$¢$

 

Nu vă uitați părinții

Există o tăcere grea în pragurile bătrânești, acolo unde timpul pare să stea pe loc, iar pașii se aud mai rar. Sunt case peste care au trecut anotimpuri fără număr și oameni care privesc zilnic spre poartă, așteptând poate o veste, un glas cunoscut, o mână întinsă. Nu vă uitați părinții. Nu uitați oamenii care v-au ridicat când abia mergeați, cei care v-au vegheat somnul și v-au pus înainte tot ce au avut mai bun, chiar dacă de multe ori au rămas ei cu mai nimic.

Să nu vă fie niciodată greu să le treceți pragul, oricât de departe ați ajuns. Pentru că pentru ei, fiecare vizită e o sărbătoare, fiecare îmbrățișare e mai prețioasă decât orice dar.

În spatele porților de lemn crăpat, sub acoperișuri de frunze uscate, trăiesc poveștile noastre. Iar părinții noștri, oricât de obosiți și aplecați de ani ar fi, nu încetează să fie temelia pe care ne-am clădit lumea.

Nu lăsați zilele să treacă fără să le arătați că vă pasă. Mergeți acasă, stați de vorbă, ascultați-le amintirile și faceți-le loc în prezentul vostru. Pentru că vine o zi când ușile rămân închise și atunci niciun „aș fi vrut” nu mai poate schimba nimic.

Nu vă uitați părinții. Ei nu v-au uitat niciodată.