$$$

 ❤️La mulți ani, maestrului Victor Rebengiuc!

„Un actor mare e cel care joacă ireproșabil un rol. Eu nu joc ireproșabil. Am realizari bune, dar rămân anumite porțiuni din rol neacoperite, la nivelul de exigență la care mă situez acum. În momentul în care nu voi avea asemenea porțiune din rol, neacoperită, abia atunci aș putea spune: <<domnule, sunt un actor mare!>>”

„Moromeţii”, „Pădurea spânzuraților”, „Câinele japonez”, „Tatăl fantomă”, „Fotografia”, „Marţi, după Crăciun”, „Contra timp 2”, „Medalia de onoare”, „Contra timp”, „La nouvelle vague du cinema roumain / Noul val din filmul românesc”, „Tertium non datur”, „Cortul”, „Terminus paradis”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Balanţa”, „Moartea unui artist”, „Secretul armei secrete”, „Pădurea”, „Pădureanca”, „Faleze de nisip”, „Zidul”,

„De ce trag clopotele, Mitică?”, „Înghiţitorul de săbii”, „Orgolii”, „Ştefan Luchian”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Tănase Scatiu”,

„Buzduganul cu trei peceţi”, „O scrisoare pierdută”, „Capcana”, „Pescăruşul”, „Cazul Pinedus”, „Diavolul şi bunul Dumnezeu”, „Cadou”, „Castelul condamnaţilor”, „Pisica de mare”, „Cinci oameni la drum”, „A fost prietenul meu”, „Darclee”, „Omul de lângă tine”, „Poveste sentimentala”, „Furtuna”, „1 Aprilie”, „Mandrie”, „Nunta mută” etc.

Un mare actor al României, maestrul Victor Rebengiuc împlinește astăzi 92 de ani!

Este plin de viaţă, plin de înţelepciune, este un părinte în teatru şi în film.

Un adevărat Monstru Sacru! 

A creat personaje antologice și unice... 

Ilie Moromete, în „Moromeții”, Tipatescu în

„O scrisoare pierdută”, Apostol Bologa, din „Pădurea Spânzuraților”, Capitanul Vasilescu, în „Castelul Condamnaților”, Tănase Scatiu, în filmul cu același nume, Mihai Viteazul, în „Buzduganul cu trei peceți”, Iancu Pampon, în „De ce trag clopotele, Mitică”, Ion Ion, în „Medalia de Onoare”.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933 în Bucureşti. Este un actor cu o contribuţie importantă la dezvoltarea teatrului şi cinematografiei româneşti. A absolvit UNATC „I. L. Caragiale" Bucureşti în 1956, clasa prof. Aura Buzescu şi Beate Fredanov. 

Este membru al trupei Teatrului Bulandra Bucureşti din 1957. 

Joacă însă şi în spectacolele altor teatre cum ar fi: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Naţional din Cluj Napoca sau Teatrul Arca.

A fost rector al UNATC „I. L. Caragiale" Bucureşti în perioada 1990-1996. A fost director al Teatrului Bulandra între anii 1996-1998. Performanţele sale artistice sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune şi în Teatrul Radiofonic Naţional. Descris drept unul dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”, în 2008 i-a fost acordat un doctorat onorific din partea UNATC.

„E destin că am ajuns actor! Eu mă pregăteam, la sugestia bunicilor și a mamei, să fac o scoală electrotehnică. 

Făceam teatru ca hobby. Nici nu mă gândeam că va fi o profesie, jucam la Ateneul Popular din cartierul Vitan. Și instructorul mi-a zis: <<Dumneata ar trebui să dai examen la teatru!>>. Și am încercat. Am intrat printre ultimii, am fost repartizat la clasa doamnei Aura Buzescu. 

Eu, ca neprofesionist, înainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Și Aura Buzescu, într-un semestru, m-a dezvătat de toate giumbușlucurile pe care le făceam, de tot circul, de tot cabotinismul. După un semestru, am fost cei mai buni prieteni. 

Cum te ingrijesti de talentul tau?

Asta e cea mai mare obligație: să te îngrijești de talentul care ți s-a dat. Nu poți să-ți bați joc de talentul tău.” 

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână. 

Îi invita, astfel, pe anumiți politicieni - ce jucaseră un rol activ în regimul comunist - să se șteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație. În anul 2004, la cea de‑a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. În același an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, de Lucian Pintilie.

În 2008, când a împlinit 75 de ani, editura Humanitas a lansat cartea „Victor Rebengiuc – Omul și actorul”, semnată de criticul Mihaela Michailov și jurnalista Simona Chițan. Cartea cuprinde interviuri cu actorul, cu soția sa, Mariana Mihuț, și fiul, Tudor Rebengiuc.

Este căsătorit, din 1965, cu marea actriţă Mariana Mihuţ şi au împreună un fiu, Tudor.

„Referitor la rolurile din cariera mea... cred că sunt foarte multe roluri care mi-au pus probleme și cu care am luptat. Și în clipa de față mai caut modalități de exprimare.

Nu e deloc ușor, însă am avantajul că paleta mea interpretativă este foarte diversă. 

Drept exemplu, «Pădurea Spânzuraților» a însemnat foarte mult. Nu a avut influențe asupra carierei sau a vieții mele, însă am simțit bucuria de a participa la această deosebită «partitură scenică». 

Nu am avut niciodată probleme pentru că m-am obișnuit destul de ușor cu scena. Am avut de învatat de la fiecare dintre colegii mei și chiar de la tinerii care vin la teatru cu sufletul deschis. Îmi place sa lucrez cu tinerii, cu tinerele talente...”

Dotat cu intuiție, forță și sensibilitate, cunoaște o evoluție spectaculoasă de la statutul de actor de prim plan la cel de vedetă, pe măsura ce capacitatea sa de compoziție depașește cu mult propunerea partiturii scenaristice.

„Poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul <<artistului>>. Singurul <<semnal>> al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabila a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnascuta față de limpezimea emisiei vocale si a mesajului. 

Și nu e vorba de afectarea obișnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor si pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevar si dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc. Miracolul e ca, fiind mereu el insuși, același in film sau in teatru ca și în viata zilnică, Rebengiuc reușește să nu se repete niciodată, adică sa fie, în fiecare personaj, altfel, și anume fidel personajului.

Cu alte cuvinte, performanța e intotdeauna previzibilă (și, de aceea, garantata), în vreme ce stilul e mereu proaspăt, nou, plin de surpriză. Ca spectator... nu te poți sătura niciodată de Victor Rebengiuc. Pare să facă totul simplu, fară efort, fară obsesia vanitoasă a succesului... e ca toată lumea!” - Andrei Pleșu