***

 Victor Ion Popa s-a născut la 29 iulie 1895, în Bârlad și a fost un scriitor, regizor de teatru şi publicist, care prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, a contribuit la evoluția teatrului românesc din perioada interbelică, autorul romanelor „Floare de oțel” (1930) și „Velerim și Veler Doamne” (1933), dar și al pieselor de teatru „Ciuta” (1922), „Mușcata din fereastră” (1930) și „Take, Ianke și Cadîr” (1932).

A urmat şcoala primară în satul Căimăţui și a studiat primele cinci clase ale liceului la Iași, la Liceul internat „Costache Negruzzi”, iar ultimele două clase la Liceul „Național”, absolvind în 1914.

În perioada liceului, a scris poezii, schițe și a realizat caricaturi, și fiind impresionat de răscoala țărănească din 1907, a scris și prima sa piesă de teatru, pe care a pus-o în scenă, actori fiind colegii săi.

A debutat cu poezia „Liniște”, publicată în „Revista noastră" a Liceului „Unirea" din Focşani, la 1 decembrie 1912, semnând cu pseudonimul Gheorghe A. Hamza, iar în 1914, a publicat și primele desene în revista ieşeană „Versuri şi proză”.

În 1914 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, dar a studiat, în paralel, la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iași.

În 1916, a urmat Şcoala de Ofiţeri din Botoşani, obţinând gradul de sublocotenent. Regimentul 12 Infanterie din Bârlad condus de sublocotenentul Victor Ion Popa, a fost dislocat pe frontul din zona Mărășești și apoi la Oituz, pentru a stopa ofensiva germană, Popa fiind rănit de o schijă în lupta de pe Valea Uzului, iar după ce s-a recuperat, s-a întors în mijlocul soldaților săi, fiind rănit din nou.

După război, s-a întors la Bârlad, iar în 1920 a fost angajat la Bucureşti, ca desenator și redactor al „Revistei copiilor și a tinerimei”, colaborând și cu publicațiile „Ora”, „Gândirea”, „Hiena”, „Revista vremii” și „Sburătorul”, fiind în paralel cronicar artistic, desenator şi regizor.

În 1922, a publicat prima sa piesă de teatru, „Ciuta”, a cărei premieră a avut loc la 13 septembrie 1922, la Teatrul Național din București, ce s-a bucurat de un mare succes, fiind recompensat cu cinci premii, printre care Premiul Asociaţiei Criticilor Dramatici și Marele Premiu Caragiale.

În 1922, Victor Ion Popa a fost angajat ajutor de scenograf la Teatrul Național din București și a fost ales și secretar al Societății autorilor dramatici români. În 1926 a ocupat funcțiile de director de scenă la Teatrul Popular și director de scenă la Teatrul Naţional din Craiova, în perioada 1927-1929 a fost director al Teatrului Naţional din Cernăuţi, din 1930 a fost regizor la Teatrul Maria Ventura din București, în perioada 1938-1944 a fost director al Teatrului „Muncă şi Voie Bună”, iar din 1943 a ocupat funcția de profesor la catedra de dramă, comedie şi regie scenică a Conservatorului din Bucureşti, cât și pe cea de director al Oficiului Naţional Cinematografic.

În 1929 a publicat piesa de teatru „Mușcata din fereastră”, o comedie în trei acte, a cărei premieră a avut loc la 4 octombrie 1929, la Teatrul Național, iar în 1930 a publicat romanul „Floare de oțel”, ce prezintă experiența lui Victor Ion Popa pe câmpul de luptă din timpul Primului Război Mondial, tema principală fiind prezența continuă a morții care poate apărea oricând, chiar și atunci când frontul era stabilizat.

În 1932, la Teatrul Maria Ventura, a avut loc premiera piesei de teatru „Take, Ianke și Cadîr”, ce prezintă povestea celor trei mici negustori, un român, un evreu şi un turc, a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal, redefinind relaţiile interetnice şi cele interumane. Chiar dacă, inițial, nu a avut succesul celorlalte piese de teatru ale autorului, în prezent, piesa „Tache, Ianke şi Cadâr” a devenit una dintre cele mai populare şi mai montate creații interbelice din literatura dramatică românească.

În 1933, a publicat romanul „Velerim și Veler Doamne”, unde a scos în evidență cruda fatalitate care-l urmărește pe omul umil, explorând ascunzișurile sufletului țărănesc, precum și misterele unei anumite metarealități, mai puțin explorate anterior. Acest roman a fost recompensat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români și a fost ecranizat în 1976, sub titlul „Osânda”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, avându-l pe Amza Pellea în rolul țăranul Manlache Preda.

În 1936 publică romanul „Sfârlează cu fofează”, inspirat de zborurile organizate de Aurel Vlaicu la Iași, în 1911, ce prezintă ideea că până și într-o așezare patriarhală, uitată de lume, un copil de țăran, considerat natang de cei din jur, poate visa să zboare și că acest vis, aparent irealizabil, dacă este urmărit cu consecvență, poate deveni în cele din urmă realitate. 

Popa a publicat articole, cronici şi comentarii teatrale la numeroase ziare şi reviste ale vremii, s-a remarcat şi prin câteva schiţe şi nuvele umoristice, grupate în volumele „Povestiri cu prunci şi cu moşnegi” (1936), „Ghiceşte-mi în cafea” (1938) şi „Bătaia” (1942), a luat parte în 1936, împreună cu Dimitrie Gusti, la organizarea Muzeului Satului din Bucureşti și a fost comisar general al Pavilionului Român la Expoziţia Internaţională de la Paris.

Din variata sa creație dramaturgică, amintim „Păpușa cu piciorul rupt” (1926), „Shakespeare în infern” (1932), „Acord familiar” (1935), „Cuiul lui Pepelea” (1935), „Mironosițele” (1938), „Zece milioane” (1941) și „Cantonament buclucaș” (1942).

Fiind convins că „singura artă care rezistă nu este cea alambicată, ci aceea care inspiră şi slujeşte o mare simplicitate”, Victor Ion Popa rămâne creatorul comediei lirice în literatura dramatică românească, explorând cu precădere latura explozivă a conflictului, creând personaje mai degrabă pitoreşti decât tragice, autentice și realiste, combătând arivismul și prostia.

Victor Ion Popa s-a stins din viață la 30 martie 1946.

 #cultura #oameni #aziinistorie #personalități #oamenifaini #educație #biografii #aboutpeople #personalitati #scriitori #educatie #culturagenerala #personalitate #carti #astăziînistorie #evenimente #oamenii #istorie #oam enifrumosi #teatru