$$$

 Fata care a spus nu unei legi nedrepte

Avea șaptesprezece ani, iar legea îi spunea că are doar două opțiuni, să se căsătorească cu bărbatul care o violase sau să trăiască pentru tot restul vieții etichetată drept o femeie fără onoare, însă în Sicilia anului 1965, într-o societate în care rușinea cântărea mai mult decât dreptatea, Franca Viola a ales să spună nu, fără să știe că acel refuz avea să schimbe istoria Italiei.

Franca locuia în Alcamo și pusese capăt unei relații cu Filippo Melodia, un bărbat cu legături mafiote care nu accepta ideea de respingere, iar pe 26 decembrie 1965, el și un grup de bărbați înarmați au intrat cu forța în casa familiei ei, au bătut-o pe mama ei și au răpit-o pe Franca împreună cu fratele ei de opt ani, Mariano, care a încercat disperat să-și apere sora, fiind eliberat ulterior, în timp ce Franca a rămas captivă.

Timp de opt zile a fost ținută prizonieră, violată, amenințată și supusă unei presiuni constante de a accepta căsătoria cu agresorul ei, pentru că în Italia acelor ani exista articolul 544 din Codul Penal, care permitea unui violator să scape de orice pedeapsă dacă se căsătorea cu victima, un așa-numit „matrimonio riparatore”, menit nu să facă dreptate, ci să „repare” onoarea femeii, ca și cum vina ar fi fost a ei, nu crima lui.

Când Franca a fost eliberată, societatea, comunitatea și chiar o parte dintre apropiați se așteptau să accepte căsătoria și să-și continue viața în tăcere, așa cum făcuseră atâtea femei înaintea ei, însă cu sprijinul tatălui său, Franca a refuzat, a ales să depună plângere și să-l ducă în instanță pe Filippo Melodia, declanșând un val de ostilitate, familia ei fiind izolată, pământurile incendiate, iar numele lor devenind sinonim cu rușinea într-o Sicilie în care codurile de onoare și frica dictau regulile.

Procesul a devenit un eveniment național, presa a relatat fiecare detaliu, iar Italia a fost forțată să privească în față o lege care proteja agresorii și distrugea victimele, iar în 1966, Melodia a fost condamnat la unsprezece ani de închisoare, Franca Viola devenind prima femeie din istoria Italiei care a refuzat public „căsătoria reparatorie” și a obținut condamnarea violatorului său

.

Gestul ei a produs o ruptură profundă în mentalitatea societății, fiind primită de președintele Italiei și chiar de Papa Paul al VI-lea, iar în 1968 s-a căsătorit cu Giuseppe Ruisi, un prieten din copilărie care a iubit-o fără prejudecăți, într-o uniune care a demonstrat că o femeie nu este definită de violența suferită, ci de demnitatea cu care își revendică viața.

Legea însă nu s-a schimbat imediat, fiind nevoie de încă cincisprezece ani de presiune socială și curaj inspirat de exemplul ei, până când, în 1981, articolul 544 a fost în sfârșit abolit, iar violatorii nu au mai putut scăpa de pedeapsă prin căsătorie.

Franca Viola nu a căutat niciodată faima, a trăit discret alături de familia ei, dar istoria a transformat-o într-un simbol, pentru că uneori refuzul unei singure fete poate fisura un sistem întreg, iar curajul ei a demonstrat că onoarea unei femei nu este distrusă de ceea ce i se face, ci afirmată prin ceea ce refuză să accepte.

#istorie #drepturifemei #curaj #justitie #schimbaresociala #memorie

Câte legi nedrepte ar fi dispărut mai devreme dacă mai multe victime ar fi avut curajul să spună, la fel ca Franca, un simplu și definitiv nu?