@@@

 

Legenda Mamei

Se spune că, la începuturile lumii, Dumnezeu a creat stelele ca să lumineze cerul nopții, florile ca să împodobească pământul și râurile ca să aline setea celor vii. Dar, privind la toate acestea, a simțit că lipsește ceva, ceva care să adune în sine iubirea nemărginită, răbdarea infinită și puterea de a dărui fără să ceară nimic în schimb.

Atunci, din cea mai pură lumină a cerului și din cea mai blândă adiere a vântului, Dumnezeu a creat Mama. I-a dăruit ochii calzi ai dimineții, ca să vegheze asupra celor dragi, și inima mare cât universul, ca să poată iubi fără măsură. A luat din tăria munților și i-a pus în suflet, pentru ca niciodată să nu obosească să-și ocrotească puii, și din unduirea apelor i-a făcut vocea, ca să aline orice durere.

Dar, văzând cât de mult se dăruiește Mama, îngerii s-au întristat. „Doamne,” au spus ei, „i-ai dat prea multă grijă pentru ceilalți și prea puțină odihnă pentru ea însăși.”

Dumnezeu a zâmbit și le-a răspuns: „De aceea, atunci când o Mamă își simte trupul obosit, îi voi trimite mângâierea unui copil care să o îmbrățișeze. Când lacrimile îi vor umezi ochii, îi voi da bucuria unui zâmbet de-al fiului sau fiicei sale. Și, la finalul drumului său, îi voi dărui cel mai frumos loc în ceruri, acolo unde își va putea odihni sufletul în pace.”

Și astfel, de atunci și până astăzi, Mama este cea mai frumoasă și mai sfântă făptură de pe pământ. Iar iubirea ei este lumina care nu se stinge niciodată.

Aceasta este o legendă simbolică, un omagiu adus mamelor din toate timpurile.