sâmbătă, 8 martie 2025

***

 

Îți închin un imn, femeie, leagăn vieții și iubirii, 

Tu ai stat și pe Golgota lângă Crucea Răstignirii! 

Tu L-ai însoțit pe Domnul, spre Calvar, cu lacrimi grele, 

Tu i-ai îndulcit amarul când i-au dat oțet și fiere. 

Tu, smerită Veronica, înfruntând întreaga gloată, 

Ai sărit ca o zvârlugă din a casei tale poartă,

De pe cap ți-ai smuls năframa să-i ștergi ca o mamă bună, 

Toată fața de sudoare, sângele de sub cunună. 

Pe năframa ce L-a șters, ca o mână diafană

Și-a pictat Prea Sfântu-i chip să-ți rămână drept icoană

Răsplătindu-ți bunătatea când toți Îl scuipau cu ură

Fapta ta stă scrisă-n ceruri și în Sfânta Lui Scriptură! 

Tu, frumoasă Magdalena, ai trăit cu El Calvarul 

Mângâind-o pe Măicuță, i-ai mai stins din suflet jarul,

Și în clipa răstignirii, împietriți sub Crucea Lui,

Doar femeile și Ioan simt durerile de cui. 

Când pe Lemnul Crucii grele răstignită sta Lumina ,

Doar Maria lui Cleopa și Maria Magdalina,

Împreună cu Măicuța și cu Ioan ce șade trist 

Sunt icoane de durere și simt lacrima lui Hristos.

Așa cum demult, prin Eva, șarpele-a adus căderea 

Tot femeii la mormânt i s-a vestit Învierea 

Tot femeii i s-a spus să vestească atunci lumii,

Când El a strigat : ,, Maria !" și ea i-a răspuns : ,, Rabuni!"

Cine a născut pe-aceia care au slujit Iubirii ?

Cine a ținut în brate mucenicii și martirii? 

Cine le-a sădit sămânța dragostei pentru Hristos?

Tot femeia ce e mamă, născătoare de frumos.

Dar Femeia cea mai sfântă e Cea Pururea Fecioară

Și în cer și pe pământ e cea mai de preț comoară. 

Prin ea s-a-ntrupat Iubirea, prin Mireasa fără Mire ,

Să ne ducă firea noastră cea de lut, spre Nemurire!

Te-ai născut din Sfânta Ana și-ai călcat prin glodul humii, 

Dar ca tine n-a fost alta de la-ntemeierea lumii! 

Mai frumoasă ca frumosul, ce-aș putea spre slavă a-ți scrie ?

Când te laudă toți sfinții, Prea Curată-n veci, Marie!

Îți închin un imn, femeie, mama mea cu părul nins 

M-ai crescut cu multă trudă și în suflet crini mi-ai prins! 

Și-au crescut plini de lumină să îi port și-n veșnicie 

Însă, azi, cules-am unul să ți-l dau măicuță, ție!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$¢$

  POVESTE CU TALC Într-o zi un poștaș a bătut la ușa unei case. Din spatele ușii s-a auzit o voce de copil care spunea: “- Imediat, vă r...