$$$

 Când era tânăr, Iulius Cezar a fost răpit de pirații cilicieni în Marea Egee. Când aceștia i-au cerut o răscumpărare de 20 de talanți (o sumă uriașă de argint), Cezar a început să râdă de ei și le-a spus că nu au habar pe cine au capturat, insistând să ceară 50 de talanți. În cele 38 de zile de captivitate, s-a comportat nu ca un prizonier, ci ca șeful lor: le scria poezii și îi obliga să le asculte, le ordona să facă liniște când voia să doarmă și îi amenința mereu, în glumă, că îi va crucifica. Pirații râdeau de „glumele” lui. După ce răscumpărarea a fost plătită și a fost eliberat, Cezar a adunat o flotă, s-a întors, i-a capturat pe toți pirații și, ținându-se de cuvânt, i-a crucificat pe toți. A fost o lecție brutală despre faptul că aroganța lui Cezar nu era o glumă.

Evenimentul a avut loc în anul 75 î.Hr., pe când Cezar avea aproximativ 25 de ani și nu deținea nicio funcție politică majoră care să impună respect la nivel internațional. El călătorea spre insula Rodos pentru a studia retorica și oratorie sub îndrumarea celebrului profesor Apollonius Molon, același maestru care îl instruise și pe Cicero. În apropierea insulei Farmacusa, nava sa a fost interceptată de pirații cilicieni, care controlau o mare parte din estul Mediteranei și erau cunoscuți pentru cruzimea și eficiența lor în jafuri maritime.

Imediat după capturare, Cezar a preluat controlul psihologic al situației într-un mod care i-a descumpănit total pe răpitori. În loc să fie speriat sau supus, el a tratat echipajul piraților ca și cum ar fi fost propria sa gardă de corp sau servitori nepricepuți. I-a trimis pe toți însoțitorii săi, cu excepția unui medic și a doi valeți, să meargă în orașele din Asia Mică pentru a strânge suma colosală pe care el însuși o stabilise. A rămas astfel singur în mijlocul unor oameni periculoși, bazându-se exclusiv pe forța personalității sale.

În timpul captivității, viitorul dictator roman nu s-a sfiit să participe la jocurile și exercițiile fizice ale piraților, demonstrând o lipsă totală de frică. Cu toate acestea, păstra o distanță aristocratică, refuzând să se coboare la nivelul lor cultural. Când aceștia făceau zgomot prea mare noaptea și îl deranjau, trimitea un servitor să le ordone să facă liniște pentru a se putea odihni, un ordin pe care pirații, paradoxal, îl respectau, amuzați de îndrăzneala tânărului nobil.

Una dintre activitățile preferate ale lui Cezar în acea lună a fost compunerea de discursuri și poeme, pe care apoi le recita cu voce tare în fața echipajului adunat pe punte. Dacă aceștia nu păreau impresionați sau nu înțelegeau subtilitățile literare, el îi certa pe față, numindu-i „barbari analfabeți” și „sălbatici”. Pirații acceptau aceste insulte cu umor, considerându-le drept excentricități ale unui roman răsfățat care nu înțelegea gravitatea situației în care se afla.

Suma de 50 de talanți de argint, echivalentul a peste o tonă de metal prețios, a fost strânsă cu greu de orașele aliate, dornice să mențină relații bune cu aristocrația romană. Odată ce banii au fost livrați și numărați, pirații și-au respectat partea lor de înțelegere și l-au debarcat pe Cezar în portul Milet. Ei au crezut că povestea s-a încheiat acolo și au rămas pe insula Farmacusa, probabil sărbătorind prada bogată pe care o obținuseră atât de ușor.

Cezar, însă, nu a pierdut nicio secundă. Imediat ce a pus piciorul pe uscat, s-a dus direct la docuri și, deși nu avea nicio autoritate militară oficială (fiind un simplu cetățean privat la acea vreme), a reușit să convingă proprietarii de nave și soldații locali să formeze o flotilă. A acționat cu o viteză fulgerătoare, demonstrând capacitatea sa de organizare și leadership care îl va face faimos mai târziu în Galia.

Întoarcerea sa la Farmacusa a fost atât de rapidă încât i-a luat pe pirați complet prin surprindere. Aceștia nu se așteptau ca fostul lor prizonier, pe care îl considerau un tinerel inofensiv și amuzant, să revină cu forțe armate. Cezar a reușit să le scufunde o parte din nave și să captureze majoritatea echipajului, recuperând nu doar cei 50 de talanți plătiți ca răscumpărare, ci și restul comorilor pe care aceștia le adunaseră din alte jafuri.

După capturare, Cezar i-a dus pe prizonieri la Pergam și l-a căutat pe guvernatorul provinciei, Junius Silanus, cerându-i să semneze ordinul de execuție. Silanus, însă, a ezitat, fiind mai interesat de posibilitatea de a vinde pirații ca sclavi pentru a obține un profit personal din vânzare. Văzând indecizia și lăcomia guvernatorului, Cezar a refuzat să aștepte o decizie birocratică ce ar fi putut dura luni de zile și a decis să aplice singur legea, ignorând ierarhia.

S-a întors la închisoarea din Pergam și a ordonat crucificarea tuturor piraților, exact așa cum le promisese în timpul captivității. Astfel, Cezar a demonstrat lumii romane două trăsături definitorii: că își ține întotdeauna cuvântul dat, indiferent cât de absurd pare, și că este capabil de o brutalitate calculată și eficientă.