$$$

 În secolul al XVIII-lea, Regele Gustav al III-lea al Suediei era convins că o anumită băutură este o otravă lentă și a vrut să o interzică: cafeaua. Pentru a demonstra cât de letală este, a ordonat un experiment științific. Doi gemeni condamnați la moarte au primit o șansă la viață cu o condiție: unul trebuia să bea trei căni mari de ceai pe zi, iar celălalt trei căni de cafea, pentru tot restul vieții, fiind monitorizați de medici. Rezultatul a fost ironic: mai întâi au murit medicii, apoi a fost asasinat regele, iar gemenii au trăit până la adânci bătrâneți. Cel care a băut ceai a murit primul, la 83 de ani. Băutorul de cafea i-a supraviețuit, demonstrând involuntar regelui mort că „otrava” sa era, de fapt, inofensivă.

Aversiunea monarhului față de cafea nu era singulară în epocă, dar era extrem de intensă și bazată pe superstiții medicale. Cafeaua ajunsese în Suedia în jurul anului 1674, dar a devenit populară abia în secolul următor. Autoritățile priveau cu suspiciune această licoare neagră, considerând-o responsabilă pentru o serie de probleme sociale și de sănătate. Se credea că stimulează comportamente rebele și că afectează echilibrul umorilor din corp, motiv pentru care au fost impuse taxe exorbitante și chiar interdicții totale de consum în mai multe rânduri.

Războiul împotriva cafelei a mers atât de departe încât au fost confiscate ceștile și farfuriile specifice serviciului de cafea din gospodării. Poliția avea dreptul să verifice locuințele cetățenilor pentru a vedea dacă se prăjeau boabe ilegal. Această prohibiție strictă a creat, inevitabil, o piață neagră înfloritoare. Oamenii se ascundeau în locuri ferite pentru a savura băutura interzisă, transformând consumul de cafea dintr-un obicei banal într-un act de rezistență civilă tăcută.

Gustav al III-lea, considerându-se un monarh iluminat și modern, a dorit să justifice măsurile sale drastice prin știință, nu doar prin decrete arbitrare. El era convins că experimentul cu gemenii va oferi dovada medicală incontestabilă că licoarea scurtează dramatic viața și provoacă nebunie. Alegerea gemenilor a fost o decizie surprinzător de avansată pentru acele vremuri, eliminând variabilele genetice și oferind un grup de control ideal pentru studiu, chiar dacă etica procedurii era discutabilă.

Cei doi subiecți, care fuseseră inițial condamnați pentru fapte grave, au acceptat imediat târgul propus de coroană. Alternativa la participarea la studiu era sfârșitul imediat al vieții, așa că perspectiva de a bea ceai sau cafea zilnic, în condiții de detenție relativ sigure, părea un miracol nesperat. Ei au fost plasați sub supraveghere strictă pentru a se asigura că dozele impuse erau consumate cu sfințenie în fiecare zi, fără a trișa sau a schimba băuturile între ei.

Pentru a supraveghea evoluția stării lor de sănătate, regele a numit doi medici regali de prestigiu. Aceștia aveau sarcina de a examina periodic condamnații și de a raporta orice semn de deteriorare fizică sau mentală cauzată de cofeină sau teină. Ironia sorții a făcut ca acești doi doctori, care trăiau în libertate și aveau acces la cele mai bune condiții de trai ale vremii, să decedeze din cauze naturale cu mult înaintea pacienților pe care îi monitorizau cu atâta atenție.

Regele Gustav al III-lea nu a apucat nici el să vadă finalul grandiosului său experiment clinic. Monarhul și-a pierdut viața în 1792, în urma unui complot politic care a avut loc la o operă din Stockholm. Dispariția sa bruscă a lăsat experimentul fără finanțator și fără interes politic major, dar gemenii au continuat să își consume rațiile zilnice în închisoare, pur și simplu pentru că nimeni nu s-a obosit să le schimbe sentința sau regimul alimentar stabilit prin decret regal.

Anii au trecut, transformându-se în decenii, iar povestea experimentului a devenit o legendă urbană. Gemenii au îmbătrânit, sfidând așteptările tuturor cu privire la speranța de viață a unui deținut din secolul al XVIII-lea. Primul care a cedat în fața bătrâneții a fost cel care consumase ceai. Acesta a decedat la vârsta venerabilă de 83 de ani, o vârstă excepțională pentru acea perioadă, când media de viață era mult mai scăzută din cauza bolilor și a condițiilor de igienă.

Celălalt frate, consumatorul forțat de cafea, a continuat să trăiască, deși data exactă a morții sale nu a mai fost consemnată cu precizie în registre, ci doar faptul că i-a supraviețuit geamănului său. El a demonstrat prin propria longevitate că temerile regelui erau complet nefondate. Dozele masive de cafea, administrate zilnic timp de zeci de ani, nu doar că nu l-au ucis rapid, dar se pare că nu i-au afectat negativ sănătatea pe termen lung, lăsând posterității o concluzie hilară.

Eșecul acestui experiment a avut un impact cultural major și de durată asupra Suediei. Deși interdicțiile au mai fost încercate sporadic până în anii 1820, ele nu au avut succes și au fost abandonate definitiv. Astăzi, Suedia și țările scandinave sunt, în mod ironic, printre cei mai mari consumatori de cafea din lume pe cap de locuitor. Tradiția numită „Fika” – pauza obligatorie de cafea și socializare – a devenit un pilon central al identității naționale.