luni, 5 august 2024

***

 Vasile Voiculescu, medicul poet, trimis în pușcărie de comuniști, la varsta de 74 de ani...


Vasile Voiculescu s-a născut pe 27 noiembrie 1884, în comuna Pârscov din Buzău, fiind fiul lui Costache Voicu, un gospodar înstărit, și al Sultanei, fiica unui negustor.

A început școala în satul natal, apoi s-a înscris la Liceul Gheorghe Lazăr din București. În 1902 a urmat un an la Facultatea de Litere și Filosofie, dar în 1903 a abandonat Literele și a început Facultatea de Medicină, obținând doctoratul în 1910.

Tânărul s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, apoi a devenit medic de țară. În timpul Primului Război Mondial Vasile Voiculescu a fost numit medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale organizate de Alexandru Vlahuță. Este perioada în care a debutat cu volumul Poezii și a colaborat cu revista Flacăra, la recomandarea lui Alexandru Macedonski.

În perioada interbelică, a devenit medic la București și, în paralel, a ținut la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani, cu o audiență fantastică la acea vreme.

În 1946, după moartea Mariei, soția pe care o iubea atât de mult și care i-a dăruit cinci copii, poetul a trecut printr-o criză profundă și s-a dedicat meditației și literaturii. S-a apropiat apoi de organizația ”Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”, care se formase în 1945.

Organizația fusese înregistrată în 1946 și a activat până în 1948, când a fost scoasă în afara legii pentru că reprezenta un nucleu de intelectuali, profesori, studenți, călugări și teologi care își propuneau păstrarea valorilor ortodoxe și a credinței.

În anul 1950, Sandu Tudor (părintele Agaton), unul din liderii grupului, a fost arestat și condamnat la 5 ani de muncă silnică. Alte arestări au fost făcute începând 25 februarie 1958, un alt încarcerat fiind părintele Adrian Făgețeanu, care era acuzat de implicare în mișcarea legionară. După mai multe interogatorii prin tortură, acesta a fost obligat să declare că Sandu Tudor are un trecut legionar și, prin extensie, ”Rugul Aprins” a fost catalogată ca organizație „subversivă și contrarevoluționară”.

Ministrul de interne Alexandru Drăghici, folosindu-se de această mărturie, a susținut existența unei conspirații legionare în interiorul Bisericii Ortodoxe Române care trebuie eradicată imediat. Toți cei care participau la întâlnirile grupului “Rugul Aprins” au fost imediat acuzați de uneltire contra ordinii sociale și activitate contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare.

Vasile Voiculescu a fost arestat în noaptea de 4 spre 5 august 1958 şi condamnat la cinci ani de temniţă grea, fiind încarcerat câteva luni la Jilava, cât au durat cercetările, apoi la Aiud. Poetul a devenit deținut la vârsta de 74 de ani.

Bătrânul doctor s-a îmbolnăvit de cancer și tuberculoză în perioada în care se afla în închisoare și a fost grațiat pe data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. La un an după eliberare, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, a murit în casa sa din  București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...