$$$

 Azi, pe 1 martie, de Mărțișor, se sărbătoresc zilele de naștere a două mari personalități, un scriitor al copilăriei noastre și un erou al legendelor noastre de români. Sperăm să vă facă plăcere să citiți o scurtă povestioară despre cei doi...

Era chiar de Mărțișor, soarele își trimitea razele călduțe peste târg, iar ulița mare zumzăia de oameni și de treburi. Mirosea a pământ reavăn și a zambile, iar păsările ciripeau vestind parcă vremuri mai bune. Printre orășeni, târgoveți și trăsuri, înainta agale un bărbat voinic, cu barbă stufoasă și ochii jucăuși. Era chiar Ion Creangă, venit în Târgul Vasluiului să se vadă cu directorul gimnaziului din oraș. Prietenul său, Mihai Eminescu, care fusese un timp revizor școlar peste județele Iași și Vaslui, aflase că ar fi acolo un post de profesor.

Vorbise deja cu directorul și cum mai era ceva vreme până să vină trăsura ce avea să îl ducă din nou la Iasi, se îndreptă către una dintre terasele de pe marginea cealaltă a străzii. Fără să vrea privirea i se opri asupra unui bărbat tânăr în uniformă de dorobanț, cu pieptul scos înainte și privirea mândră, iar ochii lui ageri și musteața răsucită arătau că nu era un "curcan" de rând. Își aduse atunci aminte de o poezie, a conașului Alecsandri, despre un sergent din Vaslui, pe care o auzise cu ceva vreme în urmă la una dintre întâlnirile Junimii de la Casa Pogor.

 

- Să trăiască Peneș Curcanul!.. strigă el mai în glumă, mai în serios...

- Să trăiești și matale domnule!... îi răspunse bărbatul în uniformă, puțin mirat că acel om pe care nu îl mai întâlnise îi știa chiar numele de "renume".

- Să știi că faptele tale au ajuns și la urechile noastre în Iași. Cum e, măi omule, să fii erou?... îl întrebă apoi Ion Creangă, bucuros că nimerise chiar pe cine trebuia.

- E frumos când biruiești, dar greu când vezi pe-ai tăi căzând lângă tine. Noi ne-am făcut datoria, cum am putut. Și, dacă o fi nevoie iar, ne-om ridica din nou! Ș-acum domnule, cu îngăduința matale am să plec, e ziua mea de naștere și mă așteaptă camarazii mei să îi cinstesc cu un pahar de vin... îi spuse respectuos dar mândru Peneș Curcanul.

- Uite culmea dom'le... ești născut de 1 martie, exact ca mine. Să fii sănătos și să trăiești mult și bine... spuse și zâmbi larg Ion Creangă.

- La mulți ani și dumitale și să ne vedem cu bine și altă dată... îi ură tânărul, mirat și el de curioasa coincidență, după care se îndreptă cu pași repezi către una dintre terasele din apropiere.

Și uite așa, pe ulița mare a Târgului Vasluiului, s-a petrecut o întâlnire despre care dacă nimeni nu ar fi scris, ar fi fost, în primul rând păcat, iar în al doilea rând, pur si simplu, ar fi trebuit. Să vă mai spunem că unul dintre colegii noștri mai în vârstă ne povestește în fiecare an, la început de martie... "Învățătoarea mea obișnuia să invite în clasă, de 1 martie, de Mărțișor, un bătrân din oraș care îl cunoscuse pe Peneș Curcanul pe când era și el copil și care ne povestea despre isprăvile de vitejie ale sergentului vasluian. Eu eram însă și mai bucuros să îl vad pe bătrân în clasa noastră și asta doar pentru că îl "cunoșteam personal" și îmi făcea cu ochiul când mă zarea printre ceilalți prichindei din clasă... era același batrân care îngrijea o mică gradinuță cu flori de la blocul unde locuiam împreună cu părinții mei."... iar noi deși ne dăm ghionturi pe sub birou, îl ascultăm de fiecare dată ca și cum nu am mai fi auzit niciodată acea istorioară... 🙂