În timpul vieții sale, Vincent van Gogh a reușit să vândă o singură lucrare – „Via roșie”. A primit pentru ea 400 de franci, sumă ce nu putea nicicum acoperi cheltuielile traiului său modest.
Numele femeii care a deschis lumii ochii asupra geniului pictorului este:
Johanna van Gogh-Bonger.
Soția – mai exact, văduva lui Theo van Gogh, fratele mai mic al lui Vincent. Ea a fost prima care a atras atenția colecționarilor și criticilor de artă asupra operei lui Van Gogh.
Johanna era al cincilea copil din familie, mezina răsfățată de părinți și de frații mai mari. Spre deosebire de surorile sale, a fost scutită de muncile gospodărești și a beneficiat de o educație aleasă. Stăpânea limbile engleză, franceză și germană și, la vârsta de 22 de ani, preda deja la un pension pentru fete.
Theo van Gogh a cunoscut-o pe Johanna în 1888, în timpul unei vizite la Amsterdam. Inițial, îl cunoscuse pe Henri Bonger, fratele ei, apoi și pe Johanna.
La acea vreme, Theo era un negustor de artă de succes, angajat de câțiva ani la biroul central al companiei Goupil & Cie din Paris.
Tânăra i-a făcut o impresie atât de profundă, încât Theo i-a cerut mâna aproape imediat. Johanna l-a refuzat categoric, fiind abia cunoscuți. Totuși, au început o corespondență asiduă care le-a permis să se descopere cu adevărat. După un an, în aprilie, a avut loc cununia, urmată de mutarea cuplului în Paris.
Vincent van Gogh nu a putut participa la nuntă – tocmai atunci a avut loc incidentul tragic cu urechea tăiată, în urma căruia a fost internat într-o clinică psihiatrică din Saint-Rémy.
Căsnicia Johannei cu Theo a fost una fericită. Theo i-a prezentat-o pe Johanna lumii artistice pariziene, a învățat-o să aprecieze arta, i-a vorbit deseori despre fratele său și i-a arătat lucrările acestuia, mărturisindu-i visul că într-o zi vor valora enorm.
Johanna l-a întâlnit pe Vincent abia în aprilie 1890, deja mamă a unui fiu, pe care l-au botezat Vincent Willem, în cinstea unchiului său. Pictorul trecea prin Paris în drumul spre Auvers, unde se muta pentru a fi aproape de fratele său și a urma un tratament.
Pe 27 iulie 1890, Parisul a primit vestea cumplită că Vincent și-a tras un glonț în piept. Theo a alergat la căpătâiul fratelui său și i-a fost alături până la moarte, survenită două zile mai târziu. Această pierdere l-a devastat. Problemele sale de sănătate s-au agravat, iar în scurt timp a fost internat într-o clinică psihiatrică, murind la doar șase luni după fratele său.
Rămasă văduvă, Johanna s-a trezit fără niciun venit. Avea doar apartamentul din Paris, câteva piese de mobilier și un pod ticsit cu tablouri și desene ale lui Vincent, considerate atunci fără valoare.
Fratele ei mai mare, Arie, i-a sugerat să le ardă, să scape de ele și de praf.
Dar Johanna nu s-a lăsat învinsă. A vândut apartamentul din Paris și s-a întors în Țările de Jos. S-a stabilit în Bussum, unde a deschis un mic pension și s-a apucat de traduceri din franceză și engleză în neerlandeză. Însă misiunea vieții ei a devenit promovarea cu fervoare a operei lui Vincent van Gogh.
Cu inteligență și intuiție, a făcut primul pas: i-a trimis pictorului belgian Eugène Boch, prieten apropiat al fraților Van Gogh, portretul său pictat de Vincent, ca omagiu pentru amintirea lor.
Boch a primit cu recunoștință darul, și mai târziu a cumpărat el însuși mai multe lucrări ale lui Van Gogh.
Apoi, Johanna a apelat la prietenii lui Theo – artiști, scriitori, negustori de artă – care au ajutat-o să promoveze picturile, să le introducă în galerii, să organizeze expoziții. A convins criticul Jan Veth să scrie un text introductiv și artistul Richard Roland Holst să realizeze afișul primei expoziții Van Gogh din Amsterdam.
La începutul anilor 1890, au avut loc expoziții la Paris și la Haga. Johanna a stabilit legături cu galerii din Belgia și Germania, și curând și aceștia au început să expună lucrările pictorului.
Între 1900 și 1905, a organizat nu mai puțin de 15 expoziții, printre care o vastă retrospectivă la muzeul Stedelijk din Amsterdam.
Dar cel mai ingenios gest a fost altul: a decis să publice corespondența lui Vincent către fratele său Theo. În aceste scrisori, artistul își explica viziunea și suferința – iar publicul, profund atins, a început să se intereseze cu adevărat de el.
Au supraviețuit doar 36 de scrisori de la Theo către Vincent, dar Vincent păstrase cu grijă peste 660 de epistole ale sale către frate. În 1914, Johanna le-a publicat în trei volume, iar două treimi le-a tradus ea însăși în engleză.
Tot atunci a mai luat o decizie simbolică și profundă: a mutat rămășițele lui Theo de la Utrecht și le-a reînhumat în Auvers-sur-Oise, lângă mormântul lui Vincent – ca nici moartea să nu-i despartă.
Johanna van Gogh-Bonger a orchestrat cu inteligență și determinare întreaga renaștere a memoriei lui Vincent van Gogh. A fost mai abilă decât mulți profesioniști ai epocii. A refuzat sfaturile celor care o îndemnau să vândă totul en-gros și să-și ușureze povara.
A trecut la cele veșnice în 1925, în timp ce încă lucra la traducerea scrisorilor lui Vincent. Vânduse în jur de 200 de tablouri și peste 50 de lucrări pe hârtie, dar i-a lăsat fiului său un tezaur: cele mai valoroase opere ale lui Van Gogh.
Colecția adunată de Theo și salvată de Johanna a devenit temelia Muzeului Van Gogh din Amsterdam, inaugurat în 1973.
Din anii ’70, Vincent van Gogh este unul dintre cei mai valoroși și celebri artiști din lume. Numele său a devenit brand. Lucrările sale sunt atât de răspândite în conștiința colectivă încât, deși puține muzee dețin opere originale, aproape toate comercializează produse cu imaginile sale. Designeri, cineaști, muzicieni, jurnaliști – toți continuă să-i aducă omagii. Iar The Guardian lansează apeluri pentru a-l salva de soarta unui clișeu al culturii pop.
Totul, datorită unei femei care a refuzat să renunțe.
