Aș dezveli o margine de cer,
Cum dezvelești pe-o tâmplă-ncet năframa,
De după nori, pe aripi de eter
S-o pot vedea, acolo sus, pe mama.
Și dacă scară n-am să pot urca,
Să o cuprind cu mâinile-amândouă,
O să-împrumut o căzătoare stea,
Să i-o trimit în dar, de casă nouă.
Un mărțișor-potcoav-am cumpărat
Noroc să-i poarte-n cer, prin veșnicie
Și o să i-l trimit neapărat
Că-mi este dor, măicuța mea să știe.
Și-am să-i culeg din luncă niște flori
Și-am să le-arunc în sus, drept amintire
De le-or cădea petalele prin nori,
La mine-n gând va fi nenorocire!
Cât mi-aș dori ca-n cer, măicuța mea,
Să aibă flori, să aibă mărțișoare
Și lacrimile ei ce-or picura,
Prin ploi, să-mi fie mie vindecare!
La casa unde am crescut, ea nu-i
Nici pașii ei nu-i văd pan' la fântână,
I-aș spune ce-am pe suflet, dar n-am cui,
S-a dus în cer măicuța mea, bătrână.
Nu judeca, sunt firul de nisip,
Ce vrea să-ntoarc-a cerului naframă
Că nu știi ce înseamnă-n nici un chip,
Să rămâi pe lume fără mamă!
MIRELA BUTACU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu