$$$

 Tu femeie, taină-a vieții..

Violetta Petre

Ia-ți, femeie, un concediu sau o pauză de-o clipă

Răsucește cheia sorții! Chiar de n-ai nicio aripă

Îndrăznește și aleargă, să ajungi unde visezi

Să dansezi cu primăvara în păduri cu ochii verzi.

Și dezbracă-te de tine și de griji cotidiene

Te așteaptă cerbi și ciute, firul ierbii din poiene

Și pământul ce mustește-a sevă sfântă de-nviat

Și răfață-ți talpa goală sătulă de hibernat...

Și așteaptă pe-nserate balul ielelor nebune

Și-amintește-ți simfonia ce-o cântai cândva pe strune

Din viori și theremine fără-arcuș, numai c-un gând

Limpede precum cleștarul, puritate rezonând...

Și descoperă-ți lumina ce-ai pierdut-o-n frenezia

Nopților atât de albe-n care-ai lăsat poezia

Ca pe o Ceușăreasă, colbuind prin praf și smog

Și resuscitează-ți versul ce-așteaptă ca un milog

Să-l trezești din agonie, să îl duci la malul mării,

Unde și-an gropat durerea și secundele răbdării.

Și când cerul se alintă în oglinda ei de-azur

Tu aruncă-te în valuri cu sirenele-mprejur...

Și recită ca o zeie, cum n-ai recitat vreodată

Să te-audă universul între ceruri suspendată

Cum n-ai fost demult femeie, și cum ai uitat să fii

Hai, dezbracă-te de tine și în alta să învii!

Când te-ntorci din nou în tine, în veșmânt de soață, mamă

Să nu uiți cumva femeia cu năframa fără teamă!

Și din când în când repetă evadarea din banal

Și treci vama fără frică, dincolo-n decor vernal!

Doar ești primăvara vieții, unic anotimp gestant,

Taină doar de El știută, cel mai iscusit savant...