$$_

 În România, la Porțile de Fier, Dunărea nu este doar un fluviu, ci o forță domolită printr-un proiect uriaș. Hidrocentrala și sistemul de ecluze au transformat una dintre cele mai dificile porțiuni de navigație într-un coridor controlabil, schimbând complet transportul și energia în regiune. Este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură realizate pe Dunăre. Construcția a reprezentat un efort comun între România și fosta Iugoslavie, cele două state colaborând pentru a ridica barajul care leagă malurile stâncoase. Inaugurat oficial în 1972, complexul a necesitat o mobilizare tehnică impresionantă, implicând mii de muncitori, ingineri și specialiști în hidrotehnică, care au lucrat timp de opt ani pentru a devia cursul apei și a turna betoanele masive ale barajului.

Înainte de ridicarea acestui baraj, sectorul Cazanelor Dunării era considerat un coșmar pentru navigatori. Aici, fluviul se îngusta forțat între pereți de stâncă, iar viteza apei creștea amenințător, formând vârtejuri puternice. Stâncile ascuțite de pe fundul albiei, cunoscute sub numele de „colți”, reprezentau un pericol permanent pentru nave, care puteau trece doar ghidate de piloți locali experimentați sau tractate de locomotive speciale de pe mal, într-un proces lent și riscant.

Soluția inginerească a rezolvat aceste probleme prin creșterea nivelului apei cu aproximativ 33 de metri în amonte de baraj. Astfel, toate obstacolele periculoase, stâncile și pragurile care odinioară sfășiau carena vapoarelor, au fost acoperite de un strat gros de apă liniștită. S-a format un lac de acumulare imens, care se întinde pe o lungime de peste 100 de kilometri, ajungând până la confluența cu râul Tisa, transformând fluviul agitat într-o cale navigabilă sigură și predictibilă.

Pentru a permite trecerea vaselor dintr-o parte în alta a barajului, au fost construite ecluze uriașe pe ambele maluri, atât pe cel românesc, cât și pe cel sârbesc. Acestea funcționează ca niște lifturi hidraulice gigantice, având două trepte. Navele intră într-o cameră, porțile se închid etanș, iar nivelul apei este ajustat prin gravitație pentru a ridica sau coborî ambarcațiunea la nivelul următor, proces care durează aproximativ o oră și permite tranzitul continuu al mărfurilor spre Marea Neagră sau spre Europa Centrală.

Din punct de vedere energetic, Porțile de Fier I este una dintre cele mai mari hidrocentrale din Europa. Centrala este simetrică, fiecare parte fiind echipată cu șase turbine Kaplan de mare putere, cu un diametru al rotorului de aproape 10 metri. Puterea instalată totală depășește 2000 MW, energia produsă fiind împărțită egal între parteneri. Pentru România, această sursă reprezintă un pilon fundamental al sistemului energetic național, furnizând electricitate stabilă și curată, neafectată de fluctuațiile prețurilor combustibililor fosili.

Realizarea acestui proiect a avut însă și un preț cultural și uman semnificativ: scufundarea insulei Ada Kaleh. Această insulă locuită, situată în mijlocul Dunării, era o enclavă cu o populație majoritar turcă și o arhitectură specifică, faimoasă pentru comerțul său și atmosfera exotică. Odată cu creșterea nivelului apelor, insula a fost înghițită de lacul de acumulare, iar locuitorii au fost nevoiți să se mute în alte zone, majoritatea emigrând sau stabilindu-se în Dobrogea, pierzându-se astfel un loc unic în istoria locului.

Nu doar Ada Kaleh a dispărut sub ape, ci și vechiul oraș Orșova, împreună cu alte sate riverane. Orașul a fost practic reconstruit pe un amplasament mai înalt, iar vechea vatră, inclusiv clădiri istorice, a rămas pe fundul lacului. Biserica romano-catolică din Orșova, o capodoperă a arhitecturii moderne, a fost construită în noul oraș tocmai pentru a servi comunității strămutate, stând mărturie a transformărilor radicale prin care a trecut zona.

Impactul ecologic al barajului a fost și el unul major, schimbând dinamica faunei piscicole. Sturionii, pești care migrau din Marea Neagră pe Dunăre pentru a depune icre, nu au mai putut trece de baraj, ceea ce a dus la dispariția lor din sectorul superior al fluviului. Deși s-au discutat soluții tehnice pentru a permite migrația, bariera de beton a întrerupt un ciclu natural milenar, modificând ecosistemul acvatic local.

Cu toate acestea, lacul de acumulare a creat un nou microclimat și peisaje spectaculoase care atrag astăzi turiști. Zona Cazanelor Mari și Mici este acum accesibilă cu bărci de agrement care pot naviga în siguranță pe apele adânci. Versanții abrupți, care înainte păreau amenințători, oferă acum un cadru natural grandios, oglindindu-se în apa liniștită, iar sculptura chipului lui Decebal, realizată ulterior pe malul românesc, a devenit un punct de atracție vizuală asociat locului.

Porțile de Fier rămân o demonstrație a capacității tehnice de a modela geografia în folosul omului. Deși a implicat sacrificii umane și modificări ireversibile ale mediului, barajul și-a îndeplinit dublul scop: a produs energie vitală pentru dezvoltare și a deschis Dunărea pentru o navigație modernă. Este un monument al ingineriei care domină peisajul și dictează ritmul vieții economice pe fluviu de mai bine de jumătate de secol.