***

 JAN PALACH - OMUL CARE ȘI-A DAT FOC

Cu ceva timp în urmă, pe HBO a rulat serialul „Rugul aprins” (Burning Bush). Ar trebui revăzut, mai ales de către cei așa-ziși „suveraniști”, în frunte cu Călin Georgescu și George Simion. Este povestea lui Jan Palach – studentul de 21 de ani care și-a dat foc la 19 ianuarie 1969, ora 15,00, pentru a protesta împotriva invadării țării sale de trupe ale Pactului de la Varșovia. A murit pe 19 ianurie, trei zile mai târziu din cauza arsurilor. Sunt 3 episoade de câte o oră/fiecare. Plus un making-of de 30 de minute care arată cum s-a realizat filmul. Am avut ce vedea, cert, o poveste extrem de dură. Parcă s-a deschis o ușă și am intrat într-un apartament părăsit de mult.

În ianuarie 1969 eram elev, prima dată îndrăgostit. Cînd nu mă gîndeam la creatura aceea diafană, încercam să cânt la ghitară și scriam poezii în maniera lui Leonid Dimov. În rest, citeam pe rupte. Într-o seară la Radio Europa liberă s-a anunțat că Jan Palach și-a dat foc în piața Wenceslas din Praga. A fost un șoc mai mare pentru mine decît invazia din 20/21 august care a curmat „primăvara de la Praga” și decât discursul din balcon ținut de Ceaușescu a doua zi – care făcuseră atâta zarvă.

Văzusem documentarul „Mondo cane” clubul din Asău și mi-am amintit secvențele cu un preot budist care se incendiase la Saigon. Impresionant! În sală în acele clipe se auzeau respirațiile. Cred că secvența i-a inspirat lui Jan Palach forma de protest. Poate l-a inspirat și arderea pe rug a lui Jan Hus,eroul național al cehilor.

Fundalul istoric al sacrificiului lui Palach este ocupația Cehoslovaciei și șocul produs de invazie. O țară sub stare de șoc, înghenunchiată, plânsă, care încerca cu disperare să supraviețuiească. Situația în ianuarie 1969 este confuză, sovieticii nu au demolat pe de-a-ntregul regimul Dubcek și reformele lui. Dar pas cu pas se instalează în toate instituțiile și aduc totul sub controlul lor. Partida nu pare jucată, unii speră că rușii se vor retrage. Dubcek este încă în funcție în ianuarie 1969, abia în aprilie va fi schimbat cu brejnevistul Husak. Serviciile secrete, Poliția, activiștii dogmatici de partid care vizează întoarcerea la stalinism și strangularea reformelor, sunt tot mai puternici, împinși de la spate de Kremlin. Lumea cedeaza treptat presiunilor, și, lipsită de soluții, se aliniază treptat. Unii devin chiar colaboraționiști ai ocupantului străin. Dar există și zone care rezistă. Printre studenți, artiști, în presă, printre partizanii reformelor. Jan Palach este dintre aceia care nu se acomodează. Crede că un șoc, cum ar sacrificiul suprem, plătit cu propria lui viață, ar putea trezi și îndemna pe cehoslovaci să nu renunțe la libertate.

Peisajul uman este aproape apocaliptic, vine din Bosch. Opțiunile sunt extrem de dure – colaborezi sau nu, cedezi sau nu, lupți sau te predai. Trădările își fac repede loc și sunt la ordinea zilei. Dilemele morale sunt infinite. Praga este un coșmar. Presiunile Armatei roșii și a KGB-ului cresc continuu. Dacă nu accepți, urmează represaliile, iar imaginația ocupantului nu are limite când este vorba să facă rău. Tragedia cu Jan Palach împarte țara în două. Slugile Moscovei încearcă să golească de conținut sacrificiul său, și mai ales să arate că nu a fost un protest. Kremlinul avea nevoie ca de aer să ascundă motivul real al actului lui Palach. Toți cehoslovacii se poziționează pro/contra față de gestul lui – pentru unii de curaj, eroic, pentru alții fără sens. Manipulările, diversiunile, minciunile oficialităților nu au limite. Multe scene sunt greu de suportat. De pildă – Jan Palach a fost dezgropat din cimitir, pentru că mormântul lui devenise loc de pelerinaj. Trupul lui a fost ars în secret într-un crematoriu ca să nu se mai știe de el, și să i se piardă urma.

Am ajuns Praga prin anii 2000. Primul drum l-am făcut în piața Wenceslas. Aici totul a devenit între timp turistic, e plin de străini, a ajuns un Champs Elisee, dar mai curat decât cel parizian. Au rămas foarte puține semne din perioada comunistă. Am avut nu știu cum în auz sunetul legăturilor de chei de la marile demonstrații din decembrie 1989 desfășurate aici care au dus la căderea odiosului regim Husak. Dar grija mea a fost sa descopăr locul unde și-a dat foc Jan Palach. Aici a început totul. Primul eveniment dintr-o serie lungă. Așa a început de fapt căderea comunismului. Suntem vinovați că nu am întrezărit atunci adevăratul înțeles al sacrificiului lui Jan Palach. El a dat un crez popoarelor oprimate de la Est de Cortina de fier – să nu cedeze, să nu le fie frică.