$$$

 În dimineața de 17 septembrie 1972, la ora 6:23, un scurtcircuit electric în subsol la Pavilionul 7 al Spitalului Colentina din București a declanșat un incendiu care s-a extins rapid prin canalele de ventilație la etajele superioare, producând fum toxic dens care a invadat secțiile 7A și 7B de la etajele 2 și 3, unde se aflau 47 de pacienți imobilizați (32 post-operator ortopedic în ghipsuri corp-întreg, 15 paralizați sau în comă), timp în care asistenta-șefă Elena Popescu (39 de ani) și 8 cadre medicale au evacuat manual toți cei 47 de pacienți în 34 de minute, coborând pacienții imobilizați pe scările înguste prin fum și flăcări, fără nicio pierdere de vieți, în timp ce pompieri au luptat 3 ore să stingă incendiul care a distrus complet subsolul și etajul 1.

Pavilionul 7 al Spitalului Colentina era o clădire veche - construită în 1934, patru etaje, zidărie cărămidă, structură lemn la interior. Renovări minime din 1934. Instalația electrică originală, nemodernizată - cabluri cu izolație textilă, siguranțe rudimentare, supraîncărcare constantă din echipamente medicale moderne adăugate de-a lungul anilor.

Subsolul adăpostea centrala termică, spălătoria spitalului, depozite de materiale, și tabloul electric principal. La ora 6:23, un cablu vechi care alimenta mașinile de spălat a suferit un scurtcircuit - izolația textilă deteriorată permitea contactul între fire. Scânteie, apoi flacără mică. Flacăra a aprins lemnul depozitat lângă tablou (mobilier vechi așteptând reparații). În 2 minute, ardea un stog întreg de mobilier vechi.

Fumul s-a extins rapid prin canalele de ventilație - Pavilionul 7 avea un sistem central de ventilație conectând subsolul cu toate etajele. Fumul fierbinte urca prin aceste canale ca prin coșuri de fum, ajungând la etajele superioare înainte ca flăcările să fie vizibile.

La etajul 2, secția 7A - chirurgie ortopedică post-operatorie - asistenta Elena Popescu tocmai începea tura de dimineață. Elena era asistentă de 18 ani, șefă de secție de 6 ani, 39 de ani, femeie disciplinată și calmă chiar în criză. Pe secția ei: 24 de pacienți, majoritatea în ghipsuri corp-întreg după operații pe coloană sau membre, imobilizați complet în paturi.

La 6:25, Elena a simțit miros de fum. A verificat sălile - nimic vizibil. Dar mirosul se intensifica. A deschis ușa la ventilație - fum negru ieșea din grilă. "INCENDIU! SUNAȚI POMPIERII!"

A activat alarma manuală a spitalului - clopoțel electric în tot pavilionul. Apoi a alergat înapoi în secție. "TOATĂ LUMEA EVACUAT! ACUM!"

Pe secția 7A: 24 de pacienți. Șase puteau merge singuri (ghipsuri pe membre, dar mobili). Optsprezece erau complet imobilizați - ghipsuri corp-întreg, fixați în paturi, incapabili să se miște.

Pe secția 7B (etajul 3): 23 de pacienți, din care 14 imobilizați complet, inclusiv 4 în comă și 3 paralizați.

Elena a organizat echipele instant. "Ana! Maria! Luați pacienții mobili, duceți-i afară pe scări imediat! Restul, cu mine - scoatem pacienții din paturi!"

Asistentele Ana Ionescu (28 ani) și Maria Stancu (32 ani) au început evacuarea pacienților mobili - i-au ajutat din paturi, sprijinindu-i pe scări. Scările erau înguste - 1.2 metri lățime, balustradă de fier, trepte abrupte. Fumul deja urca pe casa scării.

Elena, împreună cu asistentele Ileana Cristea (26 ani) și Gheorghe Marin (41 ani, infirmier), au început operațiunea imposibilă: scoaterea pacienților imobilizați. Fiecare pacient în ghips corp-întreg cântărea efectiv 100-120 kilograme (corpul plus ghipsul care acoperea trunchi și membre).

Primul pacient: Ion Popescu, 45 ani, ghips corp-întreg după operație pe coloană. Elena și Gheorghe l-au ridicat din pat - extraordinar de greu, ghipsul făcând corpul rigid ca o statuie. L-au cărat la ușă, apoi pe scări. Metoda: Gheorghe lua partea superioară (umeri), Elena partea inferioară (picioare), coborau trepte cu trepte, pacientul complet rigid între ei.

Fumul se îngroșa. La 6:30 - 7 minute de la incendiu - vizibilitatea pe scări era sub 3 metri. Tușeau continuu. Ochii arșeau. Dar continuau.

La etajul 3, secția 7B, asistenta Maria Gheorghiu (35 ani) organizase propria evacuare. Problema era mai gravă - 4 pacienți în comă, conectați la perfuzii, monitoare vitale. Trebuiau deconectați rapid dar sigur. Maria și asistenta Vasile Dumitrescu (29 ani) deconectau perfuziile, notau rapid pe hârtie medicația fiecărui pacient (pentru a continua tratamentul după evacuare), apoi cărau pacientul pe scări.

Un pacient în comă, complet nemișcat, 80 kilograme greutate moartă, trebuia cărat de două persoane pe scări înguste, prin fum din ce în ce mai dens, coborând cu spatele pentru a nu-l lăsa să cadă.

La 6:35, flăcările ajunseseră la etajul 1. Scările din spate ale pavilionului erau acum blocate de flăcări - flamă ieșind din ferestrele etajului 1, blocând accesul. Singura rută rămasă: scările din față, dar și acelea se umpleau rapid de fum.

Elena a luat decizia: "TOATĂ LUMEA PE SCĂRILE DIN FAȚĂ! MUTĂM TOȚI PACIENȚII PE SCĂRILE DIN FAȚĂ!"

Era o decizie riscantă - concentra toată evacuarea pe o singură scară îngustă. Dar alternativa era moartea prin flăcări sau fum.

Au cărat pacientul după pacient. Elena făcea 3-4 drumuri - cobora un pacient, urca înapoi, lua următorul. Fiecare drum dura 2-3 minute. Douăzeci de pacienți imobilizați. Fiecare căreat manual.

Fumul era acum atât de dens că trebuiau să respire prin cearșafuri ude. Maria Stancu alergase la baie, udase 10 cearșafuri, le distribuise echipelor. Cearșafurile ude peste gură și nas filtrau parțial fumul.

La 6:40, pompierii ajunseseră. Trei autospeciale de pompieri, 24 de pompieri, echipament complet. Au început stingerea la subsol și etajul 1, dar focul era violent - mobilier vechi, lemn uscat, ardea cu flăcări înalte de 4-5 metri.

Comandantul pompierilor, maior Vasile Pavel (38 ani), a văzut situația de evacuare. "AVEM OAMENI BLOCAȚI SUS?"

"PATRUZECI DE PACIENȚI! MAJORITATEA IMOBILIZAȚI! ASISTENTELE ÎI SCOT MANUAL!" a strigat un medic.

"TRIMITEM ECHIPE SUS SĂ AJUTE!" Vasile a trimis 8 pompieri cu aparate de respirație să ajute la evacuare.

Pompierii, cu aparate de respirație (avantaj imens în fumul dens), au urcat la etajele 2 și 3. Au preluat căratul pacienților imobilizați. Doi pompieri per pacient - putere mult mai mare, echipament de protecție, respirație fără probleme. Viteza de evacuare s-a dublat.

Dar erau încă 15 pacienți imobilizați la etajele superioare. Fumul ajunsese la concentrație critică - chiar cu cearșafuri ude, asistentele tușeau violent, amețeau de lipsa oxigenului.

Elena refuza să plece. "NU PLEC PÂNĂ NU SCOT PE ULTIMUL PACIENT!" La al 18-lea drum pe scări, a leșinat - intoxicație cu fum, lipsă de oxigen. Un pompier a luat-o în brațe, a dus-o afară, i-a dat oxigen. După 2 minute, și-a revenit. A vrut să urce înapoi. Pompierul a oprit-o fizic. "DOAMNĂ, NOI TERMINĂM! VOI AȚI FĂCUT DESTUL!"

La 6:57 - 34 de minute de la declanșarea incendiului - ultimul pacient imobilizat (Nicolae Stancu, 52 ani, ghips corp-întreg) a fost evacuat din Pavilionul 7. Toți cei 47 de pacienți erau afară, în siguranță, pe gazonul din fața pavilionului.

Bilanțul evacuării: 47 de pacienți salvați, zero decese, zero răniți grav din evacuare. Intoxicații ușoare cu fum la 12 pacienți și 6 cadre medicale (tratați cu oxigen, recuperare completă în câteva ore). Elena Popescu - intoxicație moderată cu fum, spitalizare o zi, recuperare completă.

Incendiul a continuat 3 ore. Pompierii au luptat să îl stingă, dar subsolul și etajul 1 au fost distruse complet. Etajele 2 și 3 - daune masive de la fum și căldură, dar structura rămasă. Pavilionul 7 a fost închis pentru renovare completă - 8 luni lucrări.

Anchetele au confirmat: scurtcircuit electric în cablaj vechi. Sistemul de ventilație netăiat cu damper-e anti-incendiu a permis fumului să se extindă rapid. Lipsa sistemului de sprinklere (neobligatoriu în 1934 când a fost construit pavilionul) a permis focului să crească necontrolat.

Elena Popescu și echipa ei - Ana Ionescu, Maria Stancu, Ileana Cristea, Gheorghe Marin, Maria Gheorghiu, Vasile Dumitrescu - au primit decorații de la Ministerul Sănătății. "Pentru curaj excepțional și devotament profesional în salvarea vieților pacienților." Maior Vasile Pavel și echipa de pompieri - de asemenea decorați.

Dar Elena, când a fost intervievată de presă, a spus simplu: "Pacienții mei erau imobilizați. Nu puteau fugi singuri. Treaba mea era să îi scot. Dacă eram în locul lor, aș fi vrut ca cineva să rămână și să mă salveze. Am făcut ce orice asistentă ar fi făcut."

Unul dintre pacienții salvați, Ion Popescu (primul evacuat de Elena), a spus mai târziu: "Eram în ghips complet. Nu puteam mișca nimic. Am văzut fumul venind. Am crezut că mor. Apoi Elena și Gheorghe m-au luat din pat și m-au cărat pe scări prin fum și flăcări. Nu am văzut nimic - fum complet - dar am simțit că mă țin ferm. Când am ajuns afară și am respirat aer curat, am plâns. Mi-au salvat viața literal."

Pavilionul 7 renovat a fost redeschis în mai 1973 - instalație electrică complet nouă, sistem de ventilație cu damper-e anti-incendiu, sprinklere instalate, scări de urgență moderne, alarme automate. Dar personalul medical bătrân de la Colentina încă povestește despre septembrie 1972, când un incendiu a cuprins un pavilion vechi, 47 de pacienți au fost blocați, majoritatea imobilizați complet, și o echipă de 8 cadre medicale au evacuat manual fiecare pacient în 34 de minute prin fum și flăcări, demonstrând că devotamentul profesional poate transforma oameni obișnuiți în eroi care riscă propria viață pentru a salva pe cei aflați în îngrijirea lor.