$$$

 Peste sat se lasă seara, se aprind lumini ,

La oprire e Maria.., cu ai săi copii.

A cam stat o săptămână la părinți în sat ,

Căci de ani și bătrânețe, tatăl e la pat. 

Maică-sa și ea sărmana, abia de mai poate,

A pierdut și din putere, și din sănătate.

Iarna care a trecut nu i-a prins prea bine

Și zăpezile prea mari , ger.., lemne puține.

Lângă stație spre gard colo la fântănă,

Moș Ion pășește-ncet cu găleata-n mână.

Maria-l privește-n ochi și-i dă Bună Seara,

Apoi întrebă sfios: Ce face Tamara?

Au fost colege de clasă și-ntr-o banc-au stat,

Nu s-au mai văzut cu anii, de când a plecat.

-Bună Mărioară.., răspunde bătrânul cu o voce moale,

Tamara e bine.., e căsătorită.., e peste hotare.

Vine rar, când poate, cam.., odată-n an,

Trăiește-n Milano.., cu-n italian.

Mai mult vine toamna cînd e hram în sat ,

Ș-apoi cu bătrâna.., pun la conservat.

Tu cum o mai duci? Ai văd fete mari,

Știu că-i rău cu Toader.., să vă țineti tari.

Om voinic a fost , a fost om cu carte,

De i-ar mai da Domnul niște sănătate.

Vezi tu fată dragă viața cum se duce?

Ieri parcă ne botezau.., azi ne duc sub Cruce.

Lasă.., tu.., să te ții tare că rămâne mama

Și doar tu mai poți să fii.., sprijin la sărmana.

Maria scoate batista.., undeva din geantă,

Nu vrea fetele s-o vadă.., că lacrimă poartă.

Știe el bătrânul.., și-al lui ceas i-aproape,

Are moșul fiică.., dar e prea departe.

-Adevăr ai moș Ioane, toate trec pe lume,

De-ți ramâne sub pădure Crucea și cu-n nume.

Nu suntem nici ultimii ,nici primii, toate au sfârșit,

Important nu-i cât de mult, dar cum am trăit.

Bătrânul ridică ochii undeva spre zare,

De își vede viața ca pe-o lumânare.

Dor de-al său copil.., rătăcit prin lume,

Răsuflă adânc.., iar apoi răspunde.

-Domnul s-ajute pe toți.., pe cei morți.., să-i ierte,

Mă duc.., sănătate Marie! Să poți crește fete!

C-apoi iute fuge timpul.., m-așteaptă bătrâna

Și precis că o să zică, c-am pierdut fântâna.

Bate vântul jos în vale peste liliac,

De așterne floare.., peste drum în sat.

De pe deal bate lumină.., ceru-i fără nor,

Peste sat se-așterne noaptea.., amintiri și dor....

Cerul îi cuprinde , stele ard ca Sfinții.

La oprire-n vale, așteaptă părinții.

Nu mai pun sărmanii nici zăvor pe poartă,

Dacă vin copiii.....? Și-o văd încuiată........

R.M.(Mihai Racoviță).