***

 Am fost acasă la bunica

Să-i spunem toți un “ Bună ziua “

Pe pat, e rece păturica

Și ne pălește amărăciunea.

E rece casa ei și soba,

Nici apă proaspătă-n găleată nu-i,

Radioul si-a înțepenit vorba,

Iar draga mea bunică nu-i…

  Mi-e dor când mă punea odată,

  Pe foc un lem mai gros să pun,

  Și cum spunea ușor în șoaptă 

 “Ai grijă să nu iasă fum…”

Mă netezea un pic cu mâna,

Mă măsura dac-am crescut 

Și apoi râzând, zicea bătrâna..

“Ei ceapa ta, m-ai întrecut”

Așa stăteam eu cu bunica,

Și multe îmi mai povestea,

De parcă n-o mai supăra nimica,

Când tinerețea-și amintea. 

Cutreiera cărări și munți,

Cu grebla și cu traista-n spate,

Dar nu spunea, cum azi, spun mulți,

Că-i tare greu și nu se poate…

 

Apoi, la ceas târziu de seara,

Când plita bine se-ncălzea,

Își amintea de Domnul iară,

Scriptura-n brațe mi-o punea.

 

Așa citeam eu Cartea Sfântă,

Și ea cu drag mă asculta,

Apoi trăgeam o învățătură,

Că Domnul este calea mea.

Mă îndemna mereu la rugă,

Să fac milă cu sărmanii ,

Se bucura că învăț carte,

Ca să ajut la greu bolnavii.

Asta a fost bunica mea,

Și cu drag îmi amintesc,

Caci ea, bine mă învața,

Cum pe lume să trăiesc.

 (De Ciobanu Balan Maria)

 

În memoria bunicii Oltea!