Neagu Djuvara, fascinația poveștii
Neagu Bunea Djuvara s-a născut la București pe 18 august 1916 (31 august pe stil nou) într-o familie de origine aromână. Tatăl său, Marcel Djuvara, a murit în timpul epidemiei de gripă spaniolă din 1918, iar Tinca Grădișteanu, mama lui, care provenea dintr-o mare familie de boieri munteni, rămasă văduvă la doar 35 de ani, a hotărât să rămână în străinătate împreună cu cei doi băieți, Neagu și Răzvan, imediat după încheierea Primului Război Mondial.
Mezinul, Neagu, a urmat primii ani de liceu la Nisa și apoi a obținut licența în litere și istorie la Paris în 1937, luându-și doctoratul în drept în 1940.
Tânărul a revenit în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-și face serviciul militar, a fost înrolat și a luat parte la campaniile din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă, dar a fost rănit la Odessa și apoi trimis pentru recuperare acasă. În mai 1943 Neagu a intrat prin concurs la Ministerul de Externe, fiind repartizat la Departamentul Cifru și, pentru că era foarte bine pregătit, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, pentru o misiune legată de negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, a cărei ambasadoare era Alexandra Kollontai.
Numit secretar de legație de guvernul Sănătescu, Djuvara va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii l-au schimbat pe Gheorghe Tătărescu din funcția de ministru, tânărul Djuvara fiind rechemat în țară. Mama sa, Tinca Grădișteanu, îl anunțase însă că numele lui apare în procesul intentat de comuniști lui Iuliu Maniu și, în aceste condiții, Neagu a decis să rămână în Occident. Pentru că era deja căsătorit cu o tânără franțuzoaică, France, și aveau împreună o fetiță, pe Domnica, s-a stabilit cu familia sa la Paris.
Timp de patru ani a colaborat cu serviciile secrete americane și franceze care aveau în pregătire o misiune de antrenare și parașutare de voluntari anticomuniști în România aflată sub influență sovietică.
În 1961, Neagu Djuvara a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a lucrat timp de douăzeci și trei de ani, ocupând funcția de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine, de consilier prezidențial și de profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey. Soția și fiica au rămas în Franța, văzându-se doar în timpul vacanțelor diplomatului. Deși relația cu France, soția sa, se terminase în fapt, cei doi nu au divorțat niciodată. După încheierea misiunii în Niger, Neagu Djuvara s-a întors în Franța și a lucrat, până în 1989, pentru organizațiile diasporei românești.
În 1984 istoricul a devenit secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după decembrie 1989 s-a întors în țară. Din 1991 în 1998 a fost profesor asociat la Universitatea din București și a rămas, până la moartea sa, pe 25 ianuarie 2018, un reper al societății românești contemporane și o personalitate publică remarcabilă. S-a implicat în viața comunității, a dat numeroase interviuri, a ținut conferințe și a continuat să scrie. Numai după 1989 i-au apărut în România 16 volume proprii și mai multe lucrări colective.
Darul de a povesti istoria într-un mod extrem de personal, de a interpreta și explica trecutul în cel mai simplu și direct mod posibil, de a critica ironic și blând greșelile contemporanilor l-au făcut pe Neagu Djuvara un patriarh al României post-decembriste.
„L-am întâlnit, ultima oară, în secţia de terapie intensivă a spitalului „Victor Babeş”. Era somnolent, dar cu un profil suveran, ca al unui prinţ medieval aşezat pe piatra funerară a propriului mormant. L-am mângâiat uşor, a deschis ochii, mi-a spus un cuvânt cald şi generos pe care mi-l spunea adesea când ne vedeam, iar la urmă m-a privit intens şi mi-a spus: La revedere! Ştia, fireşte, că nu se
pleacă dintr-o încăpere, fie şi din încăperea vieţii pămînteşti, fără să saluţi politicos. „La revedere, domnule Djuvara! Să-ţi fie drumul luminat şi darnic, pe măsura minunatului dumitale surâs…“, scria Andrei Pleşu, în editorialul „Un destin bine croit: Neagu Djuvara“ publicat pe blogurile „Adevărul“. Sandra Melone, nepoata distinsului istoric, se ocupă de păstrarea în memoria publică a personalității sale și de promovarea valorilor umaniste și culturale în care Djuvara a crezut întreaga sa viață prin Asociația Culturală Nea gu Djuvara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu