***

 UN OM, UN NUME, O BISERICĂ, O MAHALA: BELIVACĂ

 Numele Belivacă își are originea într-o întâmplare petrecută în timpul construcției bisericii Sf. Nicolae-Belivacă. Ceea ce a fost o simplă poreclă avea să devină, în timp, un nume cunoscut în mahalaua craioveană dinspre Brazdă.

 În jurul anului 1898, pe strada Mărgaritar, azi Brazda lui Novac, denumită și atunci „Pe Brazdă”, locuia Nicolae Avramescu, un cizmar bătrân de 90 de ani, cunoscut în toată mahalaua drept Moș Nică.

 În acea vreme, întreaga Brazdă era împărțită între două mari proprietăți: una aparținând lui Achil Ionescu, care cuprindea casele numerotate 1-11, și alta situată între numerele 13-25, care avea, de fapt, doar două case și care fusese odinioară moșia morii Rauteustrauch (ulterior Moara Oltenească). În rest, întreaga Brazdă era numai maidane, vii și livezi.

 Moș Nică locuia într-o casă veche, casă cu un felinar cu gaz la poartă, iar proprietatea sa era înconjurată de o grădină cu pomi roditori și trandafiri de dulceață, îngrijirea lor fiind marea pasiune a bătrânului.

 În serile de vară, la lumina lămpii, bătrânul cizmar povestea cunoscuților despre vremurile de demult, iar una dintre cele mai interesante istorii era chiar despre biserica Belivacă, aflată peste drum de casa moșului.

 Conform relatărilor lui Moș Nică, biserica a fost ridicată de un negustor de vite pe nume Hristea. La momentul în care zidurile construcției se înălțaseră până la aproximativ un stat și jumătate de om, Hristea, aflat pe schelă, a cerut lucrătorilor să sacrifice o vacă adusă de la zalhanaua orașului, pentru a le asigura hrană muncitorilor. Aceștia, însă, au refuzat, spunând că ei „nu taie” animale. Văzând că nimeni nu vrea să facă acest lucru, Hristea a coborât, a tăiat vaca și a jupuit-o singur de piele. Salahorii, amuzați de isprava sa, au început să-l batjocorească și i-au pus porecla „Belivacă”. La început, Hristea s-a înfuriat, dar, văzând că numele i se păstrează și că muncitorii continuă să-l strige astfel, a sfârșit prin a accepta porecla cu umor.

 Însă, ceea ce a început ca o simplă glumă a devenit parte din identitatea sa. De atunci, toată lumea îl cunoștea drept Hristea Belivacă, iar biserica pe care o ctitorise a ajuns să fie numită „biserica Sf. Nicolae a lui Hristea Belivacă”, nume care, în timp, a fost simplificat la biserica Belivacă.

 Moș Nică povestea că această informație o primise de la nașul său, Zamfir, care fusese martor al întâmplării și care era trecut în pomelnicul de pe crucea de piatră din curtea bisericii. Fapt remarcabil, spusele bătrânului legate de Zamfir sunt confirmate - numele Zamfir apare pe troița de la intrarea în curtea bisericii, troiță inaugurată pe 11 septembrie 1800.

 După ridicarea bisericii, chiar numele mahalalei s-a pierdut, din Trăistari, acesta transformându-se în Mahalaua Belivacă.  

 Hristea Belivacă a fost, de asemenea, unul dintre ctitorii bisericii parohiale din Murgași, județul Dolj, lăcaș de cult cu hramul Adormirii Maicii Domnului.

 Totodată, unele surse istorice îl menționează pe înstăritul măcelar Hristea ca fiind apropiat și susținător al lui Tudor Vladimirescu, care, înainte de a se remarca în rândurile pandurilor, a desfășurat activități comerciale cu vite, administrând moșia lui Ioniță Glogoveanu din Craiova.

 Pe vremea când în mahala, pe partea cu biserica, se aflau mai puțin de 20 de imobile, casa lui Hristea Belivacă se găsea la intersecția străzilor Amaradia cu Sineasca.

  Numele Belivacă nu este doar o simplă denumire, ci o amintire vie a unui moment petrecut cu peste 200 de ani în urmă, păstrată prin memoria colectivă a comunității. Dintr-o poreclă născută din întâmplare, el a ajuns să definească atât pe ctitorul bisericii, cât și lăcașul de cult, dăinuind în istorie până în zilele noastre.

 Text și foto: Mihai Murărețu