$$$

 În după-amiaza de 19 decembrie 1971, la ora 15:20, un autobuz RAF-977 cu 18 pasageri (16 muncitori de la Combinatul Chimic Bucov care se întorceau acasă de la un seminar în București, plus șoferul și un controlor) a derapat pe drumul înghețat de lângă Lacul Snagov, a spart bariera de protecție și a căzut prin gheața parțial înghețată a lacului, scufundându-se la 4.5 metri adâncime, în apă cu temperatura de +2°C, timp în care Nicolae Constantinescu (37 de ani, pescar local și scafandru amator) a scufundat de 23 de ori în următoarele 38 de minute pentru a scoate unul câte unul pe cei 18 oameni din autobuzul scufundat, înainte ca hipotermia sau înecul să îi ucidă.

Decembrie 1971 fusese neobișnuit de cald pentru acel anotimp. Temperaturi de +5°C până la +8°C timp de două săptămâni, apoi brusc -15°C în 24 de ore. Lacul Snagov începuse să înghețe, dar gheața era inconsistentă - 15 centimetri grosime în unele zone, doar 5 centimetri în altele, zone întregi încă apă liberă.

Autobuzul RAF-977, condus de Constantin Petrescu (44 de ani, șofer cu 18 ani experiență), mergea pe drumul care costegea malul de nord al lacului. Drumul era îngust - 4.5 metri lățime - cu o barieră de lemn pe partea lacului. La kilometrul 7.2, o curbă ușoară spre dreapta.

Constantin nu mergea repede - maximum 40 km/h, prudent pentru condițiile de iarnă. Dar drumul fusese udat de o ploaie ușoară la prânz, apoi temperatura căzuse brusc. Apa pe asfalt se transformase în gheață subțire, invizibilă - "gheață neagră", cel mai periculos tip pentru șoferi.

În curbă, roțile au pierdut aderența. Constantin a încercat să frâneze - greșeală. Pe gheață, frânarea bruscă înseamnă derapaj complet. Autobuzul a alunecat lateral, diagonal, direct spre bariera de lemn.

Bariera, construită în 1963, era veche și fragilă. Când autobuzul de 4.2 tone a lovit-o, s-a rupt ca un băț uscat. Autobuzul a trecut prin barieră și a căzut pe gheața lacului - 2 metri dedesubt.

Impactul cu gheața a fost violent. Zece metri pătrați de gheață s-au spart instantaneu sub greutatea autobuzului. Vehiculul a pătruns prin gheață și a început să se scufunde - frontal mai întâi, motorul greu trăgându-l în jos.

În autobuz, panica. Șaisprezece muncitori - bărbați și femei între 24 și 56 de ani - au început să strige, să se ridice din scaune, să încerce să deschidă ușile. Dar ușile autobuzului se deschideau doar când motorul era pornit și sistemul pneumatic funcțional. Cu vehiculul scufundându-se, sistemul nu mai funcționa.

Constantin Petrescu, șoferul, a încercat să spargă geamul lateral cu pumnul - imposibil, geam prea gros. Gheorghe Marin (52 ani, controlor), a luat un ciocan de urgență de sub scaun și a spart geamul din spate. Apă rece a început să intre imediat.

Autobuzul s-a scufundat în 40 de secunde. Complet sub apă la 4.5 metri adâncime, înclinat la 30 de grade (frontal mai jos), așezat pe fundul nisipos al lacului. Interior complet inundat. Optsprezece oameni prinși înăuntru, în apă cu temperatura de +2°C, în întuneric, sub 4.5 metri de apă.

Pe mal, la 80 de metri de locul accidentului, Nicolae Constantinescu tocmai verifica plasele sale de pescuit. Nicolae era pescar profesionist pe Snagov de 15 ani, cunoștea lacul ca pe propria casă. Era și scafandru amator - învățase de la un instructor sovietic în 1965, făcuse scufundări recreative în Marea Neagră, avea echipament propriu (costum uscat, machiaj cu aer, cântar de scufundări).

Nicolae a văzut autobuzul căzând prin gheață. A văzut apele încurcându-se unde vehiculul se scufundase. A alergat imediat spre casă - la 150 metri - strigând către soția sa: "Ana! Cheamă salvarea! Autobuz în lac! Oameni înăuntru!"

Și-a luat echipamentul de scufundare - costum uscat, flippers, mască, tub de respirație (nu avea butelie de aer comprimat, scufunda doar cu snorkel pentru pescuit). A alergat înapoi la lac. Trei minute de la accident.

S-a scufundat imediat. Apa era tulbure de la sedimentele ridicate de autobuz, vizibilitate sub 2 metri, temperatură +2°C. Și-a dat seama imediat: nu poate scufunda adânc fără butelie de aer. Snorkel-ul funcționează doar la suprafață.

S-a întors la suprafață. A strigat către câțiva localnici care veniseră la mal: "AVEȚI FURTUN? ORICE FURTUN LUNG?"

Vasile Dobre, țăran din casa alăturată, a adus un furtun de grădină - 10 metri lungime, diametru 2 centimetri. Nicolae a legat un capăt de un copac pe mal, a luat celălalt capăt în gură, și s-a scufundat din nou. Ideea: respira prin furtun ca prin snorkel extins.

A funcționat parțial. La 4 metri adâncime, era greu să tragi aer prin 10 metri de furtun - rezistența era mare. Dar posibil. Nicolae și-a forțat plămânii, trăgând aer, coborând.

A găsit autobuzul. Zăcea pe fund, înclinat, geamul din spate spart. Prin geam, vedea mișcare - oameni înăuntru, vii, deplasându-se.

Nicolae a înotat la geamul spart. A băgat capul înăuntru. Întuneric aproape complet, doar lumină slabă filtrată prin apă de la suprafață. Dar suficient să vadă: 18 oameni înghesuiți în buzunarul de aer din spatele autobuzului - aproximativ 1.5 metri cubic de aer prins sub tavanul vehiculului, suficient să țină 18 oameni în viață pentru câteva minute.

Nicolae a făcut semn unui bărbat - Mihai Popescu, 29 ani, cel mai aproape de geam. "VINO! IEȘ!" Mihai a ezitat - frica instinctivă de a părăsi buzunarul de aer. Dar Nicolae a tras de el. Mihai a inspirat adânc și a ieșit prin geam.

Nicolae l-a înotat la suprafață - 4.5 metri vertical. Mihai, neobișnuit cu scufundările, s-a panicat la mijloc, a încercat să se lupte. Nicolae l-a ținut ferm, l-a dus sus. Au spart prin gheața subțire de la margine. Aer. Mihai a gâfâit, tușit, vărsând apă, dar viu.

"RESPIRĂ! ÎNAPOI MERG PENTRU CEILALȚI!" Nicolae s-a scufundat din nou.

Următoarea persoană: Elena Marin, 34 ani, muncitoare. Nicolae a scos-o, a dus-o la suprafață. A treia: Ion Stancu, 47 ani. A patra: Maria Gheorghiu, 28 ani.

Nicolae scufunda, scotea o persoană, urca la suprafață, preda persoana altor localnici care între timp veniseră la mal să ajute, apoi scufunda imediat din nou. Fără pauză. Fiecare scufundare dura aproximativ 90 de secunde - 20 de secunde coborâre, 30 de secunde să scoată persoana din autobuz, 20 de secunde urcare, 20 de secunde recuperare la suprafață.

Problema: hipotermia. Apa de +2°C extrage căldură din corp de 25 de ori mai repede decât aerul. Chiar cu costum uscat, Nicolae simțea frigul pătruzând. După 10 scufundări - 15 minute în apă - mâinile începuseră să amorțească. După 15 scufundări - 23 de minute - tremura violent la suprafață între scufundări.

Dar în autobuz rămâneau încă 8 oameni. Buzunarul de aer se micșora - înlocuit treptat de apă pe măsură ce aerul era consumat și presiunea creștea. Dacă Nicolae se oprea, acei 8 mureau.

A continuat. Scufundare 16: Gheorghe Ionescu, 45 ani. Scufundare 17: Ana Cristea, 31 ani. Scufundare 18: Nicolae Popa, 52 ani.

La scufundarea 19, Nicolae era la limita hipotermiei severe. Temperatura corpului scăzuse probabil la 34°C (normal 37°C). Confuzie mentală, mișcări încete, tremurături violente. Dar mai erau 5 oameni în autobuz.

Vasile Dobre, țăranul de pe mal, a încercat să îl oprească. "Nicolae, te omori! Așteptăm scafandrii profesioniști!"

"NU E TIMP!" Nicolae s-a scufundat din nou.

Scufundare 20: Vasile Munteanu, 38 ani. Scufundare 21: Constantin Pavel, 41 ani. Scufundare 22: Elena Popescu, 26 ani.

Încă doi oameni: șoferul Constantin Petrescu și controlorul Gheorghe Marin. Erau în autobuz de 35 de minute. Buzunarul de aer era acum doar 40 centimetri înălțime. Apă până la gât. Hipotermie avansată amândoi.

Nicolae, la scufundarea 23, aproape că nu a reușit să coboare. Corpul nu mai răspundea corect. Mușchii rigizi de frig. Dar cumva a ajuns la autobuz. L-a scos pe Constantin. L-a dus sus - Constantin era inconștient, nu mai respira.

Pe mal, localnicii au început resuscitare cardio-pulmonară. După 45 de secunde, Constantin și-a revenit. A tușit, a respirat.

Nicolae s-a scufundat ultima dată. Scufundare 24. Gheorghe Marin, ultimul om din autobuz, abia conștient. Nicolae l-a tras afară, l-a adus la suprafață.

Când au spart prin gheață cu Gheorghe, Nicolae aproape că nu a mai putut urca singur pe mal. Alți bărbați au trebuit să îl tragă afară. A căzut pe zăpadă, tremurând atât de violent încât abia putea vorbi. "Toți... afară... toți..."

Cei 18 salvați erau întinși pe mal în diverse stadii de hipotermie. Localnicii îi acopereau cu pături, haine, orice aveau. Ambulanțele au ajuns la 10 minute după ultima salvare - chemați imediat după accident, dar drumul era la 8 kilometri.

Bilanțul: 18 persoane salvate. 16 cu hipotermie moderată, recuperare completă în 2-4 zile. 2 (șoferul și controlorul) cu hipotermie severă, spitalizare 2 săptămâni, apoi recuperare completă. Zero decese.

Nicolae Constantinescu - hipotermie severă, temperatura corpului 32.8°C când a fost măsurat la spital, spitalizare 1 săptămână, apoi recuperare completă. Medicii au spus că dacă mai făcea încă 2-3 scufundări, probabil ar fi murit de hipotermie în apă.

Nicolae a fost decorat de autoritățile județene. "Erou al salvării de pe Lacul Snagov." Ziarele au scris: "Pescar salvează 18 oameni din autobuz scufundat." Dar Nicolae, când a fost intervievat, a spus simplu: "Erau oameni în apă. Știam să scufund. Ce altceva puteam face? Să îi las să moară?"

Cei 18 salvați au format o asociație informală - "Familia Snagov" cum o numeau ei. Se întâlneau anual pe 19 decembrie să comemoreze ziua când au supraviețuit. Mereu la lacul Snagov, mereu cu Nicolae invitat de onoare. Mereu cu povestea repetată despre pescarul care s-a scufundat de 24 de ori în apă cu temperatura de +2°C pentru a-i salva pe toți.

Lacul Snagov astăzi are bariere moderne de protecție pe tot drumul de coastă. Autobuzul RAF-977 a fost recuperat după 3 zile și dus la fier vechi - prea deteriorat pentru reparații. Dar pescarii bătrâni de pe lac încă arată vizitatorilor locul exact unde a fost accidentul, și încă povestesc despre decembrie 1971, când un om singur a salvat 18 vieți printr-o serie de scufundări care l-au aproape ucis, demonstrând că eroismul adevărat înseamnă să continui chiar când corpul tău îți spune să te oprești, pentru că vieți depind de tine.