$¢$

 Cea mai densă așezare umană care a existat vreodată nu a fost în New York sau Tokyo, ci în Hong Kong: „Orașul emurat Kowloon”. Pe o suprafață cât două terenuri de fotbal, trăiau înghesuiți 33.000 de oameni (o densitate de 1,2 milioane de oameni pe km pătrat). Era o anomalie politică, un teritoriu unde poliția nu intra și legile nu se aplicau. Clădirile au fost construite haotic, una peste alta, până la 14 etaje, legate prin coridoare labirintice unde lumina soarelui nu ajungea niciodată. Avea propriile legi, fabrici ilegale de tăiței, dentiști neautorizați și școli pe acoperiș. A fost demolat în 1993, dar rămâne în istorie ca un exemplu fascinant și distopic de auto-organizare umană în lipsa oricărei autorități, un stup de beton care a funcționat organic.

Originile acestui fenomen urban neobișnuit se află într-o chichiță diplomatică din anul 1898. Când Marea Britanie a închiriat Noile Teritorii de la China, fortul militar chinezesc din Kowloon a fost exclus din acord, rămânând o enclavă sub jurisdicție chineză în mijlocul coloniei britanice. De-a lungul deceniilor de turbulențe politice, autoritatea Chinei asupra locului a slăbit, iar britanicii au adoptat o politică de neintervenție. Acest vid de putere a permis refugiaților și oamenilor săraci să ocupe terenul, construind fără autorizații și fără reguli urbanistice, transformând vechiul fort într-un oraș vertical autonom.

Arhitectura locului sfida orice logică inginerească modernă. Deoarece nu existau arhitecți sau planuri oficiale, clădirile se sprijineau unele pe altele, formând un monolit compact. Singura regulă nescrisă era limitarea înălțimii la 14 etaje, pentru a nu interfera cu avioanele care aterizau pe aeroportul Kai Tak din apropiere. Străzile de la nivelul solului erau, de fapt, tuneluri înguste și umede, luminate 24 din 24 de tuburi fluorescente, deoarece lumina naturală nu putea pătrunde densitatea structurilor de deasupra. Localnicii îl numeau „Hak Nam” sau „Orașul Întunericului”.

Infrastructura de bază era o capodoperă a improvizației. Apa era o resursă prețioasă și disputată; locuitorii au săpat zeci de fântâni adânci sub clădiri, pompând apa prin mii de țevi care atârnau de tavanele coridoarelor ca niște liane industriale. Electricitatea era adesea furată de la rețeaua orașului Hong Kong, cablurile fiind înnodate periculos, reprezentând un risc constant de incendiu. Cu toate acestea, în ciuda haosului aparent, sistemul funcționa, iar comunitatea avea acces la utilități mult mai ieftine decât în exterior.

Economia internă a orașului era vibrantă și surprinzător de productivă. Sute de mici ateliere funcționau în apartamente minuscule, producând bunuri pentru restul Hong Kong-ului. Fabricile de alimente erau cele mai răspândite; aici se produceau cantități uriașe de tăiței, chiftele de pește și dulciuri tradiționale. Deoarece nu existau inspectori sanitari sau taxe, costurile de producție erau infime.

Kowloon Walled City a devenit faimos și pentru numărul mare de clinici medicale și stomatologice neautorizate. Mulți medici care imigraseră din China continentală și ale căror diplome nu erau recunoscute de autoritățile coloniale britanice și-au deschis cabinete aici. Prețurile lor erau mult mai mici decât în restul orașului, ceea ce atrăgea zilnic pacienți din clasa muncitoare a Hong Kong-ului. Străzile erau ticsite cu reclame luminoase care promovau extracții dentare și tratamente medicale ieftine, creând o zonă de turism medical subteran.

Viața socială se desfășura predominant pe acoperișuri, singurul loc unde se putea respira aer curat și se putea vedea cerul. „Terasa” orașului era un spațiu comun imens, format din acoperișurile interconectate ale clădirilor. Aici copiii își făceau temele sau se jucau, bătrânii făceau exerciții fizice, iar gospodinele uscau rufele. În ciuda reputației sale de loc periculos, locuitorii își amintesc de un spirit comunitar extrem de puternic, unde vecinii se ajutau reciproc, legați de condițiile dificile de trai.

Guvernarea internă a fost, pentru o lungă perioadă, influențată de societățile secrete cunoscute sub numele de Triade. Aceste grupări controlau jocurile, bordelurile și fumăriile de opiu care proliferau în labirintul întunecat. Totuși, spre anii '70, poliția din Hong Kong a început să efectueze raiduri masive, reușind să reducă semnificativ problemele. În ultimii săi ani de existență, orașul devenise mult mai liniștit, majoritatea locuitorilor fiind oameni obișnuiți care munceau cinstit și își vedeau de viață.

Decizia de demolare a fost anunțată în 1987, printr-un acord istoric între Marea Britanie și China. Procesul a fost anevoios și a durat câțiva ani, implicând negocieri complexe pentru compensarea și relocarea rezidenților. Mulți dintre ei nu doreau să plece, fiind obișnuiți cu libertatea și costurile scăzute de trai din „Cetate”. Demolarea fizică a început în 1993 și a fost o provocare inginerească, muncitorii fiind nevoiți să demonteze clădirile bucată cu bucată, folosind bila de demolat cu grijă pentru a nu afecta structurile din jur.

Astăzi, pe locul fostului stup uman se află Parcul Kowloon Walled City, o grădină liniștită în stil tradițional Jiangnan, plină de pavilioane, iazuri și vegetație luxuriantă. Din vechiul oraș a fost păstrată doar clădirea administrativă istorică (Yamen) și câteva fundații de piatră expuse ca vestigii arheologice. Contrastul este izbitor: locul care odată deținea recordul mondial pentru aglomerație și zgomot este acum o oază de pace, un memorial verde care acoperă amintirea celui mai intens experiment de locuire urbană din istorie.