$$$

 Adânca privire

, Adrian Păunescu 

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,

Cu tine veşnic m-aş împovăra,

Când, noapte-zi, pereţii mă apasă

Eu, sub sprâncene, port privirea ta.

Absenţa ta, ca ştreangul sub bărbie

Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,

Iar mâna stângă parcă-mi e pustie

Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,

Încuviinţează umbrei care sunt

Să nu se teamă când cu tine umblă

Oriunde pui piciorul pe pământ.

Aşa simt eu acum, când eşti departe,

Şi nu mai ştiu: e noapte sau e zi,

Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,

Te văd, că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,

Ca pe-o lumină vie te aştept,

Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,

Smulgându-mi parcă inima din piept.

Profeţii însă iată ce-mi arată:

Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,

Şi ne vom cheltui lumina toată,

Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

Şi poate că aceasta e iubirea,

Nu numai gelozie şi asalt,

Ci să-ţi modifici într-atât privirea

Încât să vezi la fel ca celălalt.

Căci asta e iubirea cea mai mare,

Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,

Iar când nu e cu tine şi te doare

Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.