$$$

 Cea mai mare bijuterie a Coroanei Britanice, diamantul Cullinan (cel mai mare diamant brut descoperit vreodată, de 3.106 carate), a fost transportat din Africa de Sud în Anglia printr-o manevră de psihologie inversă genială. În 1905, autoritățile au organizat o operațiune de securitate masivă: un vapor păzit de detectivi, soldați și un seif blindat a plecat cu pompă spre Londra, atrăgând atenția tuturor hoților din lume. Însă, în seif se afla o bucată de sticlă fără valoare. Adevăratul diamant a fost pus într-o cutie simplă de carton și expediat prin poșta normală, cu un timbru de 3 șilingi, ca un colet banal. A ajuns la Palatul Buckingham nevătămat, demonstrând că cel mai bun mod de a ascunde o comoară este să o tratezi ca pe un lucru lipsit de importanță.

Descoperirea pietrei a avut loc pur întâmplător, în timpul unei inspecții de rutină efectuate de Frederick Wells, supraintendentul minei Premier din Pretoria. Într-o după-amiază, acesta a văzut o strălucire puternică în peretele minei, la câțiva metri adâncime sub buza craterului. Inițial, a crezut că este o farsă a minerilor, fiind convins că un cristal de o asemenea mărime nu poate fi natural, ci doar o bucată mare de sticlă îngropată intenționat pentru a-l păcăli. După ce l-a scos cu un briceag, a realizat că ține în mână o piatră prețioasă de o puritate excepțională și de dimensiunea unui pumn de om.

Piatra brută cântărea 621 de grame și avea o nuanță alb-albăstruie specifică diamantelor de cea mai înaltă calitate. A fost numită „Cullinan” în onoarea lui Thomas Cullinan, președintele companiei miniere. Experții care l-au examinat ulterior au observat că piatra avea o suprafață plană netedă pe o parte, sugerând o posibilitate geologică fascinantă: gigantul de peste 3.000 de carate ar fi putut fi doar o bucată dintr-un cristal mult mai mare, sfărâmat de forțele naturii cu milioane de ani în urmă, restul rămânând nedescoperit în adâncurile pământului.

Guvernul coloniei Transvaal a decis să achiziționeze diamantul de la compania minieră pentru o sumă uriașă la acea vreme, echivalentul a milioane de dolari în banii de azi. Scopul achiziției a fost unul diplomatic: oferirea pietrei cadou Regelui Edward al VII-lea al Marii Britanii cu ocazia zilei sale de naștere, ca un gest de loialitate și reconciliere după conflictele și tensiunile politice recente din regiune. Regele a acceptat darul cu reticență inițială, sfătuit fiind de Winston Churchill.

Odată ajuns în siguranță la Londra prin metoda poștală ingenioasă, provocarea majoră a devenit tăierea lui. Sarcina i-a revenit casei Asscher din Amsterdam, o familie de șlefuitori de diamante renumită în toată Europa. Joseph Asscher a studiat piatra timp de șase luni înainte de a face prima mișcare. El trebuia să găsească punctele de clivaj perfecte; o singură lovitură calculată greșit ar fi putut transforma cea mai valoroasă piatră din lume într-o grămadă de praf de diamant industrial, distrugând o avere inestimabilă.

Momentul primei tăieturi a fost unul de o presiune psihologică extremă. În fața unei audiențe restrânse de notari și experți, Asscher a așezat lama de oțel pe piatră și a aplicat lovitura decisivă. Prima lamă s-a rupt sub duritatea incredibilă a diamantului, în timp ce piatra a rămas intactă. A doua încercare, cu o unealtă mai rezistentă, a reușit să despartă diamantul exact așa cum fusese planificat. Legenda spune că Asscher a avut o reacție fizică violentă de eliberare a stresului imediat după succes, având nevoie de câteva zile de repaus.

Din piatra originală au rezultat nouă diamante majore, numerotate de la I la IX, și alte 96 de briliante mai mici. Cel mai mare, Cullinan I sau „Marea Stea a Africii”, are 530 de carate și este cel mai mare diamant tăiat incolor din lume. Acesta a fost montat în Sceptrul Suveranului, una dintre piesele centrale ale bijuteriilor coroanei, în timp ce Cullinan II, a doua piatră ca mărime, a fost montată pe frontispiciul Coroanei Imperiale de Stat.

Pietrele mai mici, cunoscute sub numele de „Cullinan III” până la „IX”, au rămas o perioadă lungă în colecția privată a familiei regale, fiind considerate bijuterii personale, nu de stat. Regina Maria și, ulterior, Regina Elisabeta a II-a le-au purtat frecvent sub formă de broșe sau pandantive. Aceste bijuterii au fost concepute cu mecanisme ingenioase care permit unirea lor; de exemplu, Cullinan III și IV pot fi asamblate pentru a forma o broșă masivă, fiind poreclite cu afecțiune de regină „chipsurile bunicii” (Granny's Chips), o referire umoristică la faptul că sunt doar „așchii” din piatra mamă.

Valoarea totală a diamantelor rezultate din Cullinan este imposibil de estimat în bani, fiind considerate neprețuite din punct de vedere istoric și cultural. Ele sunt păstrate în Turnul Londrei, sub o pază strictă, fiind vizitate anual de milioane de turiști. Strălucirea lor rămâne neatinsă de trecerea timpului, reprezentând simbolul suprem al regalității și al bogățiilor geologice extraordinare pe care le poate produce natura.

Astfel, povestea diamantului Cullinan rămâne una dintre cele mai fascinante din istorie nu doar prin caratele impresionante, ci prin modul în care a sfidat riscurile. De la un colet poștal anonim care a traversat oceanul fără nicio protecție vizibilă, a ajuns să fie cea mai păzită piatră de pe planetă. Această călătorie demonstrează că, uneori, simplitatea și discreția oferă o siguranță mai mare decât orice fortăreață, iar o cutie de carton poate fi, pentru scurt timp, cel mai valoros seif din lume.