$$$

 POVESTEA LIBRARULUI JEAN ZĂHĂREANU

Prin 1900, în Bucureşti, pe Calea Victoriei, în ghereta „Mogoșoaiei” de pe calea Victoriei, Leon Alcalay vindea tot felul de cărţi. Isteț și întreprinzător, dar neștiuitor de carte, Leon Alcalay își însușise din practica sa negustorească, doar cifrele. Printre clienții oarecum permanenți, se învârtea aproape zilnic, prin fața tarabei, un băiețaș de vreo 11-12 ani. Băiețașul nu cumpăra niciodată nimic, dar pierdea ore întregi privind maldărul de cărți, amestecate vraiște, una peste alta. Într-o bună zi, acesta își luă inima în dinți și se adresă negustorului:

– Nene, îmi dai voie să-ți aranjez cărțile? Uite, unele le ții cu titlul răsturnat, îți pleacă clienții, pierzându-și răbdarea să tot cotrobăiască în grămadă.

Alcalay privi lung băiețașul, se gândi cîteva clipe, îl văzu curățel îmbrăcat și în cele din urmă, îi spuse:

– Bine, aranjează-mi cărțile. Dar să știi că nu-ți plătesc nicio para, îți pot împrumuta cîte-o carte, dacă mi-o înapoiezi a doua zi nepătată și neciufulită.

Târgul a fost repede încheiat. Băiețașul, cînd scăpa de la școală, fugea pe Calea Victoriei, la ghereta „Mogoșoaiei” a lui Leon Alcalay. Acolo întârzia încă două ceasuri, asortând cărțile după tematica lor și nu după culoarea lor, cum îi plăcea până atunci negustorului. Apoi pleca acasă cu câte o carte, pe care nu o lăsa din mână, până noaptea târziu, ca s-o restituie intactă a doua zi, așa cum o căpătase. Băiețașul se numea Jean Zahareanu, fiind al doilea fiu dintr-o familie cu nouă copii: 4 frați și 5 surori.

Ghereta lui Leon Alcalay, acum ferchezuită, prospera în vânzarea de cărți. Marfa era sortată pe specialități: literatură, studii și eseuri, dicționare, cărți pentru copii și așa mai departe. Devenise o reală satisfacție pentru clienții gheretei și o mai mare satisfacție pentru Leon Alcalay. Trecură astfel câțiva ani. Alcalay se îmbogățise și Jean Zahareanu se cultivase.

În 1903, când Jean împlinise 18 ani, Leon Alcalay îi făcu următoarea propunere:

– Jeane, am achiziționat localul din colțul de peste drum și intenționez să deschid acolo o mare librărie, cu tot felul de articole de papetărie, cu rechizite școlare și pentru birouri, dar și cu cărți. Vrei să te angajezi la mine, să te îngrijești de raionul de cărți?

Jean a fost încântat. Oricum era nevoit să-și ajute numeroasa lui familie. Cu toate că era aproape cel mai dotat din cei nouă copii, tatăl său decise, după tradiția evreiască, dar și după punga lui, că doar cel mare să intre la facultate. Oferta lui Alcalay venise la timp. Jean pretinse în afară de leafă, să-i plătească cursurile serale, la care nu vroia să renunțe. Alcalay acceptă și Jean se puse pe treabă. Organiză prima mare librărie din țara românească: Librăria Leon Alcalay. Făcuse legături prin corespondență cu marile edituri pariziene, londoneze și berlineze. Sosiseră vagoane de cărți cu ultimele noutăți din străinătate, iar editorii români se întreceau care mai de care să îndese librăria lui Alcalay cu tipăriturile lor.

Jean Zahareanu nu a fost un simplu vânzător de cărți. Poate este greu de crezut, dar el citea 90% din cărțile aflate în rafturile librăriei. Înzestrat cu o memorie excepțională, știa să facă remarci, observații necesare, recomandând mai fiecărui client exact ce-l interesa pe acesta. Viața de vânzător de cărți nu era pentru Jean Zahareanu numai un mod plăcut de a-și câștiga existența; el își considera profesia drept o deosebită contribuție la educarea cititorilor de toate categoriile.

Sunt cunoscute relațiile sale prietenești cu Caragiale, căruia îi vindea cărți franțuzești cu jumătate de preț, achitând diferența din modestul lui salariu. Sau relațiile cu poetul Vlahuță, care după ce-i citise câteva poezii (scrise în perioada când se îndrăgostise de viitoarea lui soție) îl îndemnase să continue să scrie versuri. Era prieten bun cu regizorii Paul Gusty și Vasile Enescu, cu actorii G. Storin, cu Tony Bulandra, cu Lucia Sturdza Bulandra și mulți alții.

Alcalay îi dăruise lui Jean titlul de „prinț”, fiind singurul funcționar pe care-l numise director al librăriei și singurul căruia îi mărea lunar salariul. Porecla de „prinț” nu i se atribuise lui Jean numai pentru eleganța și ținuta sa, ci datorită următoarei întâmplări. Într-o dimineață, înaintea sosirii lui Jean, intrase în librărie prințul Carol (viitorul rege Carol al II-lea). Pe vremea aceea membrii familiei regale nu erau însoțiți de o gardă specială, ci numai de un singur aghiotant, în tovărășia căruia se plimbau pe unde vroiau. Cum Jean încă nu venise, el fiind singurul din librărie „calificat” pentru a primi asemenea personalități, prințul renunță să cumpere și părăsi magazinul. Când, după câteva clipe își făcuse apariția și Jean, Alcalay, indignat, fiindcă prințul plecase fără să cumpere, spuse cu glas tare: „- Uite, un prinț vine, altul pleacă!” Vorba rămăsese și prinsese. De atunci, Alcalay, colegii și chiar unii clienți îl strigau pe Jean „prințul”.

Jean a trăit puțin. S-a născut la 15 septembrie 1885 și a murit la 5 august 1932, cu câteva zile înainte de a împlini 47 de ani. A fost o fire sentimentală, a trăit o mare iubire, pe care a pierdut-o, și care poate i-a grăbit moartea, lăsându-i trei fii, cărora le-a dăruit tot ce a avut în el mai bun și cărora le-a transmis dragostea pentru carte, acest sentiment unic, pe care prea puțini îl posedă și prea puțini îl înțeleg.

(Text de Adrian Zahareanu, fiul lui Jean Zahareanu)