$$$

 În România există un drum care a devenit o semnătură globală a peisajului: Transalpina, cea mai înaltă șosea din țară. Urcă la peste 2.000 de metri și străbate munții ca o linie trasată pe cer. Nu e doar un traseu turistic, ci o demonstrație că infrastructura poate deveni parte din spectacolul naturii, nu doar un instrument de traversare. Cunoscută oficial sub indicativul DN67C, șoseaua face legătura între regiunile istorice Oltenia și Transilvania, traversând de la sud la nord Munții Parâng, o barieră naturală masivă și impunătoare.

Istoria acestui drum este veche și fascinantă, fiind cunoscută mult timp sub numele de „Drumul Regelui”. A fost reconstruită și inaugurată în forma sa istorică în anul 1939, sub domnia Regelui Carol al II-lea, care a parcurs traseul la volanul unei mașini de teren. Totuși, originile potecii sunt mult mai vechi, unii istorici susținând că traseul a fost folosit încă de legiunile romane în drumul lor spre Sarmizegetusa, datorită poziției sale strategice pe crestele munților.

Punctul culminant al traseului este Pasul Urdele, unde șoseaua atinge altitudinea maximă de 2.145 de metri. Această înălțime o plasează deasupra mult mai mediatizatului Transfăgărășan. La această cotă, aerul este rarefiat, iar peisajul se schimbă dramatic, trecând de la păduri de conifere la golul alpin, unde doar stâncile și iarba scurtă rezistă vânturilor puternice.

Peisajul oferit de Transalpina este vast și deschis, spre deosebire de alte trecători montane care sunt adesea închise între versanți abrupți. Șoseaua șerpuiește pe platourile înalte, oferind o vizibilitate de kilometri întregi în toate direcțiile. Această particularitate geografică permite călătorilor să vadă norii deasupra, dar uneori și sub nivelul drumului, creând senzația de plutire deasupra lumii.

Din cauza altitudinii extreme, drumul este deschis circulației doar sezonier. Zăpada persistă aici mult mai mult timp decât în restul țării, uneori chiar și până în lunile de vară. De regulă, autoritățile deschid șoseaua la sfârșitul primăverii sau începutul verii și o închid toamna târziu, imediat ce condițiile meteorologice devin periculoase pentru șoferi, siguranța fiind prioritară.

Un aspect specific al zonei este prezența stânelor tradiționale. Fiind o zonă de pășunat alpin folosită de secole, nu este neobișnuit ca șoferii să întâlnească turme de oi sau măgari care traversează agale asfaltul. Localnicii își vând adesea produsele, cum ar fi brânza sau fructele de pădure, pe marginea drumului, păstrând o legătură vie cu economia pastorală a muntelui.

Stațiunea Rânca, situată la o altitudine de 1.600 de metri, s-a dezvoltat rapid datorită acestui drum. Ceea ce a început ca un mic punct de reper cu câteva cabane a devenit o destinație turistică majoră, atât pentru sporturile de iarnă, cât și pentru relaxare în timpul verii. Rânca servește adesea ca punct de oprire sau de plecare pentru cei care vor să exploreze Transalpina.

Modernizarea completă a drumului a început abia după anul 2008, transformând un drum forestier dificil într-o șosea modernă, cu asfalt de bună calitate. Înainte de această lucrare amplă de infrastructură, traversarea munților pe aici era o aventură rezervată doar vehiculelor de teren robuste. Asfaltarea a democratizat accesul, permițând oricărui tip de autoturism să ajungă pe acoperișul României.

Traseul este preferat de pasionații de condus și de motocicliști din întreaga Europă datorită complexității sale tehnice. Succesiunea de curbe strânse, ace de păr și diferențe de nivel solicită atenția șoferilor și performanța mașinilor. Este un test de anduranță și precizie, recompensat la fiecare kilometru cu panorame care îți taie respirația.

Transalpina rămâne un exemplu de echilibru între intervenția umană și măreția naturii. Deși este o cale de acces modernă, ea nu a domesticit muntele, ci doar l-a făcut accesibil privirii. Călătoria pe acest drum oferă o perspectivă umilă asupra dimensiunii naturii, amintind fiecărui trecător cât de mici suntem în fața crestelor de piatră care domină orizontul.