&&&

 HERODOT - PĂRINTELE ISTORIEI

Furnici gigant care sapă după aur, un rege furios care ordonă ca marea să fie biciuită de 300 de ori și un delfin care salvează un poet celebru de la înec. Acestea sunt câteva dintre poveștile cuprinse în „Istoriile” lui Herodot, un scriitor faimos din Grecia antică a secolului 5 i.Hr.

Nu toate evenimentele povestite în textele lui Herodot s-au întâmplat exact așa cum acesta le-a descris, însă munca sa a revoluționat felul în care trecutul avea să fie înregistrat.

Înainte de Herodot, trecutul era documentat ca o simplă listă de evenimente, cu foarte puține, chiar inexistente eforturi de a explica și cauzele, în afara acceptării acestora ca și „voia zeilor”. Herodot a dorit o înțelegere mai adâncă, mai rațională, așa că s-a lansat într-o abordare diferită, nouă pentru acea perioadă: a început să privească evenimentele din perspectiva ambelor părți majore implicate, pentru a înțelege motivele din spatele acestora.

Deși grec – orașul natal al lui Herodot, Halicarnassus, făcea parte din Imperiul Persan – Herodot a crescut contemporan cu o serie de războaie purtate între puternicii persani și micuții greci. Istoricul a decis să afle tot ce se putea despre acest subiect.

Potrivit lui Herodot, așadar, Războaiele Persane au început în 499 î.Hr., când atenienii au sprijinit o rebeliune a grecilor care trăiau sub conducerea persanilor. În 490, regele persan, Darius, și-a trimis armata să se răzbune pe atenieni. Însa în bătălia de la Marathon atenienii au avut o victorie surprinzătoare.

Zece ani mai târziu, persanii s-au întors, cu scopul de a cuceri întreaga Grecie, sub conducerea fiului lui Darius, Xerxes. Potrivit istoricului, atunci când Xerxes a ajuns cu armata sa de milioane de războinici, a fost întâmpinat inițial de un grup mic de războinici greci conduși de 300 de spartani, într-un defileu muntos: Thermopylae. După pierderi însemnate pentru persani, spartanii și regele acestora, Leonidas, au fost uciși. Acest eroic episod, deși rezultat cu o înfrângere, a constituit un model inspirațional pentru defavorizații din toate timpurile.

Câteva săptămâni mai târziu, efectivele navale grecești au păcălit flota persană într-o confruntare purtată într-un canal maritim îngust, lângă Atena. Persanii au fost înfrânți și Xerxes a fugit, fără să se mai întoarcă vreodată. Pentru a explica ce a stat la baza izbucnirii acestor războaie și de ce grecii au ieșit iesit victorioși, Herodot a adunat relatări de peste tot din zona Mediteranei.

Acesta a înregistrat realizările atât ale grecilor, cât și ale celor care nu erau greci, înainte ca aceste realizări să fie pierdute în trecerea timpului. „Istoriile” lui Herodot încep cu faimoasa propoziție: „Herodot, din Halicarnas, își arată aici investigațiile.”

Prin caracterizarea lucrării sale ca fiind „de investigații”, Herodot îi permite să conțină multe povești și relatări diferite, unele serioase, altele mai puțin. Istoricul notează dezbaterile interne ale curții persane, dar povestește și despre serpii zburători din Grecia și oferă sfaturi practice despre cum să prinzi un crocodil. Cuvântul grecesc pentru această metodă de cercetare este autopsie, adică „să vezi cu ochii tăi”, într-o traducere ad-hoc. Herodot a fost primul scriitor care să examineze trecutul prin combinarea diferitelor tipuri de dovezi pe care le-a adunat: mărturiile oculare [opsis], zvonurile și speculațiile [akoe] și tradiția/obișnuința [ta legomena]. Apoi a folosit rațiunea [gnome] pentru a ajunge la concluzii despre ce s-a întâmplat în realitate.

Mulți dintre „cititorii” timpurii ai „Istoriilor” lui Herodot au fost, de fapt, ascultători. Istoriile au fost original scrise în 28 de secțiuni, fiecare dintre acestea necesitând aproximativ 4 ore pentru a fi citite cu voce tare. Pe măsură ce grecii au început să crească în influență și putere, scrierile lui Herodot și ideea de istorie au început să se răspândească de-a lungul zonei mediteraneene.

Ca și prim istoric adecvat, Herodot n-a fost perfect. Ocazional, acesta i-a favorizat pe greci în detrimentul persanilor și credea mult prea repede diversele povești pe care le auzea, cauze care au dus la nașterea inexactităților. Cu toate acestea, știința modernă a reușit să explice unele dintre relatările extreme ale istoricului. De exemplu, există o specie de marmotă în Himalaya care împrăștie praf aurifer atunci când sapă. Cuvântul antic persan pentru marmotă are forma similară cu acela pentru furnică, așadar se poate ca Herodot să fi fost influențat de o eroare în traducere.

Cu toate acestea, pentru cineva care scria într-un stil complet nou, Herodot s-a descurcat excepțional de bine. Istoria, până în prezent, întotdeauna a suferit din cauza subiectivismului și a greșelilor istoricilor. Metoda lui Herodot și creativitatea acestuia i-au câștigat titlul pe care i l-a dat autorul roman Cicero, câteva sute de ani mai târziu: Părintele Istoriei.