$$$

 În lumea minusculă a albinelor există gesturi de o tandrețe neașteptată, aproape umană. Când obosesc departe de stup, unele specii de albine adorm epuizate direct în cupa florilor, uneori ținându-se strâns de piciorușe cu o altă albină, exact ca doi oameni care se țin de mână, pentru a nu cădea sau pentru a se simți în siguranță în timpul somnului.

Acest comportament fascinant este specific în special masculilor din anumite specii de albine sălbatice și solitare, cum ar fi cele din genul Diadasia (albinele de nalbă) sau tribul Eucerini (albinele cu antene lungi). Spre deosebire de femelele lucrătoare din coloniile de albine melifere, care au sarcini precise și se întorc în fiecare seară la adăpostul sigur al stupului, masculii sunt adesea nomazi. Odată ce părăsesc cuibul matern, ei nu mai au o casă stabilă și își petrec viața în exterior, fiind nevoiți să găsească soluții creative pentru a înnopta.

Alegerea florilor ca loc de odihnă nu este deloc întâmplătoare, ci reprezintă o strategie inteligentă de termoreglare. Florile cu formă de cupă sau clopot, cum ar fi florile de dovleac, nalbă sau floarea-soarelui, funcționează ca niște mici sere naturale. Corola florii reține căldura acumulată în timpul zilei și oferă protecție împotriva curenților de aer rece și a umezelii nocturne. Pentru o insectă cu sânge rece, menținerea temperaturii corpului este vitală pentru supraviețuire și pentru a putea zbura în dimineața următoare.

Mecanismul prin care se țin de floare sau una de alta este dictat de necesitatea stabilității. În timpul somnului profund, tonusul muscular al insectelor scade, existând riscul să alunece. Pentru a preveni acest lucru, albinele își folosesc mandibulele puternice pentru a mușca strâns tulpina sau o petală, blocându-se într-o poziție fixă. Picioarele rămân libere sau, în cazul în care împart floarea cu alți indivizi, se agață instinctiv de vecini, creând acele imagini virale care sugerează îmbrățișarea.

Fenomenul de grupare, numit agregare de somn, are și un rol defensiv. Deși sunt specii solitare, masculii se adună adesea în grupuri mici în aceeași floare sau pe aceeași ramură uscată. Dormind unii lângă alții, ei beneficiază de căldura corporală comună și creează o masă vizuală mai mare, care poate descuraja potențialii prădători. Întrepătrunderea picioarelor în aceste momente este pur pragmatică, asigurând coeziunea grupului pe o suprafață instabilă care se leagănă în vânt.

Starea de somn a albinelor este profundă și poate fi observată ușor prin poziția antenelor și a corpului. Când sunt treze, antenele sunt ridicate și scanează constant mediul, dar în timpul somnului acestea cad inerte, iar abdomenul poate pulsa mai lent. Cercetările au demonstrat că acest repaus este esențial pentru funcțiile cognitive; albinele private de somn au dificultăți majore în a-și aminti traseele către sursele de hrană și în a comunica eficient.

Pentru observatorii atenți ai naturii, aceste momente oferă o perspectivă rară asupra vulnerabilității insectelor. Masculii din speciile Melissodes, de exemplu, revin adesea seară de seară la aceeași plantă, dacă aceasta le oferă condiții bune. Ei marchează florile cu feromoni, semnalând altor masculi că acel loc este sigur pentru înnoptare, transformând o simplă plantă într-un dormitor comunitar temporar.

Riscurile la care se expun sunt totuși considerabile, deoarece nu beneficiază de protecția gărzilor de la intrarea unui stup. Păianjenii care pândesc în flori sau scăderea bruscă a temperaturii pot fi fatale. Faptul că unele flori, cum ar fi cele de dovleac, se închid pe timpul nopții, le oferă un avantaj suplimentar, sigilându-i într-un mediu protejat până când lumina soarelui declanșează redeschiderea florii.

Dimineața, procesul de trezire este lent și depinde de căldura soarelui. Albinele trebuie să își ridice temperatura corpului prin vibrații musculare sau băi de soare înainte de a putea decola. În timp ce se dezmorțesc în interiorul florii, ele se acoperă inevitabil de polen proaspăt. Astfel, imediat ce își iau zborul, devin agenți de polenizare extrem de eficienți, transportând materialul genetic către alte plante chiar de la prima oră.

Aceste scene de conviețuire pașnică în microcosmosul grădinii ne reamintesc că natura este plină de soluții ingenioase pentru confort și siguranță. Imaginea unor albine care dorm îmbrățișate pentru a supraviețui nopții reci demonstrează că instinctul de conservare și nevoia de proximitate fizică nu sunt trăsături exclusiv umane, ci legi universale care guvernează viața, indiferent de dimensiunea creaturii.