$$$

 În noaptea de 18 ianuarie 1974, doctorul Vasile Dumitrescu, 52 de ani, medic din Râmnicu Vâlcea, a traversat pe schiuri 12 kilometri prin viscol și ger de -22°C pentru a ajunge la Cabana Oiște din Munții Căpățânii, unde o femeie în travaliu, Maria Gheorghiu (24 de ani), se afla în pericol mortal de hemoragie după ce drumul forestier fusese blocat complet de o avalanșă de zăpadă căzută cu 6 ore înainte.

Maria și soțul ei, Nicolae Gheorghiu (26 de ani, inginer forestier), petrecuseră trei zile la cabana aceea izolată, o vacanță de iarnă liniștită. Era însărcinată în luna a opta, dar medicul din oraș îi spusese că totul era normal, că avea încă 3-4 săptămâni. "Puteți merge la munte, dar stați aproape de cabane, nu riscați."

În dimineața de 18 ianuarie, vremea s-a schimbat brusc. Vânt puternic din nord, temperatură de la -8°C la -22°C în două ore, ninsoare densă. La ora 11:00, avalanșa. Un front întreg de zăpadă, aproximativ 200 de metri lățime, s-a desprins de pe Vârful Căpățâna și a căzut exact peste drumul forestier care era singura cale de acces spre cabană. Patru metri înălțime de zăpadă compactă, 150 metri lungime. Drumul era îngropat complet.

La ora 14:00, Maria a simțit primele contracții. Nicolae nu s-a îngrijorat inițial - "Poate sunt false, se întâmplă." Dar la ora 15:00, contracțiile deveniseră regulate. Șapte minute între ele. Apoi cinci minute. "Nicolae, copilul vine. Acum."

Cabana avea un singur telefon, conectat printr-un fir vechi de aramă la rețeaua din Brezoi, la 8 kilometri. Nicolae a sunat la spital. "Soția mea naște! Veniți urgent!"

Problema: cum ajungi la cabană? Drumul forestier - blocat de avalanșă. Elicopter - imposibil, viscol, vizibilitate zero. Vehicule cu șenile - ar lua 8 ore să ajungă, să treacă avalanșa, prea mult timp.

Doctor Vasile Dumitrescu era de gardă la spitalul județean când a primit telefonul. A ascultat situația. A calculat rapid. "Femeia e la prima naștere. Hemoragia poate începe oricând. Dacă nu ajung în 3 ore, poate muri ea și copilul."

Vasile era alpinist experimentat. Membru al clubului de alpinism local de 20 de ani. Făcuse traversarea Făgăraș de 5 ori. Cunoștea muntele ca pe buzunarul lui.

"Merg pe schiuri," a spus. "Pot ajunge în 2-3 ore."

Toată lumea din spital a încercat să-l oprească. "E nebunie! -22 grade! Viscol! Noapte în 3 ore! Vei muri acolo!"

Dar Vasile a văzut cazuri de hemoragie la naștere. Știa ce înseamnă. Femeia avea 24 de ani. Copilul nenăscut. "Dacă nu încerc, mor amândoi sigur. Dacă încerc, poate au o șansă."

Vasile și-a pregătit echipamentul ca pentru o expediție arctică:

- Schiuri de tură cu fochii de escaladare

- Rucsac medical: instrumente de naștere, medicamente, comprese, pensă, fire de sutură, morfină

- Haine: trei straturi de lână, geacă de piele, mănuși duble, cagulă, ochelari de protecție

- Lanternă cu baterii extra

- Thermos cu ceai fierbinte

- Coardă de 30 metri (în caz că trebuie să treacă zone periculoase)

- Busola și hartă

La ora 16:00, când a plecat din Brezoi pe drumul forestier până unde era posibil, soarele apunea deja. Avea maxim o oră de lumină. Apoi 11 kilometri în întuneric complet, prin viscol, la -22°C.

Primii 4 kilometri au fost relativ ușori - drumul forestier, deși acoperit cu zăpadă, era recognoscibil. Schiurile mergeau bine. Dar la kilometrul 5, avalanșa. Vasile a ajuns la masa uriașă de zăpadă care bloca complet valea.

Nu putea ocoli - prea abrupt pe laturi. Trebuia să treacă peste. A început să urce. Zăpada era compactă dar instabilă. Fiecare pas riscant - dacă declanșa o nouă avalanșă, era mort. A urcat 30 de minute, folosind schiurile și bastonii ca ancore. Când a ajuns deasupra, era deja noapte completă.

Lanterna era singura lui lumină. Fasciculul slab străpungea abia 10 metri în viscol. Vântul sufla puternic - 40-50 km/h - împingându-l lateral, încercând să-l dea jos de pe schiuri. Temperatura: -22°C, dar cu vântul, resimțită ca -35°C.

Vasile schia prin întuneric folosind busola și memoria. Cunoștea traseul, îl făcuse vara de zeci de ori. Dar iarna, în noapte, totul arăta diferit. Repere disparuseră sub zăpadă. A greșit direcția o dată - și-a dat seama după 15 minute când a ajuns la o râpă pe care nu ar fi trebuit s-o întâlnească. S-a corectat, continuând.

La un moment dat, aproximativ kilometrul 8, a căzut. Schiurile i s-au încurcat într-o rădăcină acoperită de zăpadă. A căzut lateral, rucsacul trântindu-l în zăpadă. S-a ridicat imediat - dacă stai jos prea mult, hipotermia te ia. A verificat echipamentul medical - intact. A continuat.

Mâinile îngheță chiar și prin mănușile duble. Picioarele amorțite în cizme. Fața arsă de frig sub cagulă. Dar Vasile continua. În mintea lui: "Femeia e în travaliu. Copilul vine. Dacă nu ajung, mor."

## Cabana

La ora 18:40, după 2 ore și 40 de minute de schi prin iad înghețat, Vasile a văzut lumina. Cabana Oiște. Ferestre luminate. Semn că oamenii sunt în viață.

A bătut în ușă. Nicolae a deschis. "Doctore! Ați venit! Doamne, ați venit!" Plângea.

Înăuntru, Maria era în travaliu avansat. Contracții la fiecare 2 minute. Transpirată, palidă, epuizată. Dar vie.

Vasile și-a scos echipamentul înghețat. Și-a dezmorțit mâinile lângă sobă - trebuiau funcționale pentru naștere. A pregătit instrumentele. A examinat-o pe Maria.

"Copilul vine în maxim o oră," a spus. "Totul va fi bine."

La ora 19:15, după 45 de minute de travaliu intens, Maria a născut o fetiță. 3,2 kilograme. Sănătoasă. Plângând puternic - cel mai frumos sunet pe care Vasile îl auzise vreodată în acea noapte.

Dar apoi complicația: hemoragie post-partum. Exact ce se temuse Vasile. Sângele venea prea repede. Maria slăbea.

Vasile a acționat imediat. Medicamente pentru contracție uterină. Comprese. Sutură unde era necesar. Mâinile lui, deși obosite de drumul prin viscol, lucrau precis și rapid. Experiența de 25 de ani ca medic îi ghida fiecare mișcare.

După 20 de minute intense, hemoragia s-a oprit. Maria era stabilă. Palidă, slabă, dar vie. Fetița la pieptul ei, plângând sănătos.

Vasile s-a așezat pe un scaun lângă sobă. Abia acum și-a permis să simtă oboseala. Trupul întreg tremura - combinație de epuizare, degajare de adrenalină, și frig care încă își făcea efectul în oasele lui.

Nicolae i-a turnat ceai fierbinte. "Doctore, mi-ați salvat familia. Nu știu cum să vă mulțumesc."

Vasile a băut ceaiul încet. "Nu trebuie să mulțumiți. E meseria mea."

Afară, viscol continua. Temperatura scăzuse la -25°C. Imposibil să se întoarcă noaptea. Vasile a rămas în cabană, monitorizând pe Maria și copil toată noaptea. A verificat semnele vitale la fiecare oră. Totul era stabil.

Dimineața la ora 7:00, viscol se oprise. Zăpadă proaspătă acoperise totul cu un strat nou de 40 centimetri. Dar cerul era senin. Vasile putea vedea Valea Lotrului întinsă mai jos, albă și nesfârșită.

O echipă de salvare - 8 bărbați cu șenileta - a ajuns la ora 10:00. Veniseră din Brezoi când vremea permisese. Au evacuat pe Maria și bebeluș la spital pentru monitorizare. Vasile a mers înapoi cu ei, de data aceasta în șenileta călduroasă, nu pe schiuri în viscol.

La spital, când au ajuns, întregul personal l-a întâmpinat. Ce făcuse Vasile se răspândise deja - doctorul care traversase 12 kilometri pe schiuri, noaptea, prin viscol și -22°C, pentru a salva o mamă și un copil.

Ziarele locale au scris despre incident. "Eroism medical în Munții Căpățânii." Dar Vasile a refuzat să vorbească cu reporterii. "Am făcut ce trebuia făcut. Orice doctor ar fi făcut la fel."

Maria și fetița (căreia i-au pus numele Vasilia, după doctor) au fost sănătoase. Au plecat acasă după 4 zile. Vasile le-a vizitat o dată, pentru verificare de rutină, apoi a continuat munca lui normală la spital.

Ani mai târziu, când i s-a propus o decorație pentru acel act de curaj, Vasile a refuzat politicos. "Medicii trebuie să ajungă la pacienți. Așa e meseria. Nu merit medalie pentru a-mi face treaba."

Dar cei care știu povestea înțeleg: în ianuarie 1974, un om de 52 de ani a traversat pe schiuri 12 kilometri prin cea mai brutală noapte de iarnă, riscat moarte prin îngheț și avalanșă, pentru a salva două vieți pe care nu le cunoștea personal, demonstrând că dedicația medicală poate depăși orice obstacol natural, oricât de mortal.

Cabana Oiște încă există. Drumul forestier încă se blochează iarna. Dar localnicii din Brezoi încă povestesc despre noaptea când doctorul a schiiat prin viscol pentru a aduce un copil pe lume. Povestea nu e în manuale de istorie. Dar e în memoria unei comunități - și într-o femeie numită Vasilia, care trăiește astăzi și știe că viața ei a început într-o noapte de viscol, când un străin pe schiuri a traversat iadul înghețat ca să o salveze.