🇬🇧 #Today marks the 110th birth anniversary of great Romanian composer Alexandru Mandy (1914 - 2005).
__________________________________________
🇷🇴 Astăzi, 9 august, se împlinesc 110 ani de la nașterea marelui compozitor român-evreu Alexandru Mandy (numele la naștere Armand Abram Penchas, 1914 - 2005).
Și-a început activitatea componistică cu revista în două acte Pour vous Madame, pe un libret de Alexandru Assan (Sandu Sanft). Premiera a avut loc la Craiova, în octombrie 1940.
Având origine evreiască, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost concentrat la muncă şi deportat în Transnistria. La revenirea în țară, în anii ‘50, va lucra ca director de studii la Institutul de Teatru.
Debutează în muzica ușoară în 1956 cu Noapte albă, pe versuri de Eugen Mirea și interpretată de Gigi Marga.
După o lungă perioadă de interdicţie de a mai compune, având în vedere şi originea sa evreiască, participă la Festivalul Mamaia din 1964, cu piesa “Da”, în interpretarea Margaretei Pâslaru.
Adevărata lansare în creație are loc zece ani mai târziu, cu Cântecul vântului. Piesele „Cântecul vântului” şi „Glasul tău”, un omagiu adus Mariei Tănase, sunt interpretate de Sergiu Cioiu. De altfel, Sergiu Cioiu, artist care a făcut parte din distribuția mai multor spectacole ale Teatrului "Tănase", şi Mihaela Mihai au fost interpreţii preferaţi ai compozitorului, primul interpretând nu mai puţin de 25 de melodii compuse de Al.Mandy.
A scris versuri pe muzica altora, dar în majoritatea cântecelor sale a fost creatorul total. Melodii precum: “N-ați văzut o fată?”, “Greu se mai fac oamenii oameni”, “O simplă întâmplare”, “Merci, Becaud”, “N-am știut”, “Poarta sărutului”, “Când vei veni iar lângă mine”, “Sub un petic de cer” sau “Cine doarme” au fost cântate de Margareta Pâslaru, Mihaela Runceanu, Doina Badea, Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu.
Nenumărate distincții au onorat creația lui Alexandru Mandy:
Festivalul de la Mamaia:
- Premiul Litoralului pentru "Cântecul vântului" și mențiune pentru "Glasul tău" (1966), un omagiu adus Mariei Tănase
- Mențiune pentru "Primul loc de pe pământ"
- Premiul de excelență (2000)
- Premiul de excelență acordat de Ministerul Culturii și Cultelor
- Premiul Uniunii Compozitorilor pentru "Coloana fără sfârșit" și "Sub un petec de cer" în interpretarea Mihaelei Mihai
- Premiul pentru întreaga sa activitate acordat de revista "Actualitatea muzicală"
- Diploma de excelență "Iosif Sava" acordat de Federația Comunităților Evreiești din România
- Laureat al primei "Gale a muzicii ușoare românești". Cu această ocazie, Mihaela Mihai a interpretat, în premieră românească, cântecul "Ierusalim". "Ierusalim" a fost creat ca un omagiu adus celor 11 sportivi israelieni omorâți la Olimpiada de la München. El a fost lansat și premiat la Ierusalim.
#AlexandruMandy #compozitor #roman #evreu #Craiova #Dolj #Oltenia #București #Bucuresti #Bucharest #Ilfov #Muntenia #România #Romania #aniversare #aniversari #omagiu #ABCulMemoriei #inmemoria #inmemoriam #azi #astazi #OnThisDay #BirthAnniver sary #remember #Mamaia #2k24
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu