$$$

 În Indonezia există un lac atât de acid și de colorat încât pare ireal: craterul vulcanului Ijen. Acolo, muncitorii extrag sulf în condiții grele, iar noaptea se poate vedea fenomenul rar de „flăcări albastre” — o ardere a gazelor sulfuroase care creează o lumină albastră intensă. Este unul dintre cele mai neobișnuite peisaje active de pe planetă.

Lacul din interiorul craterului este recunoscut oficial ca fiind cel mai mare lac de acid din lume, având o culoare turcoaz impresionantă care ascunde o compoziție chimică extremă. Apa are un pH foarte scăzut, adesea sub valoarea de 0,5, ceea ce o face comparabilă cu acidul din bateriile auto. Această aciditate este rezultatul gazelor vulcanice care sunt emise continuu din fundul lacului și se dizolvă în apă, îmbogățind-o cu metale dizolvate și compuși chimici puternici.

Fenomenul faimos al flăcărilor albastre, vizibil doar pe timp de noapte, nu este lavă, ci rezultatul combustiei gazelor sulfurice care ies din crăpăturile vulcanului la presiuni și temperaturi ridicate. Aceste gaze, care pot atinge temperaturi de până la 600 de grade Celsius, se aprind instantaneu la contactul cu oxigenul din atmosferă. Uneori, sulful lichid care arde se scurge pe pantele muntelui, creând iluzia optică a unei lave albastre care curge.

Pentru a facilita extragerea sulfului, minerii au instalat un sistem rudimentar de țevi ceramice care captează gazele fierbinți direct de la sursă. Prin aceste conducte, gazul se condensează și se transformă în sulf lichid, care apoi se scurge și se răcește, solidificându-se în depozite de culoare galbenă intensă. Aceasta este materia primă pe care lucrătorii o colectează manual, folosind unelte simple din metal pentru a sparge blocurile formate.

Munca fizică depusă de mineri este considerată una dintre cele mai dificile din lume, implicând transportul unor încărcături masive pe teren accidentat. Fiecare muncitor transportă coșuri de bambus legate între ele, încărcate cu bucăți de sulf care pot cântări între 70 și 90 de kilograme. Ei trebuie să urce panta abruptă a craterului și apoi să coboare muntele până la punctul de colectare, repetând acest traseu de mai multe ori pe zi.

Mediul în care lucrează acești oameni este extrem de toxic din cauza norilor de dioxid de sulf care sunt eliberați constant de vulcan. Deși unii mineri au început să folosească măști de gaze adecvate, mulți se bazează încă pe metode simple, cum ar fi o cârpă umedă ținută la gură. Expunerea pe termen lung la aceste gaze corozive afectează sănătatea respiratorie și dentară a lucrătorilor.

Motivația principală pentru această activitate riscantă este de natură economică, venitul obținut fiind superior celui din agricultură în această regiune a insulei Java. Minerii sunt plătiți în funcție de greutatea sulfului pe care reușesc să îl transporte la baza muntelui. Sulful extras este ulterior utilizat în diverse industrii, inclusiv pentru rafinarea zahărului și producerea de cosmetice sau îngrășăminte.

În ultimii ani, craterul Ijen a devenit o destinație turistică populară, ceea ce a creat o dinamică neobișnuită pe cărările înguste ale muntelui. Turiștii urcă adesea în miezul nopții pentru a vedea flăcările albastre înainte de răsărit, împărțind poteca cu minerii care își desfășoară activitatea. Această interacțiune a dus la apariția unei mici economii secundare, unde minerii vând vizitatorilor mici figurine sculptate din sulf.

Deoarece Ijen este un vulcan activ, activitatea sa este monitorizată constant de autoritățile indoneziene pentru a preveni dezastrele. Există momente în care nivelul gazelor toxice crește brusc sau când au loc erupții freatice minore, ceea ce duce la închiderea temporară a accesului pentru siguranța tuturor. Semnele de avertizare sunt prezente pe tot traseul pentru a reaminti vizitatorilor riscurile naturale implicite.

Peisajul oferit de Ijen rămâne un exemplu fascinant al forțelor geologice care modelează Pământul, combinând frumusețea vizuală cu asprimea condițiilor de viață. Contrastul dintre lacul calm de culoare turcoaz, fumul dens și efortul uman intens creează o imagine complexă a supraviețuirii. Este un loc unde geologia activă și reziliența umană se întâlnesc într-un echilibru fragil.