$$$

 În februarie 1974, 35 de elevi și doi profesori de la Școala Generală din satul Fundu Moldovei au rămas izolați după ce o viitură de primăvară bruscă a mărit râul Haășmașul cu 3 metri, înghițând podul de lemn care era singura lor cale de întoarcere acasă, iar comunitatea a improvizat în 6 ore un sistem de tirolian peste râul turbulent folosind cabluri de șantier, coșuri de metal și frânghii, traversând cei 35 de copii unul câte unul prin aer peste 40 de metri de apă învolburată, în frig și vânt, pentru a-i duce în siguranță pe malul opus unde părinții îi așteptau disperați.

Excursia fusese planificată simplu. Profesoara Maria Ionescu, 38 de ani, și profesorul Ion Popescu, 45 de ani, au dus cei 35 de elevi (vârste 10-14 ani) în vizită la Mănăstirea Putna, la 15 kilometri de sat. Traversare peste Haășmașul pe podul de lemn, drum obișnuit făcut de zeci de ori.

Dar primăvara venise brusc. Zăpada topită din munți a umflat râul în câteva ore. Când grupul s-a întors la ora 16:00, podul nu mai exista. Înghițit de ape. Râul urla la 3 metri peste nivelul normal, 40 de metri lățime, curent de 4-5 metri pe secundă. Imposibil de trecut.

Pe malul opus, la 200 de metri, satul. Părinții văzând situația au venit la mal. Strigau, făceau semne. Dar între ei și copii - 40 de metri de apă turbulentă, rece, mortală.

Ion Popescu a evaluat opțiunile. "Așteptăm aici până scade apa" - dar când? Zile? "Mergem pe jos 50 de kilometri ocolul la pod metalic" - imposibil, copiii nu rezistă, se întunecă în 2 ore. "Trecem înotând" - sinucidere, curentul te ia în 3 secunde.

Pe malul opus, Gheorghe Marin, 42 de ani, țăran și fost militar, a avut ideea. "Facem tirolian! Avem cabluri de la șantierul forestier! Întindem cablu peste râu, trecem copiii în coșuri!"

Șantierul forestier de la 2 kilometri avea cabluri de oțel groase folosite pentru tras lemn. Au adus cablu de 60 metri lungime, diametru 12 milimetri. Rezistență: 2 tone. Perfect pentru a susține un copil în coș.

Problema: cum ancorezi cablul de partea cealaltă a râului? Nu poți traversa să îl legi.

Soluția: aruncă capătul peste râu. Au legat capătul de o piatră de 5 kg. Vasile Dumitrescu, fost atlet, a aruncat piatra cu cablu legat de ea. Prima încercare - 35 de metri, în apă. A doua - 38 metri, aproape. A treia - 42 metri, pe malul opus!

Profesorii au prins capătul, l-au legat de un copac solid. Pe malul satului, capătul a fost anchorat de un camion Steagul Roșu încărcat cu pietre - 10 tone, imobil.

Cablul întins peste râu, la 8 metri înălțime deasupra apei. Dar încă nu era sigur - trebuia tensionat perfect, fără săgeată (fără cădere la mijloc).

Au folosit troliul de la camion pentru a tensiona cablul până devenea rigid ca un șină de tren. Apoi au testat cu sac de 50 kg - l-au atașat cu carabiniere și role, l-au trimis peste râu. A mers perfect.

Acum trebuia coșurile. Nu aveau coșuri speciale. Au improvizat din coșuri metalice de la șantier - coșuri pentru transportat scule. Au întărit cu frânghii, au adăugat centuri de siguranță improvizate din curele.

Primul copil traversat: Mihai, 14 ani, cel mai mare și curajos. L-au așezat în coș, l-au legat cu centură, au atașat coșul de cablu cu carabiniere și role. Apoi, țărani pe malul opus au început să tragă frânghia de ghidare.

Coșul s-a mișcat. Mihai a început să plutească prin aer deasupra apei urlătoare. Treizeci de secunde de traversare - cele mai lungi 30 de secunde din viața lui. Când a atins malul opus, mama lui a plâns și râs simultan.

Următorii 34 de copii, unul câte unul. Fiecare traversare 30-40 de secunde. Unii copii plângeau de frică în coș. Alții râdeau de emoție. Profesorii de pe malul izolat îi încurajau: "E ca un carusel! O aventură!"

Ana, 10 ani, cea mai mică, a trebuit convinsă 10 minute. "Nu vreau! E înalt! Am frică!" Profesoara Maria a luat-o în brațe. "Eu vin imediat după tine. Te aștept pe cealaltă parte. Ești curajoasă." Ana în final a acceptat, plângând dar cuminte.

După 3 ore, toți cei 35 de copii erau pe malul satului. Acum rămăseseră doar cei doi profesori pe malul izolat. Maria a traversat penultimă. Ion ultimul - după ce a verificat că nimic nu rămâne în urmă.

Când Ion a atins malul, la ora 22:00, întreaga operațiune era completă. Șase ore de la descoperirea dezastrului până la salvarea completă. Zero accidente, zero răniți, 35 de copii și 2 profesori în siguranță.

Gheorghe Marin, care avusese ideea tirolian, când a dezlegat cablul a spus: "Am servit în armată la trupele de munte. Am învățat tirolian acolo. Nu am crezut că voi folosi vreodată pentru a salva copii. Dar iată, viața e surprinzătoare."

Bilanț: 37 de persoane salvate folosind 60 metri de cablu de oțel, două coșuri metalice, frânghii, un camion ca ancoră și ingeniozitate rurală. Tirolianul a rămas întins 3 zile până când apa a scăzut - timp în care a fost folosit de alți 20 de săteni pentru traversare urgente.

Astăzi, când astfel de situații ar însemna elicopter de salvare și proceduri complexe, este greu să înțelegi că în 1974, o comunitate rurală a improvizat în 6 ore un sistem de tirolian funcțional peste un râu în viitură, traversând 35 de copii în coșuri metalice, demonstrând că ingeniozitatea și curajul pot rezolva crize care par fără soluție.