***

 SĂ NU TE CERȚI CU MAMA!

Să nu te cerți cu mama nici dacă te mai ceartă

Pentru anume lucru făcut de mântuială,

Că nu-i altă ființă în stare să împartă

Ce-are mai bun, cu tine, nu să câștige fală.

Să nu te cerți cu mama pentru o vorbă zisă

Fără a fi trecută prin sita deasă-a minții,

Zicându-i; „Gata, mamă! Poarta rămâne-nchisă”!

Vai de acela care își suduie părinții!

Să nu te cerți cu mama că nu ți-a lăsat zestre!

Nu-i zestre-n lumea asta, mai scumpă decât dânsa,,

Atunci când îți zâmbește prin tristele ferestre!

Până să-i deschizi ușa, de dorul tău iar plâns-a!

Să nu te cerți cu mama, nici astăzi și nici mâine!

Nimic și niciodată n-are să-i țină locul!

Ea e și va rămâne felia ta de pâine!

Mai ții tu minte, iarna, cine ațâța focul?

Să nu te cerți cu mama că nu ți-a dat ogorul.

Nici grâul nici porumbul nu țin iubiri de toartă!

Pâinea și mămăliga nu-ți vindecă fiorul,

Când nu mai are cine să vină pân la poartă!

Să nu te cerți cu mama că nu ți-a dat odaia

În care tu și frații crescurăți laolaltă,

În vremea când sub paturi se ascundea copaia

În care făceați baie cu apă de la baltă!

Să nu te cerți cu mama pe-o palmă de țărână!

Oricând găsești la dânsa o lingură de zeamă!

De i-a căzut bastonul, așează-i-l în mână,

Și vei simți ecoul iubirilor de mamă!

Să nu te cerți cu mama, chiar dacă îți îngână

O vorbă sau mai multe! Fă-te că  n-ai luat seama!

Ca mâine o vor prinde veciile de mână,

Iar tu vei tine-n brațe bast onul și marama!

Autor: Constantin Mosor