***

 Giosuè Carducci s-a născut la 27 iulie 1835, în Val di Castello, Toscana și a fost un poet, prozator şi eseist italian, una dintre cele mai influente personalități literare ale epocii, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1906.

Fiu de medic, Carducci și-a petrecut copilăria în sudul Toscanei, a frecventat gimnaziul la Florenţa și a studiat la prestigioasa Şcoală Normală Superioară din Pisa, pe care a absolvit-o în 1856, ulterior lucrând ca profesor de gimnaziu la San Miniato al Tedesco, în Toscana.

În 1857, a publicat prima culegere de poezii, „Rime”, şi a fondat, împreună cu trei tineri talentaţi, societatea „Prietenilor pedanţi”, ce susţinea reîntoarcerea poeziei la clasicismul greco-latin. Încă din primii ani de școală, Carducci a fost fascinat de stilul practicat în Roma și Grecia Antică, opera sa fiind influențată de poeții latini Horațiu și Virgil.

În 1860, a fost numit profesor de literatură italiană la Universitatea din Bologna, funcţie pe care a deţinut-o până în 1904, fiind popular în rândul studenților și un critic feroce al literaturii și al societății.

Poet al istoriei eroice şi al evocărilor ample, unind polemica cu viziunea măreaţă a trecutului, a preluat idealurile revoluționare de unificare a Italiei din secolul al XIX-lea și le-a transpus în opere precum „Juvenilia” (1860) și „Versuri noi” (1887), exprimate într-o înfățișare poetică originală, unde sensibilitatea și erudiția, profetismul patriotic și retorica clasicistă se întrepătrund.

În imnul său către Satana, „Inno a Satana” (1863), inspirat în principal de politica contemporană și care a stârnit multe controverse, printr-un limbaj violent și amar ce reflectă caracterul rebel, Carducci și-a exprimat sentimentele republicane și anticlericale, Satana nereprezentând întruchiparea răului și a corupției, ci progresul nestăvilit.

Volumele „Versuri noi” (1887) și „Ode barbare” (1877) conțin cele mai cunoscute poezii ale lui Carducci, poetul evocând peisajele din Maremma, amintirile copilăriei, sentimentele cauzate de pierderea unicului său fiu, reprezentarea marilor evenimente istorice și încercările de a reaminti gloria civilizației romane și fericirea păgână a civilizației clasice. 

Cu toate că reputația sa se datorează poeziei, Carducci a publicat, de asemenea, un număr însemnat de critică literară, biografii, discursuri și eseuri, inclusiv traduceri ale operelor lui Goethe și Heine.

Carducci a fost interesat și de viaţa politică a Italiei, manifestându-se în anii tinereții ca antiregalist şi partizan al progresului, pentru ca, spre sfârşitul vieţii, să considere monarhia o soluție a unităţii naţionale, din postura de senator activând consecvent în favoarea progresului social și a democrației.

Venerat de italieni ca poet național, în 1906 Carducci a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură,  juriul acordându-i-l „nu numai luând în considerație adânca lui cunoaștere și cercetările critice dar, înainte de orice, ca omagiu pentru energia creatoare, prospețimea stilului și forța lirică tipice capodoperelor sale poetice”, fiind primul italian recompensat cu acest premiu.

Giosuè Carducci s-a stins din viață la 16 februarie 1907.

 #istorie #aboutpeople #biografii #aziinistorie #personalitate #oameni #cultura #astăziînistorie #scriitori #oamenii #evenimente #personalități #educatie #culturagenerala #educație #personalitati #carti  #oamenifaini