***

 Fragment din poemul "Lacul" de Alphonse de Lamartine ( trad.Nicolae Mușa)

În oceanul vârstelor împinşi mereu,

Fără retur spre noaptea cea eternă

A fost vreo zi să nu-ncercăm din greu

Să aruncăm o ancoră în apa ternă ? 

........................................................... 

Eram în noapte, -ți-aminteşti ?, înaintam pe ape 

Eram în barcă tu şi eu şi auzeam aproape 

Doar undele, cum tremurau sub vâsle, în surdină 

Era-ntuneric şi sublim, o linişte deplină ...

Şi-ai început să îmi vorbeşti cu vocea ta cea dragă,

Şi mâinile mi s-au oprit de vâsle să mai tragă: 

"O, timp, suspendă zborul tău şi voi ore propice,

Opriți alunecarea voastră !

Lăsați-ne să savurăm rapidele delicii

Din minunata noapte a noastră ! 

Pentru aceia care vă imploră

Curgerea voastră s-o grăbiți !

Lăsați să se înşire oră după oră

Doar pentru ei ! Pentru nefericiți ! 

În van mă rog de clipe să mai stea

Ele îmi scapă şi se-ndepărtează;

Ar fi superb să mai dureze dac-ar vrea

Acestă noapte, dar, se luminează ... 

Să profităm de ora fugitivă

Să ne iubim şi să ne bucurăm !

Noi navigăm pe firul timpului clipă de clipă

Şi n-avem maluri unde s-acostăm."

                         Le lac

                               Alphonse de Lamartine 

Ainsi, toujours poussés vers de nouveaux rivages,

Dans la nuit éternelle emportés sans retour,

Ne pourrons-nous jamais sur l’océan des âges,

Jeter l’ancre un seul jour ? 

...................................................................... 

Un soir, t’en souvient-il ? Nous voguions en silence ;

On n’entendait au loin sur l’onde et sous les cieux,

Que le bruit des rameurs qui frappaient en cadence

Tes flots harmonieux. 

Tout à coup des accents inconnus à la terre

Du rivage charmé frappèrent les échos :

Le flot fut attentif, et la voix qui m’est chère

Laissa tomber ces mots : 

"O temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !

Suspendez votre cours :

Laissez-nous savourer les rapides délices

Des plus beaux de nos jours ! 

Assez de malheureux ici-bas vous implorent,

Coulez, coulez pour eux ;

Prenez avec leurs jours les soins qui les dévorent,

Oubliez les heureux. 

Mais je demande en vain quelques moments encore,

Le temps m’échappe et fuit ;

Je dis à cette nuit : sois plus lente ; et l’aurore

Va dissiper la nuit. 

Aimons donc, aimons donc ! de l’heure fugitive,

Hâtons-nous, jouissons !

L’homme n’a point de port, le temps n’a point de rive ;

Il coule, et nous passons !" 

.............. ..................................................... 

(Alphonse de Lamartine)