$$$

 Astăzi ne amintim de... Marga Barbu💜

„Totul mi-a fost parcă predestinat în viaţă: şi întâlnirea cu soţul meu, şi cariera de actriţă”

„Răsare soarele” (1954), „Vultur 101”,

„La Porțile Pământului”, „Wilhelm Cuceritorul”, „Procesul alb”, „Amprenta”, „Urmărirea”, „Mihai Viteazul”, „Facerea lumii”, „'Dragostea începe vineri”, „Ultimul cartuș”, „Un august în flăcări”, „Tatăl risipitor”, „Comoara din Carpați”, „Zile fierbinți”, „Melodii, melodii”, „Omul care ne trebuie”, „Bietul Ioanide”, „Cucerirea Angliei”, „Domnișoara Aurica”, „Martori dispăruți”, „Lacrima cerului”, „Haiducii”, „Răpirea fecioarelor”, „Răzbunarea haiducilor”,

„Haiducii lui Șaptecai”, „Zestrea domniței Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Misterele Bucureștilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „Totul se plătește”...

După interpretarea rolului Agathei Slătineanu, din filmele care abundau în scene cu urmăriri, împușcături și multe cascade, a fost numită „doamna westernului românesc”.

„Cea mai mare satisfacție a fost să văd bucuria spectatorilor, când intram pe întuneric în sala de cinematograf și îi vedeam amuzându-se și aplaudând la filmele mele. Cele mai dragi îmi sunt filmele cu Anița și cu năbădăiosul de Mărgelatu și <<Domnișoara Aurica>>”, spunea Marga Barbu.

Farmecul actriţei Marga Barbu a fascinat milioane de spectatori. 

A fost Aniţa in seria filmelor „Haiducii" şi Agata din peliculele cu Mărgelatu. A fost una dintre cele mai frumoase şi inteligente actriţe ale epocii ei, dar şi-a trăit apusul vieţii aproape uitată, in umbra vremurilor cu săli de cinematograf pline şi la braţul fostului soţ, scriitorul Eugen Barbu.

Viitoarea eroină a publicului român amator de aventuri cu săbii, pistoale şi cavalcade, consacrată ca Marga Barbu, s-a născut la data de 24 februarie, 1929, în localitatea maramureşeană Ocna Şugatag.

S-a mutat împreună cu familia în București după împlinirea vârstei de 14 ani. Prima ei mare dragoste a fost dansul și ar fi făcut orice ca să-și urmeze mama, balerină la Viena.

A fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că are o afecțiune cardiacă, fapt care a făcut-o să renunțe la ideea unei cariere de dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filozofie, alege în final actoria.

În 1950 a absolvit I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale", din Bucureşti, şi nu peste mult s-a căsătorit cu actorul Constantin Codrescu. 

Deşi căsnicia lor nu a durat, cei doi s-au reîntâlnit ulterior de multe ori ca parteneri pe scenă sau pe platoul de filmare, colaborând în continuare ca buni colegi şi profesionişti. 

Viitorul ei avea să fie determinat de cea de-a doua căsătorie, cu cunoscutul scriitor Eugen Barbu - scenarist, împreună cu Nicolae Paul-Mihail, al tuturor filmelor haiduceşti care aveau să-i aducă celebritatea.

Înaintea acestora, începturile carierei sale au fost jalonate de câteva roluri mai puţin semnificative - la debut, Simina, din „Nepoţii gornistului”, urmat de „Răsare soarele”, „Vultur, 101”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Procesul alb”, „La porţile pământului”, sau „Amprenta”.

„M-am apucat întâi de dans. Mama mea făcuse şi ea balet la Viena. Am fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală s-a descoperit că am ceva cardiac şi trebuia să mă operez. 

Eram disperată, voiam să mă sinucid...

Eu ziceam că sunt născută pentru dans şi nu mă vedeam făcând altceva...

Aşa a fost să fie, să mă fac actriţă. Dar nu regret, pentru că meseria de dansatoare e scurtă, epuizantă şi nu aş fi rezistat prea mult. Totul mi-a fost parcă predestinat în viaţă: şi întâlnirea cu soţul meu, şi cariera de actriţă”

În 1966, din maşina de scris a celui de-al doilea soţ al ei s-a născut celebra Aniţa, hangiţa iubitoare de haiduci, din filmul care avea să devină un precursor al producţiilor româneşti de acţiune: „Haiducii” (Dinu Cocea). Succesul peste aşteptări al acestuia a dus iniţial la realizarea a două continuări, în aceeaşi echipă scenarist/regisor: „Răpirea fecioarelor” şi „Răzbunarea haiducilor” (ambele, în 1968). 

Erou al filmelor, partener al Aniţei şi căpetenie a cetei de haiduci era Amza (Ion Besoiu) - alături de care s-au mai impus câteva personaje cu suflu lung, începând cu Răspopitul (Toma Caragiu) şi Parpanghel (Jean Constantin).

Doi ani mai târziu, Ion Besoiu a părăsit proiectul - dar, de vreme ce publicul „mai cerea", autorii l-au înlocuit aproape din mers pe Amza cu Anghel Şaptecai (Florin Piersic), şi astfel s-a turnat cea de-a doua trilogie din serie: „Haiducii lui Şaptecai" (1970), „Zestrea domniţei Ralu" (1971) şi „Săptămâna nebunilor" (1973). Pe tot parcursul acestui sextet, Aniţa a evoluat ca un personaj temperamental, dinamic, multicolor şi extrem de senzual, câştigând inimile a milioane de admiratori.

„Eu nu m-am bătut niciodată pentru roluri.

O singură dată mi-am dorit să joc un rol neapărat, Cleopatra lui Shakespeare, în care nu am fost de la început distribuită. Soţul meu mă sfătuia să-mi păstrez echilibrul, pentru că totul se aranjează pînă la urmă. Am reuşit să obţin rolul şi l-am jucat cu succes. A fost un moment important pentru mine în teatru. Toţi mă întreabă de filme, pentru că sunt mai vizionate, dar am avut roluri și în teatru“

În paralel, Eugen Barbu a scris şi serialele de televiziune „Urmărirea" şi „Un august în flăcări", în care a inclus anume pentru soţia sa rolul Gerda, speculându-i tocmai datele opuse celor ce o consacraseră până atunci (răceala, cinismul, sofisticarea de tip teuton). S-au adăugat rolurile din „Facerea lumii” (Gh. Vitanidis, 1971), „Dragostea începe vineri”, „Ultimul cartuş”, „Tatăl risipitor”, „Zile fierbinţi”, „Melodii, melodii", „Omul care ne trebuie”, „Bietul Ioanide”, sau „Wilhelm Cuceritorul”. 

A fost şi perioada de apogeu al carierei teatrale a Margăi Barbu, desfăşurată cu precădere pe scena de la Nottara, unde era distribuită mai ales în roluri de comedie din genul farsei şi al vodevilului - cele mai mari succese de public înregistrându-le „Mâţa în sac" (Georges Feydeau) şi „Mizerie şi nobleţe" (Eduardo Scampetta).

Cum publicul cerea din nou filme de acţiune, scenariştii au reînviat vechea formulă cu o nouă sextalogie, axată în jurul aceluiaşi Florin Piersic - aici, întruchipând un fel de haiduc mai modern, din perioada pre-paşoptistă: nu mai puţin celebrul Mărgelatu. Spre deosebire de fosta Aniţa (femeie de casă, parteneră fidelă şi cinstită a eroului), de astă dată Marga Barbu s-a confruntat de provocarea rolului de compoziţie Agatha Slătineanu (o antagonistă perfidă şi intrigantă), evoluând pe parcursul filmelor „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Misterele Bucureştilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze” şi „Totul se plăteşte". 

În aceeaşi perioadă, actriţa a avut şi şansa întâlnirii cu cel mai complex personaj din cariera ei, în „Domnişoara Aurica” (Şerban Marinescu, 1985) - portretul unei fete bătrâne din Bucureştiul interbelic, prezentă în câteva dintre prozele şi piesele de teatru ale lui Eugen Barbu. Pe lângă simpatia publicului, Marga Barbu a rămas şi în inimile colegilor de scenă şi platou, fiind reţinută ca o parteneră tonică, stimulativă, plină de umor şi care, spre deosebire de alte actriţe, nu precupeţea nimic pentru a-şi juca rolurile cum i se cerea - lucru cu atât mai relevant, cu cât filmele de aventuri în care excela (mai ales în condiţiile niciodată sută la sută satisfăcătoare de la noi), presupuneau eforturi şi sacrificii considerabile. Îşi trata cu haz autoironic chiar şi propriile hachiţe - de pildă, terorizând amical operatorii cu convingerea ei că avea profilul drept mult mai avantajos. Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani a trăit retrasă, o dată cu Marga Barbu resimţim, mai ales noi, cei care devoram filmele româneşti din deceniile VII-IX ale secolului douăzeci, pierderea unui personaj emblematic al trecutului nostru.

Pentru rolurile create în filme, actrița fost recompensată cu două premii ACIN — în 1968 și 1971 — iar în 2004 a fost decorată de președintele României cu Ordinul național Serviciu Credincios în grad de cavaler „ca semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică și pentru talentul și dăruirea puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc”.

După 1990, nu a mai jucat în niciun film, în special din pricina vârstei înaintate și a problemelor de sănătate. Ultimul film pe care l-a realizat a fost „Lacrima cerului” (1989)

Inima uneia dintre cele mai frumoase actriţe românce din anii '70 a încetat să mai bată în seara de marţi, 31 martie 2009 pe patul Spitalului de Urgenţă Floreasca, după o lungă suferinţă. 

La vârsta de 80 de ani, Marga Barbu a plecat să-l întâlnească în ceruri pe Eugen Barbu, cel de-al doilea soţ, despre care mărturisea, că nu a părăsit-o niciodată.