$$$

 Gheorghe Sion – poetul care a dat glas limbii române

Cu 132 de ani în urmă se stingea Gheorghe Sion, un nume care altădată era rostit cu respect în școli, în adunări culturale și la serbări naționale, dar care astăzi riscă să se piardă în uitare. Și totuși, pentru generații întregi, versurile sale au fost hrană pentru suflet și conștiință, iar poezia „Limba românească”, publicată în 1854, a devenit un adevărat imn al identității naționale, tipărită în manuale, recitată și cântată în vremuri în care limba română era prigonită sau marginalizată.

Gheorghe Sion s-a născut la 22 mai 1822, în satul Hârșova din nordul Moldovei, într-o veche familie boierească, dar lipsită de avere. Destinul său a fost marcat încă de la început de o poveste aproape simbolică: mama sa, surprinsă de durerile nașterii la granița de la Marmonița, l-a adus pe lume într-o trăsură, între drumuri și hotare, parcă prefigurând viața unui om mereu prins între datorie, luptă și ideal.

Din cauza lipsurilor materiale, Sion nu a putut urma studii îndelungate. A făcut doar două clase secundare la Liceul Sfântul Sava din București, după care a fost nevoit să muncească pentru a-și ajuta frații rămași orfani. A intrat în slujbă la cancelaria ministerială din Iași, dar setea de cunoaștere nu l-a părăsit niciodată: studia cu pasiune limbile străine, istoria și literatura, iar în orele de răgaz scria poezie.

Fire independentă și incomodă pentru autorități, Gheorghe Sion a plătit scump pentru curajul său. Versurile satirice îndreptate împotriva dominației rusești i-au adus pierderea slujbei și ani de nesiguranță. A participat activ la Revoluția de la 1848, iar după înfrângerea ei a fost silit să pribegescă prin Ardeal și Bucovina, alături de alți fruntași ai generației pașoptiste, trăind exilul ca pe o rană, dar și ca pe o școală a solidarității naționale.

Mai târziu, sub domnia lui Grigore Ghica, a fost numit arhivar al Statului, iar ulterior s-a stabilit la București, unde a ocupat diferite funcții publice și a întemeiat revista „Revista Carpaților”. A fost un susținător fervent al Unirii Principatelor, iar poeziile sale patriotice au circulat intens, fiind recitate și cântate ca adevărate manifeste.

Pe lângă lirica patriotică, Sion a scris satire îndreptate împotriva viciilor societății românești, precum „Censorul meu” sau „Azi nebun și mâine cuminte”. Totuși, poezia care l-a consacrat definitiv a fost „Limba românească”, o mărturie emoționantă despre frumusețea și forța limbii, într-o epocă în care identitatea națională se clădea cu trudă și sacrificiu.

Deși nu a fost considerat un scriitor de prim rang și nu a intrat în cercul Junimii, Gheorghe Sion a fost ales membru al Academiei Române, ca recunoaștere a muncii sale cinstite și a devotamentului față de cultură. A întreținut o vastă corespondență cu personalități ale vremii, precum Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica sau frații Hurmuzaki, și a fost prețuit de ardeleni, care l-au ales membru de onoare al ASTREI.

Contemporanii îl descriu ca pe un om cald, generos, plin de spirit și profund loial prietenilor săi. A iubit istoria, convins că fără cunoașterea trecutului un neam rătăcește în prezent și își periclitează viitorul. Pentru el, cărțile și documentele nu erau simple texte, ci adevărate tezaure ale naționalității.

Gheorghe Sion a murit la 1 octombrie 1892, lăsând în urmă o operă care, chiar dacă nu a fost mereu în prim-planul istoriei literare, a contribuit decisiv la trezirea conștiinței naționale. El rămâne unul dintre acei eroi modești ai culturii române, care au pus cuvântul în slujba limbii, a istoriei și a demnității unui popor.

#GheorgheSion #LimbaRomânească #PoețiUitați

# #CulturăNațională #IdentitateRomânească #IstorieLiterară

Câți dintre cei care au pus temelia conștiinței noastre culturale mai sunt astăzi cunoscuți și cinstiți așa cum ar merita?