$$$

 Puțini oameni știu că România a livrat locomotive în țări foarte îndepărtate, inclusiv în Asia. 

În anii ’70 și ’80, Electroputere Craiova a produs și exportat locomotive la scară mare, prin contracte industriale reale, nu prin gesturi simbolice. Uzina din Oltenia ajunsese la o capacitate de producție impresionantă, fiind capabilă să finalizeze sute de unități anual, devenind unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața europeană a materialului rulant și concurând direct cu producători consacrați din Vest.

Baza succesului a fost modelul 060-DA, o locomotivă diesel-electrică de 2100 de cai putere. Aceasta a fost realizată inițial sub o licență elvețiană de prestigiu, cumpărată de la consorțiul Sulzer-Brown Boveri. Inginerii români au asimilat rapid tehnologia și, ulterior, au început să o modifice și să o producă integral în țară, păstrând standardele ridicate de fiabilitate impuse de proiectanții originali elvețieni.

Cel mai important partener comercial din Asia a fost China. Într-o perioadă de dezvoltare accelerată a infrastructurii feroviare chineze, autoritățile de la Beijing au comandat sute de locomotive românești. Acestea au fost adaptate specificului local și redenumite ND2 (pentru transport de pasageri și marfă) și ND3 (pentru manevră), devenind coloana vertebrală a transportului feroviar în multe provincii chineze pentru decenii la rând.

Pentru a face față condițiilor din China, locomotivele produse la Craiova au suferit modificări tehnice importante. Ele trebuiau să funcționeze impecabil atât în verile toride și umede din sud, cât și în iernile geroase din nord. Sistemele de răcire și filtrare au fost redimensionate, iar cabinele au fost amenajate diferit față de modelele care circulau pe Căile Ferate Române, demonstrând capacitatea inginerilor români de a personaliza produsele în funcție de cerințele clientului.

Un alt capitol surprinzător al exporturilor a fost colaborarea cu Marea Britanie. Într-o mișcare rară pentru acele vremuri, British Rail a contractat producția unor componente și asamblarea unor locomotive din clasa 56 la Electroputere Craiova. Decizia britanicilor a fost bazată pe capacitatea limitată a propriilor fabrici la acel moment și pe recunoașterea faptului că uzina românească deținea tehnologia și forța de muncă necesare pentru a livra structuri complexe la standarde internaționale.

Pe lângă China și Marea Britanie, locomotivele românești au ajuns și în Orientul Mijlociu. Iranul a achiziționat loturi semnificative de vehicule feroviare produse în România pentru a-și moderniza rețeaua de transport. Aceste locomotive au fost proiectate să reziste furtunilor de nisip și temperaturilor extreme din deșert, fiind dotate cu sisteme suplimentare de protecție a motoarelor împotriva prafului fin care putea distruge componentele interne.

Succesul la export a transformat orașul Craiova într-un pol tehnologic major. Fabrica nu doar asambla piese, ci producea motoare electrice, transformatoare și echipamente complexe, având o integrare verticală profundă. Mii de specialiști, de la bobinatori la ingineri proiectanți, lucrau în halele uriașe, formând o școală de inginerie care a menținut standardele de calitate ridicate pentru o lungă perioadă de timp.

Locomotivele românești erau apreciate în străinătate în primul rând pentru robustețea lor mecanică. Motorul diesel Sulzer 12 LDA 28, inima acestor mașini, era considerat aproape indestructibil dacă era întreținut corect. Simplitatea relativă a construcției, comparativ cu modelele vestice care începeau să fie tot mai computerizate, permitea echipelor de mentenanță din țările importatoare să le repare ușor și ieftin, un avantaj enorm în exploatare.

În China, moștenirea acestor locomotive este vie și astăzi. Există comunități de pasionați feroviari chinezi care tratează modelul ND2 cu un respect deosebit, considerându-l o piesă clasică de istorie feroviară. Unele exemplare au fost restaurate și păstrate în muzee feroviare de stat, fiind recunoscute pentru rolul vital pe care l-au jucat în industrializarea și transportul de pasageri din China secolului trecut.

Astfel, Electroputere Craiova nu a fost doar o simplă fabrică, ci un ambasador industrial care a pus România pe harta globală a transporturilor grele. Faptul că aceste mașini, cântărind peste 100 de tone fiecare, au străbătut continente și au funcționat zeci de ani în medii culturale și geografice complet diferite este o dovadă incontestabilă a calității ingineriei românești din acea epocă.