###

 TESTAMENTUL LUI GEORGE CĂLINESCU 

1 - " VINEREA NEAGRĂ " ( 12 martie 1965 la orele 3, 30 noaptea - decesul scriitorului : ciroză hepatică ) ;

2 - TESTAMENTUL lui G. CĂLINESCU ;

3 - ÎNMORMÂNTAREA la Cimitirul Bellu.

La 24 noiembrie 1964, cu același diagnostic ciroză hepatică, George Călinescu a fost internat la Sanatoriul Otopeni, într-o " cameră luminoasă și cu toate dichisurile ". 

Întâile zile i s- au părut îngrozitoare. Avusese mereu fobia liniștii, dar acum trăia senzația " exilării în neant ".

În spital, Călinescu a continuat să lucreze cu identică tenacitate, dar se lovea mereu de diminuarea progresivă a energiei. Abdomenul umflat nu- i îngăduia să se întoarcă pe partea stângă, de aceea scria " întins cu fața- n sus, pe un fel de tăbliță ".

Era iritat că fusese tuns prea scurt : 

" Peste perii țepoși și deși își trecea degetele nervoase informadu- se cu obstinație îi cât timp îi va crește la loc, ca să nu aibă o figură bizar indecentă " când va apărea la lucrările marelui forum al țării. 

Studia " foarte serios " posibilitatea evadării din spital ! 

Își primea vizitatorii " stând liniștit în pat, încercând să înveselească atmosfera cu anecdote, sau se prefăcea a mărturisi nemulțumiri de ordin admisistrativ, pentru a distrage, cu un efort regizoral, atenția de la esență și a imprima un sentiment fals de vigoare și bună dispoziție ".

Însă cei care îl vedeau cu regularitate înregistrau imediat schimbările. Slăbise, " devenise pământiu la față și ochii îi luceau straniu. " Durerile abdominale atroce i se alinau cu morfină. Cantitatea de apă scoasă din corp creștea vertiginos : 8 litri la 48 de ore ! 

Din primele zile ale lunii februarie, boala luase o întorsătură gravă. Călinescu nu mai avea mult de trăit. 

Scriitorul monologa șoptit, clatinandu- și capul : < Nu mai e nimic de făcut >. 

El nu știa cu exactitate care va fi ziua ultimă dar o bănuia pe aproape. De aceea era necesar să facă ordine în viața lui civilă.

 În dimineața zilei de 8 februarie, când doamna Alice Vera Călinescu ( soția scriitorului ) intră ca de obicei în camera de spital, bolnavul îi ceru să aducă imediat un avocat. 

" Am șovăit, paralizată ; aveam senzația că nu auzisem bine, dar în clipa următoare a strigat cu vocea de totdeauna : 

- Ai înțeles sau nu ? Ieși ! 

Și pentru a fi mai convingător, a aruncat în mine cu cărțile aflate pe noptieră . Am plecat imediat ! " 

2 - TESTAMENTUL lui G. CĂLINESCU 

Peste câteva ore, notarul Carmen Kahane scria, sub dictarea lui G. Călinescu, testamentul. Propozițiile erau clare, dispozițiile testamentul limpezi, ca și cum ar fi fost îndelung gândite. Vocea bolnavului șuiera sacadat : 

" Subsemnatul Călinescu Gheorghe, academician, domiciliat în București, strada Vlădescu, nr. 53, raionul 30 Decembrie, fiind în deplinătatea facultăților mele mintale, în lipsă de părinți sau descendenți, dispun prin acest testament următoarele : 

Las bunurile mele de orice natură mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul meu după încetarea mea din viață, inclusiv drepturile de autor pentru publicarea și republicarea operelor mele literare, lui Călinescu Elisabeta ( alintată, Alice Vera ), soția mea, cu același domiciliu. 

Rog pe soția mea, Călinescu Elisabeta, ca după încetarea mea din viață să permită Institutului de Istorie și Teorie literară să țină ședințe și reuniuni cu un număr restrâns de membri cercetători în sala bibliotecii, unde s- au ținut astfel de ședințe și în prezenta mea.

De asemenea, rog pe soția mea ca, după moartea ei, să lase statului, pentru Institutul de Istorie și Teorie literară, imobilul situat la București, strada Vlădescu, nr. 53, raionul 30 Decembrie, ca acesta să devină un al doilea local al Institutului de Istorie și Teorie literară." 

La 9 februarie 1965, testamentul era dactilografiat în două exemplare la Notariatul de stat al raionului 30 Decembrie din Capitală și adus la Sanatoriul Otopeni la orele 12, 30 pentru semnat. G. Călinescu a iscălit cu greutate. 

Degetele nu- l mai ascultau. În aceeași zi s- a făcut autentificarea, cu nr. 780.

Bolnavului, zilnic i se făceau perfuzii. În asemenea momente nu observa pe nimeni. 

3 - MOARTEA și ÎNMORMÂNTAREA lui G. CĂLINESCU ( " vinerea neagră " )

Inițial, G. Călinescu a căzut într- un somn agitat. Între orele unu și jumătate și două s- a ridicat și " după ce, cu un ultim efort, a făcut câțiva pași prin cameră, vădit preocupat de ținuta lui, ca un suprem exercițiu de dignitate umană, a rugat pe cele două surori ( de caritate ) care- avertizate - îl vegheau, să cheme pe doctor fiindcă < în zece minute s- a sfârșit ! > 

S- a așezat din nou în pat. Coma începuse. Sub privirile medicului de gardă, vineri 12 martie 1965, la orele trei și jumătate noaptea, G. Călinescu s- a stins.

Vineri, 12 martie s- a constituit Comisia pentru organizarea funerariilor. 

În dimineața zilei de sâmbătă, sicriul a fost adus în rotonda Ateneului. Pe un panou îndoliat se afla portretul defunctului. 

În fața catafalcului, pe o perniță de pluș, fuseseră așezate puținele distincții oficiale primite. 

În jurul sicriului, mari coroane de flori din partea Consiliului de Stat, Academiei, Ministrului Învățământului, etc. 

Accesul publicului fusese permis între orele 11, 00 și 20, 00. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, doamna Călinescu, Al. Rosetti, G. Ivașcu și o parte din membrii Institutului mai apropiați familiei l- au priveghetat după tradiție până târziu spre dimineață .

Duminică 14 martie ( 1965 ), între orele 8, 00 și 11, 00, accesul publicului a fost îngăduit în continuare.

La orele 11, 30 a început mitingul de doliu. În fața Ateneului se aflau câteva mii de persoane din București și din provincie.

În acordurile muzicii lui Bruckner, sicriul cu corpul neînsuflețit al lui G. Călinescu a fost așezat pe carul mortuar. 

În clipa aceea " din apropiere a țâșnit o doamnă ca dintr- un album cu imagini vechi, strigând : < Eu sunt Otilia ! > Avea în mână o garoafă albă, pe care a azvârlit- o peste trupul mineralizat al lui G. Călinescu. " 

Urmat de o mare mulțime de oameni, carul funebru s- a îndreptat spre Cimitirul Bellu. 

De- a lungul străzilor numeroși bucureșteni s- au alăturat cortegiului. 

În cimitir se aflau alte sute de persoane. La capelă așteptau nouă preoți. 

Sicriul a fost coborât în groapa săpată între mormintele lui M. Eminescu și M. Sadoveanu. 

GEORGE CĂLINESCU intra în eternitate ! 

Sursa : 

" Viața lui George Călinescu " ( ediția a doua ) de Ion Bălu. Editura Libra, 1994. 

Fragmente din capitolul XX intitulat " Nu mai e nimic de făcut ! " ( 1962- 1965 ).