacă vei şti la perfecţie ultimele noutăţi de microbiologie şi nu vei fi zăbovit în faţa vitraliilor medievale de la “Sainte Chapelle” sau în faţa sălilor cu sculptură grecească de la Louvre, te-ai dus degeaba.”

Revenit în țară, și-a urmat mentorul pe front în perioada celui de-al Doilea Război Balcanic şi apoi în timpul Primului Război Mondial, conducând campaniile de luptă împotriva epidemiilor de holeră.

În această perioadă la Institutul din Bucureşti s-au preparat cantităţi mari de vaccine antiholeric, turnându-se sute de kilograme de substanță în sticle de diferite forme şi provenienţe, pentru că se epuizaseră toate recipientele clasice. Doctorului s-a încredinţat conducerea Laboratorului Corpului I de armată: “Eram gata în orice clipă pentru cel mai înalt sacrificiu, a spus medical, privind norii ameninţători ce se adunau pe cerul prezentului. Din nou trăiam şi respiram cu moartea alături, sfidând-o”, după cum consemnează Radu Ifrimovici în articolul “Frații Ciucă” publicat în 1974 în revista Junimea. În afară de sarcinile pe care le-a avut pe frontal din țară, medicul a participat şi la combaterea holerei în Bulgaria, o misiune a Crucii Roşii Române, iar în 1915 la combaterea tifosului exantematic în Serbia, într-o misiune a Direcţiei sanitare.

În 1919 Mihai Ciucă a semnat în numele României, alături de Nicolae Titulescu şi Ioan Cantacuzino, Tratatul de Pace de la Versailles, apoi a fost numit profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, unde a organizat şi condus Spitalul “Izolarea”, alături de bunul său prieten şi colaborator, doctorul Alexandru Slătineanu.

Microbiolog, infecţionist, bacteriolog și epidemiolog, Mihai Ciucă a cercetat malaria şi bacteriofagul și, împreună cu Jules Bordet, laureat al Premiului Nobel în 1919, a descoperit fenomenul lizogeniei, care a devenit cunoscut sub numele de fenomenul Bordet-Ciucă.

Marele său merit este însă combaterea şi eradicarea paludismului, denumirea științifică a malariei, boală infecțioasă provocată de un hematozoar prin înțepătura țânțarilor anofeli.

În 1924 a fost numit, la recomandarea profesorului Cantacuzino, expert al Comisiei de paludism a Societăţii Naţiunilor, iar din 1928 şi până în 1939 a fost secretarul general al acestei comisii.

În 1934, după moartea profesorului Cantacuzino, medicul a fost chemat la Bucureşti pentru a prelua coordonarea Institutului Cantacuzino, împreună cu C. Ionescu-Mihăieşti.

În momentul înființării Organizației Mondiale a Sănătății, în 1948, Ciucă a devenit unul din cei cinci membri ai Comitetului de experţi în paludism, a făcut o serie de călătorii considerate “misiuni antipaludism” în Europa, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Extremul Orient, inclusiv în India, China, Indonezia, Malaezia și Japonia, fiind numit de profesorul H. Cordon de la Harvard “medicul curant al unui miliard de oameni”.

Un succes indubitabil a fost campania împotriva malariei pe teritoriul României, reușind ca în temen de cinci ani, între 1948 și 1953, să ajungă la eradicarea bolii în țară.

Tot el a coordonat și campania internațională împotriva malariei, încheiată în 1958, dar nu a reușit să stârpească boala la nivel global, probabil și pentru că nu i s-au pus la dispoziție suficiente fonduri.

Pe lângă activitatea științifică doctorul Ciucă a devenit, datorită mentorului său, un pasionat colecționar de artă, la fel ca și alți medici de la Institutul Cantacuzino, care au fost inspirați de pasiunea profesorului. Iată ce spunea doctorul Mihai Ciucă, conform relatatării lui Radu Iftimovici: …ceea ce respiram noi acolo, în preajma maestrului, era aerul pur al umanismului renascentist. Ceea ce am învăţat noi, de asemenea, de la Cantacuzino, a fost că noţiunea de specialist nu o exclude pe cea de om de cultură, de om cu preocupări multiple. Noi am trăit acolo, alături de Cantacuzino, toate acele frământări pe care unii, superficiali, le-au socotit nişte violon d’Ingres: dragostea lui debordantă pentru muzica bună, erudiţia şi ataşamentul pentru artele plastice, pasiunea pentru istoria culturii…”

Profesorul Mihai Ciucă a încetat din viață pe 20 februarie 1969, la vârsta de 86 de ani, la București. Fratele său, medicul veterinar Alexandru Ciucă, care a fost profesor la Catedra de Igienă şi Patologie Experimentală a Facultății de Medicină Veterniară, apoi decan al instituției de învățământ și preşedinte al Societăţii de Medicină Veterinară din România, a murit pe 9 martie 1972, la vârsta de 91 de ani.

Alexandru și Mihai Ciucă și‑au donat colecțiile de artă Academiei Române și altor muzee din țară, numele lor regăsindu-se printre cele ale donatorilor Muzeului Toma Stelian.

După 1949, colectia de artă a muzeului fondat de avocatul și politicianul liberal Toma Stelian a fost mutată în clădirea fostului Palat Regal, casa din Șoseaua Kiseleff a fost oferită Uniunii Sciitorilor, iar astăzi este sediul central al PSD.

Sursa:

Radu Ifrimovici, “Frații Ciucă”, R evista Junimea, 1974