*†*

 Doi oameni se află în conflict. Unul crede despre sine că este bun, iar celălalt este rău. Celălalt, la fel, crede despre sine că este bun, iar rivalul său este rău. Despre asta este vorba în povestirea „În umbră și lumină”, care se citește între două stații de metrou, timp de circa zece minute.

„În umbră și lumină”

Autor: Claudiu Neacșu

Ploaia torențială spăla toate trotuarele murdare ale orașului Newhaven. Automobilele lăsau dâre roșiatice în bălți. Trecătorii își ascundeau chipurile sub umbrelele negre.

Orașul avea un ritm al său. Puls rece și constant. O creatură care nu dormea niciodată.

Waylon Green își ridică gulerul pardesiului și grăbi pasul. Umezeala îi pătrunsese până la piele. Însă el nu avea timp de disconfort. Trebuia să ajungă pe o străduță lăturalnică. Acolo, lumina unui felinar pâlpâia intermitent și crea umbre care dansau amenințător.

Josiah Morris ținea o țigară între buze. Avea mâinile îndesate în buzunare. Privi precaut spre Waylon și zise:

- Ești sigur că vrei să faci asta? Newhaven înghite oameni ca noi.

Waylon oftă. Își trecu mâna prin părul umed și spuse:

- Dacă nu eu, atunci cine? Houston trebuie expus.

Un fulger lumină cerul. Zgomotul tunetului se împleti cu sunetul unui claxon îndepărtat. În acel moment, Newhaven părea că șoptește un avertisment.

***

Biroul lui Waylon era scufundat în semiîntuneric. Singura lumină venea de la ecranul laptopului. Pe acest ecran se afișau articolele lui Waylon, arzând ca niște torțe ale adevărului.

Pe birou erau împrăștiate mai multe hârtii, alături de o ceașcă de cafea rece și un recorder plin cu mărturii anonime.

Waylon mai avea o săptămână. O săptămână până să-l dărâme pe Jaylen Houston.

Fără să bată la ușă, Josiah intră și spuse încet:

- Mai ai timp să te răzgândești. Houston n-o să stea cu mâinile în sân.

- Nu mă opresc acum, spuse Waylon. Am tot ce-mi trebuie. Ce fel de jurnalist de investigație aș fi, dacă nu aș face asta? Tocmai sunt pe cale să scot la iveală un scandal corporativ masiv. Jaylen este întruchiparea răului.

La etajul 50 al companiei Houston Industries, Jaylen privea peste oraș, ținând în mână un pahar cu whisky. Unul dintre asistenții săi intră în grabă și spuse:

- Waylon Green nu se oprește. Articolul lui apare în șapte zile.

Cu un zâmbet rece pe chip, Jaylen zise:

- Atunci are șapte zile de trăit ca jurnalist. După aceea… nu va mai fi nimic. Eu sunt un vizionar. Am construit un imperiu, din nimic. Tot ceea ce fac eu, fac pentru progres. Waylon e doar un jurnalist băgăreț și ipocrit. El vrea să distrugă tot ce-am realizat eu. Și îl voi opri. Cu orice preț, îl voi opri.

***

În biroul său, în fața laptopului, Waylon scria ultimele rânduri ale articolului. El băuse prea multă cafea și dormise prea puțin, astfel că mâna îi tremura. Însă articolul era gata. După o săptămână de muncă intensă, în câteva ore, adevărul urma să explodeze.

Pe marginea mesei, telefonul începu să vibreze frenetic. Număr necunoscut. Waylon ezită o clipă, apoi răspunse. Se auzi o voce distorsionată:

- Green? Dacă publici articolul acum, ratezi cea mai mare parte din poveste. Houston nu e doar un corupt. E un monstru. Trafic de arme. Spălare de bani. Am dovezi.

Waylon simți un fior rece pe șira spinării. Spuse:

- Cine ești?

- Un om care a văzut prea multe. Dar, dacă vrei adevărul complet, trebuie să aștepți. Îți trimit coordonatele. Ai o singură șansă.

Apelul se încheie brusc.

Waylon închise ochii. Avea de ales: să publice și să-l lovească pe Houston cu ce avea sau să riște totul pentru o lovitură de moarte.

Oftând adânc, Waylon decise să aștepte.

În alt loc, la un alt etaj, Jaylen Houston zise zâmbind:

- A mușcat momeala. Acum e rândul nostru.

***

În cafeneaua de la colț, luminile fluorescente aruncau umbre reci peste masa dintre Waylon și Josiah. Waylon simți cum furia i se strânge în piept, ca o menghină. Își înfipse privirea în Josiah și zise:

- Spune-mi că nu e adevărat, Josiah. Spune-mi că nu mi-ai vândut ancheta unui nenorocit ca Houston.

Josiah oftă. Evită să îl privească în ochi pe Waylon. Își frecă nervos palmele. Apoi își dădu jos ochelarii și îi puse pe masă.

- Nu înțelegi, Waylon… Houston nu e cine crezi tu că e. N-ai fi avut nicio șansă împotriva lui. Am încercat să te protejez.

Waylon izbucni într-un râs scurt și amar. Zise:

- Protecție? Mi-ai vândut fiecare pas, fiecare sursă. Ce crezi că o să facă el acum? Îmi va trimite mulțumiri și un coș cu fructe?

Josiah înghiți în sec și spuse:

- Nu voiam să se ajungă aici…

Waylon se ridică brusc. Scaunul scrâșni pe podea.

- Știi ce-ai făcut, Josiah? M-ai condamnat.

Ochii lui Josiah trădau o vinovăție grea. Însă Waylon nu mai avea timp pentru regrete. Houston știa tot. Iar acum, el, Waylon, era vânatul.

***

De peste tot țâșneau blițurile aparatelor de fotografiat. Vocile reporterilor se ridicau într-un haos al întrebărilor. Cătușele reci strângeau încheieturile lui Waylon. Acesta nu mai auzea nimic clar. Doar un bâzâit surd în urechi. Încă nu înțelegea cum ajunsese aici.

Cineva din mulțime strigă:

- Domnule Green, ce aveți de spus despre acuzațiile de fraudă?

Altcineva strigă:

- Ați deturnat milioane din fondurile publicației?

Waylon spuse către inspectorul care îl escorta:

- Asta e o glumă, nu-i așa? E o înscenare.

Polițistul nu îi răspunse lui Waylon. Doar îl ghidă spre mașină.

Pe trotuar, Josiah stătea cu privirea în pământ.

Waylon strânse maxilarul. Furia îi clocotea sub piele.

Jaylen era cel care aștepta cel mai satisfăcut. Îmbrăcat într-un costum impecabil, acesta își aprinse un trabuc. Îi aruncă lui Waylon un zâmbet rece și îi spuse:

- Nici nu a trebuit să mă chinui prea tare, Waylon. Tu ai făcut deja toată munca grea.

Portiera se trânti. Pentru Waylon, lumea de afară devenea tot mai mică. Într-un timp foarte scurt, el, Waylon, trecuse de la jurnalist de renume la inamicul public numărul unu.

***

Waylon își strânse haina în jurul trupului. Privi spre neonul pâlpâind al barului din fața lui. Altădată, în acest loc, el sărbătorea victorii și exclusivități. Însă, acum, nici măcar barmanul nu îi întorcea privirea. Numele lui devenise sinonim cu rușinea.

Anastasia Ruiz, fost procuror, acum avocat care îl apăra pe Waylon, se așeză alături și zise:

- Ar trebui să pleci, Waylon. Să lași totul în urmă. Acum ai reușit să ieși pe cauțiune din închisoare. Însă nu știu dacă data viitoare vei avea același noroc.

Waylon își frecă palmele. Încerca să alunge frigul care nu venea doar din aer.

- Crezi că pot? spuse el. Crezi că, dacă mă ascund, Jaylen se va opri?

Anastasia oftă și spuse:

- Nu se va opri. Dar, dacă încerci să-l dărâmi, știi că ești terminat.

Waylon își ridică privirea. Ochii lui ardeau cu o hotărâre reînnoită. Spuse:

- Sunt deja terminat. Dar încă pot să aleg cum se termină povestea asta.

Cu un zâmbet scurt strecurat pe buze, Anastasia zise:

- Atunci ești nebun.

- Poate, zise Waylon. Dar, dacă eu nu fac asta, nimeni nu o va face.

În acel moment, Waylon știa că nu mai există cale de întoarcere. Houston îl voia distrus pentru totdeauna. Dar, dacă el, Waylon, avea să cadă, imperiul lui Jaylen va cădea odată cu el.

***

Biroul lui Jaylen Houston era un templu al puterii. Geamuri imense care dominau orașul. Mobilier minimalist. Fiecare obiect aranjat cu o precizie aproape clinică.

Waylon se sprijini de marginea biroului. Cu brațele încrucișate, încerca să mascheze tremurul de furie al degetelor.

- Mi-ai distrus viața, Houston. Și pentru ce? Ca să-ți protejezi imperiul putred?

Jaylen își ridică privirea din dosarele sale. Cu un zâmbet abia schițat pe buze, spuse:

- Oh, Waylon… Încă mai crezi că tu ești eroul, iar eu sunt ticălosul?

- Nu doar că eu cred asta. Eu știu că așa e.

Jaylen se ridică încet. Veni spre Waylon cu pași lenți, măsurați.

- Chiar dacă ar fi adevărat, spuse Jaylen, cui îi pasă? Lumea nu funcționează pe baza adevărului, ci pe baza percepției. Iar percepția spune că tu ești un jurnalist corupt.

Waylon strânse pumnii și zise:

- O să dovedesc vinovăția ta.

Jaylen chicoti. Se apropie periculos și spuse:

- Chiar dacă ai avea ceva dovezi, nimeni nu te-ar crede.

Doi bodyguarzi apărură în spatele lui Waylon. Îl apucară de brațe și îl târâră spre ieșire. Waylon nu se împotrivi. Era bucuros că reușise să lipească dispozitivul de ascultare sub biroul lui Jaylen. Acum el trebuia doar să aștepte ca Jaylen să își sape singur groapa.

***

Jaylen sorbi din whisky, în lumina difuză a biroului său. În timpul acesta, directorii săi de top îl priveau cu reținere.

Waylon stătea ascuns într-un gang întunecat al clădirii. Cu căștile conectate la dispozitivul de ascultare, el asculta fiecare cuvânt rostit în biroul lui Jaylen.

- Totul, spuse Jaylen, a mers conform planului. Waylon Green e terminat. Nimeni nu va crede un infractor.

Unul dintre directori înghiți în sec și spuse cu voce răgușită:

- Și despre traficul de arme? Spălarea de bani?

Jaylen chicoti și zise:

- Până ajunge cineva la noi, totul va fi îngropat.

Waylon apăsă pe butonul de înregistrare. Acum avea tot ce îi trebuia. Începu să se strecoare afară. Însă exact atunci îi ieși în cale un paznic, care strigă:

- Hei! Opriți-l!

Waylon țâșni pe coridor. Simți cum adrenalina îi explodează în vene. În timp ce picioarele lui loveau podeaua rece, gloanțele șuierau aproape de el. Sări peste o balustradă. Ateriză brutal și alergă spre ieșire. Reuși să se amestece în haosul străzilor ude din Newhaven.

După ce alergă mai multe minute, Waylon ajunse la ușa Anastasiei Ruiz. Bătu frenetic. Ușa se deschise. Anastasia îl privi cu ochii măriți de uimire.

Waylon spuse:

- Trebuie să-l distrugem pe Jaylen. Am tot ce ne trebuie.

***

Sala de conferințe a hotelului Grand Newhaven era plină de jurnaliști. Cameramanii își aranjau echipamentele. Se auzea un continuu și tensionat murmur al conversațiilor.

Pe scenă stăteau Waylon și Anastasia, privind către mulțime. Ei doi știau că aveau o singură șansă.

Anastasia își drese glasul, apoi vorbi la microfon:

- Doamnelor și domnilor, adevărul despre Jaylen Houston trebuie spus.

Waylon scoase un laptop. Apoi conectă un difuzor. Ușile sălii, exact în acel moment, se izbiră de perete. Intrară trei bărbați în costume negre. Aceștia înaintară amenințător spre Waylon și Anastasia.

Unul dintre jurnaliști strigă:

- Opriți-i!

Waylon văzu stupefiat cum unul dintre oamenii lui Jaylen îl apucă de braț. Waylon se smulse și apăsă la laptop butonul de pornire. În toată sala începu să răsune înregistrarea.

„Waylon Green e terminat. Nimeni nu va crede un infractor.”

„Până ajunge cineva la noi, totul va fi îngropat.”

Prin toată sala trecu un murmur de șoc. Jurnaliștii își îndreptară camerele spre ecrane. Pe rețelele de socializare, clipul se răspândea cu viteza fulgerului.

Waylon se întoarse spre aghiotanții lui Jaylen. Zâmbi amar și spuse:

- Se pare că ai pierdut, Jaylen.

***

Pe fațada zgârie-norului Houston Industries pâlpâiau luminile roșii și albastre ale mașinilor de poliție. Câteva etaje mai sus, Jaylen Houston, încă îmbrăcat în costumul său impecabil, era escortat în cătușe spre lift. Unul dintre detectivi îi șopti:

- Ești terminat, Houston.

Jaylen ridică bărbia. Afișând un zâmbet disprețuitor, spuse:

- Imperiile ca al meu nu cad atât de ușor…

Cu mâinile în buzunare, Waylon privea totul de la distanță. O mână i se așeză ușor pe umăr. Era Josiah, care spuse:

- Waylon… Am greșit. N-am vrut să se ajungă atât de departe. Dacă pot face ceva…

Waylon îl privi pe fostul său prieten. După câteva clipe de tăcere grea, dădu din cap și spuse:

- Fă ceea ce trebuie.

După câteva ore, Waylon stătea pe acoperișul blocului său. Își aminti de Anastasia, care îl sunase să îi spună că ea va candida pentru un post public și că va lupta mai departe pentru dreptate și transparență.

Waylon privi orașul care începea să se trezească. Lumina zorilor îmbrăca în aur clădirile.

Trăgând aer în piept, Waylon se gândi că el, de fapt, nu era un erou. El doar făcuse alegerea corectă.

Sfârșit

Dacă ți-a plăcut această povestire, dă un share, să o citească și prietenii tăi! Mulțumesc!

Claudiu Neacșu

Vezi toate povestirile (micro-romanele) publicate până acum, pe pagina Facebook EVADAREA DE ZECE MINUTE:

https://www.facebook.com/evadareadezeceminute